Biden spune că „a fost foarte direct cu israelienii în ceea ce privește civilii”. Europenii cer o pauză umanitară

×
Publicitate

„Președintele Biden a dictat guvernului Netanyahu, noi reguli ale jocului însă nu a reușit să-i câștige și pe liderii arabi de partea sa”.  

În aceşti termeni comentează presa internațională vizita-fulger, făcută de liderul american în Israel. După ce miercuri au refuzat să-l primească pe Joe Biden, joi regele iordanian și președintele egiptean s-au întâlnit la Cairo, ca să discute despre criza care riscă să cuprindă întreaga regiune.

Pe de altă parte, europenii cer o pauză umanitară a conflictului dintre Israel și Hamas, dar şi că principalele platforme de socializare, Meta, X și Tik Tok, să ia măsuri pentru a elimina dezinformările și conținutul instigator la ură, greu de stăvilit, în aceste zile.

Departe de a se stinge, ecourile exploziei produse marţi seară în parcarea unui spital din Gaza alimentează un intens război al informaţiilor.

Mahmoud Saber Basal, purtător de cuvânt protecţia civilă Gaza NOU: Am sosit în primele clipe de după explozie, iar locul era plin de trupuri arse și făcute bucăți. Un masacru cum nu am mai văzut niciodată.

Totuşi, potrivit unui responsabil al unui serviciu european de informaţii, citat de France Presse, bilanţul real al victimelor exploziei ar fi de ordinul zecilor, şi nu al sutelor, cum indica cifrele anunţate de Hamas.

Armata israeliană şi-a repetat şi întărit dezminţirea că s-ar fi aflat în spatele deflagraţiei. După declaraţia făcută la cald de preşedintele Biden, la Tel Aviv, responsabilii americani au confirmat că acceptă argumentele israelienilor.

Jonathan Finer, Consilier pe probleme de Securitate la Casa Albă: În baza datelor colectate de serviciile noastre de informaţii, a discuţiilor cu partenerii, a monitorizărilor video din zonă şi a informaţiilor din surse deschise, inclusiv fotografii şi filmulete de acolo, concluzia este că nu Israelul este responsabil pentru explozie. După ce am analizat toate datele, suntem împăcaţi cu această concluzie.

Însă, oricâte dovezi şi argumente ar prezenta, israelienii nu au şanse să-şi convingă şi vecinii.

Ayman Safadi, ministrul iordanian de Externe:Toată lumea aici crede că Israel e responsabil. Armata israeliană neagă asta, dar, să fim sinceri, încercați să găsiți pe cineva care îi va crede (pe israelieni) în această parte a lumii.

Hamas și Social Media

Realitatea este ca Hamas se foloseşte abil de reţelele de socializare ca să-şi răspândească propaganda şi să câştige popularitate.

Pe 7 octombrie, în timp ce masacrau comunităţile israeliene de la graniţa cu Fâşia gaza, teroriştii postau în neştire pe Telegram imagini ca să se laude.

Hamas nu postează doar dezinformări şi interpretări distorsionate, ci şi o cantitate imensă de falsuri şi trucaje.

Evident, asta n-ar fi posibil fără cooperarea platformei Telegram. Cu peste 800 de milioane de utilizatori în întreaga lume, Telegram este condusă, din Dubai, de rusul Pavel Durov.

Caitlin, Specialistă, Centrul pentru Studii Strategice: Telegram s-a autopromovat drept platformă a libertăţii de exprimare, fără strop de cenzură. Nu elimină conţinut, nu-l cataloghează, ceea ce înseamnă că organizaţii teroriste precum Hamas pot posta ce doresc pe Telegram fără să-şi facă griji pentru consecinţe.

Tot pe Telegram îşi răspândesc şi ruşii propaganda virulent anti-ucrainenă.

În acest timp, lipsiţi de alimente, apă, medicamente, civilii palestinieni aşteaptă intrarea unui convoi umanitar dinspre Egipt, aşa cum a promis liderul american.

Joe Biden:Până la 20 de camioane. A fost o negociere foarte dură. Vrem să ducem acolo cât mai multe camioane, vreo 150. Nu vor merge toate în prima tranșă”.

Joe Biden:Am fost foarte direct cu israelienii.Argumentul meu a fost următorul „Dacă puteţi uşura suferinţa civililor, atunci ar trebui s-o faceţi! Punct. Dacă n-o faceţi, pierdeţi credit şi sprijin. Cred că toţi înţeleg asta.”

Înţelegerea va cădea însă dacă ajutoarele umanitare ar fi confiscate ori deturnate de Hamas.

Liderii occidentali îşi continuă eforturile diplomatice în Israel

Pe de altă parte, liderii occidentali îşi continuă eforturile diplomatice în Israel, cu dubla misiune de a-şi exprima solidaritatea şi de a tempera planurile de război ale guvernului de la Ierusalim.

Rishi Sunak, prim-ministru al Marii Britanii: Suntem mândri să fim alături de Israel în cele mai întunecate ore ale istoriei sale, ca prieteni solidari şi ne dorim să câştigaţi (împotriva Hamas).Sprijinim fără rezerve dreptul Israelului de a se apăra în acord cu legislaţia internațională, de a-i elimina pe teroriştii Hamas, de a-şi recupera ostaticii şi de a-şi consolida securitatea pe termen lung. Plângem pierderea oricărei vieţi inocente şi recunoaştem că poporul palestinian este el însuşi o victimă a Hamas.

În altă ordine de idei, israelienii nu exclud posibilitatea ca pe teritoriul lor să se mai afle teroriști infiltraţi pe 7 octombrie.

Daniel Hagari, contramairal: Ţin să subliniez că nu am terminat încă de scanat zona de graniţă. Încă nu este curăţată. Miercuri am prins un terorist epuizat care încerca să se întoarcă în Gaza.

Între timp, un raid al aviaţiei israeliene a eliminat-o pe cea supranumită mama Hamas, Jamila al-Shanti, văduva cofondatorului organizaţiei teroriste, eliminat de israelieni în 2004. Fusese prima și singura femeie aleasă în biroul politic al grupării Hamas. 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Israelul, atacat simultan de pe două teritorii. Armata israeliană, în alertă

Sirenele de raid aerian au sunat joi după-amiază simultan în sudul şi nordul Israelului, tirurile de rachete fiind trase atât din Gaza, cât şi Liban, relatează The Times of Israel şi Jerusalem Post.

Tensiunile israeliano-palestiniene se întind până în Europa și SUA. Incidente grave în marile orașe

Tensiunile israeliano-palestiniene ajunse la un nivel fără precedent inflamează îngrijorător spiritele în comunitățile musulmane nu doar în Orientul Mijlociu ci și în orașe occidentale.

Prima țară europeană care anunță că e pregătită să primească refugiați din Gaza. "Vom trata bărbați, femei și copii răniți"

Premierul Scoției, Humza Yousaf, a anunțat, miercuri, într-un discurs susținut la conferința Partidului Național Scoțian (SNP), că țara sa este pregătită să primească refugiați palestinieni din Fâșia Gaza.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.