BREXIT ar putea da peste cap sistemul vamal din Europa. Cum vor fi afectate controalele

×
Publicitate

Norvegia testează soluții tehnologice pentru digitalizarea procedurilor vamale, la trecerea camioanelor cu mărfuri la granița cu Uniunea Europeană.

Unii cred că această idee ar putea fi folosită şi pentru evitarea unei frontiere dure între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, după divorțul Marii Britanii de Uniunea Europeană. Însă nu este chiar atât de simplu.

Multe puncte de trecere a frontierei au dispărut în Europa în ultimele decenii, dar granița Norvegiei cu Uniunea Europeană este cât se poate de vizibilă. Acolo vorbim despre camere video, sisteme de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, bariere care dirijează traficul către polițiștii vamali.

Norvegia are acces la piață comună și cele mai multe bunuri sunt exceptate de la plata unor taxe vamale. Însă tot ce intră în țară trebuie declarat.

Pe de altă parte, Marea Britanie caută să liniștească temerile privind revenirea la posturile vamale și controlul vehiculelor de-a lungul graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord, după retragerea din Uniunea Europeană. Iar soluțiile tehnologice testate în Norvegia ar putea fi aplicate și acolo.

Din toamna anului trecut, la punctul vamal de pe șoseaua care leagă Oslo de Stockholm este testat un nou sistem digital, menit să accelereze tranzitul de mărfuri prin vamă. Transportatorii au posibilitatea să transmită informațiile online cu două ore înainte că un camion să ajungă la graniță. Iar vameșii pot să evalueze din timp eventualele riscuri.

Nina Bullock, șeful ofițerilor valali: "Cunoaștem numărul camionului, știm cine e la volan, ce tip de marfă transportă, știm totul în legătură cu camionul care se îndreaptă spre graniță. Și va primi drept de liberă trecere înainte de sosire, exceptare de la taxe, totul."

Însă, în șase luni de teste au fost și situații neașteptate, care au dat peste cap planurile - de la camere video acoperite cu zăpadă, până la lipsa conexiunii la internet, care au lăsat barierele coborâte chiar și când nu era cazul.

Kristen Hoiberget, ofițer vamal: "O frontieră "ușoară, care este, în mod evident, de dorit, presupune o anumită dezvoltare și pregătire, e nevoie de armonizarea legislației. Nu se face în două luni. Trebuie să te conformezi cu regulile UE."

Ofițerul vamal norvegian a fost întrebat cum s-ar simți dacă, peste două luni, ar fi detașat la granița dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, care va deveni frontieră dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană după Brexit.

Kristen Hoiberget, ofițer vamal: "Cred că aș fi cu totul copleșit. Și m-aș teme dacă asta s-ar întâmpla anul acesta, fără nicio pregătire prealabilă."

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62020700
Români prinşi cu 5 kilograme de droguri în bagaje, în Cambodgia. Ce pedeapsă riscă

Doi români şi 3 nigerieni au fost arestaţi săptămâna aceasta în Cambodgia pentru trafic de droguri.

62020699
5 români răniţi grav într-un accident în sudul Franţei. Ce a făcut şoferul

5 cetăţeni români au fost implicaţi într-un accident în apropierea localităţii Visan din departamentul Vaucluse.

62020698
O faţă de masă banală, vândută la licitaţie cu peste 600 de euro. Cine a mâncat pe ea

Casa de licitaţii Weidler nu a reuşit să vândă tablourile atribuite lui Hitler.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.