Boala rară invocată de autorități pentru a clasa un caz de viol. Ce a pățit victima patru ani mai târziu

62384658
Shutterstock

O femeie din Marea Britanie a primit despăgubiri în valoare de 35.000 de lire sterline din partea Serviciului de urmărire penală al Coroanei (CPS), după ce plângerea sa prin care acuza un viol a fost clasată.

 

Autoritățile au spus că ea ar fi putut avea un episod al unei afecţiuni rare a somnului numită sexsomnie, relatează The Guardian şi BBC.

Jade Blue McCrossen-Nethercott, în vârstă de 32 de ani, a contactat poliţia în 2017, când avea 24 de ani, după ce, după o noapte petrecută cu prietenii, s-a trezit pe jumătate goală, colierul ei zăcea rupt pe podea, iar ea avea sentimentul că a fost violată în timp ce dormea.

Trei ani mai târziu - şi cu câteva zile înainte ca bărbatul acuzat că a violat-o să fie trimis în judecată - magistraţii de la CPS au declarat că dosarul se clasează, deoarece doi experţi în somnologie au declarat că este posibil ca McCrossen-Nethercott să fi avut un episod de sexsomnie - o tulburare de somn recunoscută din punct de vedere medical, dar rară, care poate determina o persoană să se angajeze în acte sexuale în somn, în timp ce pare a fi trează şi că îşi dă consimţământul. Cazul a fost închis, iar acuzatul a fost achitat.

„Cele mai întunecate momente ale vieţii mele”

În 2022, McCrossen-Nethercott a dat în judecată CPS după ce instituţia a recunoscut că nu ar fi trebuit să fie abandonat cazul ei de viol. Acum, potrivit BBC, femeia a fost despăgubită cu 35.000 de lire sterline de către CPS, care a declarat că şi-a „cerut scuze fără rezerve” faţă de ea şi că s-a „angajat să îmbunătăţească fiecare aspect al modului în care sunt tratate infracţiunile ce schimbă vieţi, precum violul”.

CPS „m-a dus în cele mai întunecate momente ale vieţii mele”, a declarat McCrossen-Nethercott care a mărturisit că simte ca pe „o mare victorie” faptul că a putut să-i tragă la răspundere. „Mi-au luat multe, dar am păstrat o mulţime de lucruri pozitive. Sunt foarte mândră de munca pe care atât eu, cât şi Centrul pentru Justiţia Femeilor am depus-o pentru a ajunge în acest punct”, a declarat ea.

Kate Ellis, şefa pentru litigii la Centrul pentru Justiţia Femeilor, care a reprezentat-o pe McCrossen-Nethercott, a declarat că reclamaţiile victimelor împotriva CPS au fost „dificile din punct de vedere juridic”, iar despăgubirile sunt „extrem de rare”.

„Acesta este primul caz de care am cunoştinţă în care o victimă a unui viol a primit despăgubiri de la CPS în legătură cu o decizie care a fost luată pentru a întrerupe cazul lor înainte de proces”, a spus ea.

Într-o emisiune la BBC, McCrossen-Nethercott a povestit că s-a trezit la 5 dimineaţa pe jumătate goală şi l-a acuzat pe bărbatul cu care era că a violat-o. „L-am confruntat, spunându-i: Ce s-a întâmplat? Ce ai făcut? Iar el a spus ceva un pic ciudat, cred, dar a spus: Am crezut că eşti trează. Şi a fugit, practic, şi a lăsat uşa deschisă”, a declarat ea pentru BBC.

Îndurerată, ea a sunat o prietenă, iar poliţia a sosit şi a dus-o la analize medico-legale. Tampoanele vaginale au detectat material seminal care, ulterior, a fost identificat ca fiind al bărbatului.

Suspectul nu a făcut niciun comentariu când a fost interogat iniţial de poliţie. În ceea ce o priveşte pe McCrossen-Nethercott, atunci a fost întrebată despre somnul ei, ea a spus că a avut întotdeauna un somn adânc şi că a mers în somn de câteva ori în adolescenţă.

Când cazul a fost abandonat, McCrossen-Nethercott a solicitat toate probele şi a fost şocată de importanţa acordată probelor furnizate de experţi somnologi care nu o cunoscuseră personal niciodată. Experţi suplimentari au declarat că sexsomnia nu poate fi exclusă, dar alţi experţi juridici au declarat că au auzit de aşa ceva doar atunci când ipoteza a fost folosită ca apărare în cazul celor acuzaţi de viol.

Sexomania, folosită ca scuză

La începutul acestui an, o investigaţie The Observer a descoperit o creştere a invocării „sexsomniei” ca argument pentru apărare în procesele penale.

Au fost cel puţin 80 de cazuri din ultimii 30 de ani în care inculpaţii acuzaţi de viol, agresiune sexuală sau abuz sexual asupra copiilor au susţinut că au fost somnambuli sau au suferit de sexsomnie la momentul respectiv.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62475466
Despăgubiri de 7,15 milioane USD acordate unui american închis pe nedrept 48 de ani. Glynn Simmons, găsit nevinovat de crimă

Un american de 71 de ani va primi despăgubiri de 7,15 milioane de dolari, după aproape jumătate de secol petrecut la închisoare, pentru o crimă pe care nu a comis-o.

62475465
Axios: „Trump a vorbit la telefon cu Netanyahu despre acordul de încetare a focului în Gaza”. Premierul israelian neagă

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat joi informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar fi discutat cu o zi înainte cu candidatul republican la preşedinţia SUA Donald Trump despre un acord de încetare a focului în Gaza.

62475013
Mărturia mamei lui Ioan Pintaru, românul care a înjunghiat de opt ori fetița din Leicester: „Sufăr împreună cu mama ei”

Mama românului Ioan Pintaru, care a înjunghiat o fetiță în Leicester, a reacționat după grozăvia comisă de fiul ei. Femeia, care locuiește în Pucioasa, și-a exprimat regretele față de victimă și familia ei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.