Bilanțul final al victimelor cutremurului de 7,7 din Myanmar ar putea depăși 10.000 de victime. Avertisment sumbru al ONU

×
Publicitate

Bilanțul final al victimelor după cutremurul de magnitudine 7,7 care a lovit vineri Myanmar și țările învecinate ar putea trece de 10.000, cred experții.  

Deocamdată, conducătorii militari ai țării au anunțat că sunt peste 1.700 de morți, 3.400 de răniți și 300 de dispăruți. Toate spitalele din țară sunt pline. Iar ONU și Crucea Roșie avertizează că este nevoie disperată de materiale sanitare.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

La Mandalay, oamenii scotocesc printre ruine, de cele mai multe ori cu mâinile goale. Așa au reușit vecinii să salveze o femeie, eliberând-o din capcana de dărâmături, fără să aibă niciun fel de unelte sau echipamente.

Altă femeie a fost scoasă dintre resturile unui hotel prăbușit. Și 12 oameni au fost salvați dintre dărâmături, după ce blocul în care locuiau a fost pus la pământ de marele seism.

Una dintre rarele echipe de salvatori profesioniști a venit din China și a reușit să recupereze mai mulți supraviețuitori.

Mandalay, orașul devastat de cutremur

Dar, numai în Mandalay, orașul devastat de teribilul cutremur cu magnitudinea 7,7, sunt probabil sute de oameni prinși în mormanele de moloz.

Un fiu ține mâna mamei lui în timp ce trupul neînsuflețit al femeii este prins între cărămizile casei surpate. Tânărul își strigă durerea și recită printre lacrimi o rugăciune budistă.

Chiar dacă nu la același nivel al distrugerilor, cutremurul a lovit puternic și în capitala țării, Nay Pyi Taw.

Li Bobo, Asociația de Cooperare Economică Myanmar-China: „Acum mă aflu în Piața din centrul orașului Nay Pyi Taw, cea mai aglomerată zonă a capitalei. Până acum, ritmul eforturilor de salvare este foarte lent. Nu există echipe de salvare profesioniste, se văd doar câteva macarale. Oamenii sunt ocupați cu propriile eforturi de salvare, pentru că și aici, aproape fiecare gospodărie a suferit pierderi.”

Apelurile din partea ONU și Crucea Roșie

ONU și Crucea Roșie au tras un semnal de alarmă că nu sunt materiale sanitare pentru miile de răniți și sinistrați.

Marie Manrique, coordonatorul Programului Crucii Roșii pentru Myanmar: „Ceea ce vedem aici, în Myanmar, este un nivel de devastare cum nu s-a mai văzut nicăieri în Asia, într-un secol. Este cu adevărat important să ajungem la oamenii care au trăit pe străzi în ultimele două nopți, iar acum a treia noapte. Trebuie să ajungem la acești oameni pentru a le oferi adăpost sigur, apă potabilă și îngrijirile medicale de care au nevoie.”

În Thailanda vecină, continuă eforturile de căutare și salvare, după prăbușirea unui zgârie-nori în construcție la Bangkok. Până acum au fost găsite acolo doar trupuri fără viață. Și zeci de muncitori, din Cambodgia și din Myanmar, sunt dați dispăruți.

Dificultățile în salvarea victimelor din Bangkok

Cordelia Linch, Sky News, Bangkok: „Din păcate, speranțele devin tot mai firave. Este foarte dificil, într-adevăr, să pătrunzi în acest munte de dărâmături. Și au rămas foarte puține rezerve de oxigen pentru oricine s-ar mai lupta să supraviețuiască acolo.”

Reporter: „Când au fost scoși ultimii supraviețuitori?"
Anutin Charnviraku, vicepremier al Thailandei: „Cred că ieri."
Reporter: „Dar astăzi?"
Anutin Charnviraku, vicepremier al Thailandei: „Astăzi nu am găsit niciun supraviețuitor."

Vicepremierul thailandez a anunțat o investigație care să descopere cauzele prăbușirii unui turn de 34 de etaje în doar câteva minute.

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Citește și...
Donald Trump ameninţă Iranul cu bombardamente şi tarife secundare dacă nu încheie un nou acord nuclear

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică Iranul cu bombardamente şi tarife secundare dacă acesta nu va ajunge la un acord cu Washingtonul în privinţa programului nuclear, transmite Reuters.

 

 

Momentul în care un avion se prăbușește peste o casă din SUA, provocând un incendiu uriaș

Cel puțin o persoană a murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă după-amiază peste o casă din Minnesota, SUA, provocând un incendiu uriaș.

Președintele Turciei, Recep Erdogan, și-a pierdut răbdarea și a lansat un ultimatum: ”Să depună complet armele”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, scos în afara legii) să se dizolve, la o lună după ce fondatorul acestuia, Abdullah Öcalan, aflat în detenţie, a chemat organizaţia să se dezarmeze, transmite dpa.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus, care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.