Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, a fost plasata in coma indusa de medicii americani

61629193

Bobbi Kristina Brown, fiica artistilor Whitney Houston si Bobby Brown, a fost plasata de medicii americani in coma indusa din cauza unei inflamatii la nivelul creierului, potrivit variety.com.

Tanara vedeta americana, in varsta de 21 de ani, a fost transportata de urgenta la un spital din apropiere, unde medicii au reusit sa ii stabilizeze functia respiratorie. Bobbi Kristina Brown a fost internata la sectia de terapie intensiva de la spitalul North Fulton din Roswell, un oras aflat in apropiere de Atlanta.

Nick Gordon, sotul lui Bobbi Kristina Brown, si un prieten al cuplului au fost aceia care au descoperit-o pe Bobbi Kristina Brown in cada din sala de baie, sambata, la ora locala 10.30. Tanara era cu fata in jos, intr-o cada plina cu apa si nu prezenta semne vitale.

Cei doi au telefonat imediat la numarul telefonic pentru urgente (911) si au inceput imediat manevrele de resuscitare, pe care le-au continuat pana la sosirea medicilor si a echipajelor de politie.

Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportata de urgenta la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reinceput sa respire, iar medicii au reusit sa ii stabilizeze functia respiratorie.

Politia americana a declarat ca acest caz face obiectul unei anchete aflate in curs de desfasurare.

De asemenea, politia americana a efectuat o perchezitie in resedinta tinerei, cautand droguri, dar nu a descoperit astfel de substante, potrivit TMZ.com.

In urma cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cantareata americana Whitney Houston, a fost descoperita decedata intr-o cada din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar cateva ore inainte de a participa la o petrecere organizata cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvaluit faptul ca artista s-a inecat in cada, "in apa extrem de fierbinte", care avea o adancime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicina legala din Los Angeles a stabilit ca decesul cantaretei a reprezentat o "moarte accidentala prin inecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiaca si consumul de cocaina".

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cantarete. Ea s-a nascut in 1993, in timpul casatoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divortat in 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscuta publicului american la jumatatea anilor 2000 gratie reality show-ului "Being Bobby Brown", in care a aparut adeseori alaturi de parintii ei.

Whitney Houston si fiica ei au cantat impreuna la televiziunea nationala americana in 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat impreuna piesa "My Love Is Your Love", in Central Park din New York, intr-o editie speciala a emisiunii "Good Morning America", difuzata de postul ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiata de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabila tragedie pentru ea.

La doar cateva zile dupa decesul cantaretei, Bobbi Kristina - care avea pe atunci varsta de 18 ani - a fost transportata de urgenta la Cedars-Sinai Medical Center, intrucat "se simtea coplesita", a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

in 2012, Bobbi Kristina a fost acuzata in presa americana ca ar consuma substante ilegale, dupa aparitiile sale controversate in cateva episoade ale reality show-ului "The Houstons: On Our Own", produs si difuzat de postul de televiziune Lifetime, care a prezentat viata familiei Houston dupa decesul celebrei cantarete.

Una dintre controversele generate de acest reality show a vizat relatia lui Bobbi Kristina cu Nick Gordon, un tanar sarac care locuia in resedinta cantaretei Whitney Houston si cu fiica ei, de cand acesta avea varsta de 12 ani.

La doar cateva luni dupa aceea, Bobbi Kristina si Nick Gordon au anuntat ca s-au logodit.

In ianuarie 2014, Bobbi Kristina a publicat pe contul ei de Twitter o fotografie cu doua verighete, alaturi de un mesaj - "Tineri casatoriti. Sunt atat de indragostita" -, confirmand astfel casatoria ei cu Nick Gordon.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Obama, Hollande si secretarul general al ONU condamna decapitarea ostaticului japonez de catre SI. "Este o crima odioasa"

Gruparea Stat Islamic (SI) a afirmat sambata ca a executat un ostatic japonez rapit in Siria, al doilea intr-o saptamana, un act calificat "nedemn" de Tokyo si condamnat ferm de comunitatea internationala incepand cu Washington, Paris si Londra.

Statul Islamic a anuntat ca l-a decapitat pe Kenji Goto. Guvernul nipon: Inregistrarea, "foarte probabil" autentica

Gruparea terorista Stat Islamic a anuntat ca l-a decapitat pe ostaticul nipon Kenji Goto, intr-o inregistrare video postata sambata pe Twitter de Al-Furqan, departamentul media al acestei organizatii jihadiste.

Vicepremierul Ungariei: Nu putem accepta ca daca exista autonomie in UE sa nu se dea si maghiarilor din Transilvania

Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, spune ca nu se poate accepta ca daca exista forme de autonomie acceptate in tari ale UE sa nu fie date si comunitatii maghiare din Transilvania, informeaza Mediafax.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.