Bărbații din comunitatea gay secretă din Afganistan se tem că vor fi omorâți de talibani în orice moment

LGBT
Getty

Bărbații gay din Afganistan au povestit cum arată viața lor acum, după ce talibanii au preluat puterea. Aceștia se tem că vor fi omorâți în orice moment, homosexualitatea fiind pedepsită cu moartea conform legii Sharia.

Un activist LGBT, Rameen, a povestit, în lacrimi, cum viața sa a devenit un adevărat coșmar de când talibanii au preluat puterea în Afganistan.

„Sper doar ca cineva să vină și să mă trezească din acest vis urât”, a transmis bărbatul în vârstă de 37 de ani, pentru Insider.

Rameen, angajat al ONU, a mărturisit că, deși homosexualitatea era interzisă, se simțea în siguranță în momentul în care mergea la un bar de karaoke, în Kabul, pentru a cânta și a dansa alături de alți membri ai comunității LGBT. „Era fantastic și ne distram de minune”, a spus Rameen.
Dar, în prezent, viața lui Rameen și a celorlalți membri comunității secrete de gay din Afganistan s-a schimbat radical. Bărbatul trăiește acum într-o frică constantă și îi este teamă să se întâlnească cu iubitul său.

„Dacă talibanii află despre noi, ne vor da sentința cu moartea. Cred că va trebui să ne despărțim”, a mai adăugat acesta, plângând.

Citește și
internet
Site-urile web ale talibanilor din Afganistan au dispărut de pe internet

Asemenea lui Rameen, Ghulam, în vârstă de 21 de ani, se teme că nu va reuși să se mai vadă cu partenerul său.

„Dacă vom fi prinși, talibanii ne vor omorî”, a spus Ghulam.
Talibanii urmează să implementeze o interpretare a legii Sharia, care presupune ca persoanele din comunitățile LGBT vor primi pedeapsa cu moartea.

Românii evacuaţi din Afganistan au ajuns acasă. Iohannis: ”Salut revenirea în țară”

 

În luna iulie, ziarul german Bild a dezvăluit faptul că un judecător al grupului islamist radical a jurat să supună bărbații gay la moartea prin lapidare sau prin prăbușirea unui zid de aproape trei metri pe ei.

Ghulam este atât de speriat că va fi identificat încât nu a mai ieșit din casă de când talibanii au preluat puterea. „Nu putem pleca din casă, ne este teamă pentru viețile noastre”.

Tânărul, care a abandonat studiile universitare, spune că nu vede niciun viitor în Afganistan. „Dacă aș primi viză să merg într-o altă țară, nu aș mai rămâne aici nici măcar pentru o secundă”.

Sayed, în vârstă de 36 de ani, a explicat că își caută cu disperare azil pentru a scăpa de regimul talibanilor.

„Înainte mă puteam întâlni cu partenerul meu fără să îm fie rușine”, a spus acesta.

Relațiile sexuale între persoanele de același sex au fost, teoretic, pedepsite cu moartea, în Afganistan, de foarte multă vreme. Însă pedeapsa nu a mai fost aplicată de când regimul talibanilor a căzut, în 2001.

Sayed se teme că execuțiile vor deveni comune așa cum erau până în anul 2001. „Sunt convins că din momentul în care talibanii vor afla că sunt gay, mă vor omorî fără să se gândească prea mult”.

Gheorghiță: Vârful noului val va fi în septembrie, cu peste 1.600 de cazuri pe zi


Nemat Sadat, prima figură publică ce a militat pentru drepturile LGBT în Afganistan, a transmis că face tot ce-i stă în putință să ajute persoanele precum Sayes, care caută azil în altă țară.

Sadat a fost organizatorul unei comunității LGBT în Afganistan, în timp ce lucra ca profesor de științe politice la Universitatea Americană a Afganistanului, în Kabul. După ce a primit amenințări cu moartea, bărbatul a plecat din țară, în 2013, și s-a stabilit în Statele Unite.

Sadat îndeamnă comunitatea internațională să vină cât de repede în ajutorul persoanelor vulnerabile din Afganistan, pentru a-i scăpa de persecuțiile noului regim.

„Nu este o exagerare să spui că bărbații gay vor fi exterminați de talibani, așa cum au făcut naziștii. Oamenii îmi trimit mesaje și-mi dau pașapoartele lor și toate informațiile necesare pentru a-i scoate din țară. Se tem că vor muri”, a transmis acesta.

Hamid Zaher, 47 de ani, a fost unul dintre primii afgani care a dezvăluit că este gay. Acesta a spus că au fost întotdeauna supuși la riscuri din cauza orientării lor sexuale, însă toate aceste pericole dispar în fața regimului talibanilor.

Hamid a plecat din Afganistan în 2001 și, după ce a locuit în Turcia, i s-a permis să ceară azil în Canada, în 2008.

Acesta a spus că, și sub conducerea guvernului susținut de SUA, era „o perioadă grea” pentru barbații gay. „Înainte ne puteau băga la închisoare sau ne puteau bate. Însă acum dacă ne arestează talibanii, ne vor omorî”.

Școlile rămân deschise până la pragul de infectare de 6 la mie, a decis Guvernul. S-a stabilit și ce se întâmplă ulterior


Najib Faizi, 21 de ani, spune despre el că este primul travestit afgan. Acesta a plecat din Afganistan când avea 10 ani și a primit azil în Germania, alături de sora sa mai mare.

Najib a mărturisit că nu ia de bună libertatea sa. „Sunt foarte fericit aici. Pot să fac ce vreau. Sunt liber”.

„Sper ca și alții să primească azil. Am vorbit cu persoane din Germania și le-am spus că trebuie să ajute comunitatea LGBT. Au nevoie de ajutor”, a spus Najib.

Rainbow Railroad, o fundație de caritate canadiană care ajută persoanele LGBT să scape de opresiunea din țările lor de origine, îndeamnă guvernele să primească refugiații afgani vulnerabili.

„Acum este timpul ca guvernele să ia atitudine și să susțină persoanele LGBTQI+ refugiate din Afganistan”, a transmis fundația.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Talibanii au instituit regula nr.1 în Afganistan: fetele trebuie separate de băieți în școli
Talibanii au instituit regula nr.1 în Afganistan: fetele trebuie separate de băieți în școli

Oficialii talibani din vestul provinciei Herat au ordonat guvernului și universităților private ca fetelor să nu li se va mai permite să stea în aceleași clase cu băieți, anunță agenția de știri Khaama Press, scrie HotNews.ro.

Site-urile web ale talibanilor din Afganistan au dispărut de pe internet
Site-urile web ale talibanilor din Afganistan au dispărut de pe internet

Site-urile oficiale ale talibanilor, care au preluat puterea în Afganistan săptămâna trecută în urma unei ofensive fulger, păreau să fi dispărut de pe internet vineri seara târziu, transmite Reuters.

Recomandări
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare
La 18 ani, doctorand la Cambridge și inventator al educației prin jocuri online. Povestea unui tânăr special din Baia Mare

Baia Mare are un tânăr special, cu o minte sclipitoare. La 15 ani a promovat bacalaureatul la Cambridge, iar acum, la 18 ani, își pregătește doctoratul tot la Cambridge.

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit
Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit

Eleonora Roșca s-a întors în România pentru a aduce vindecarea prin muzicoterapie. Cum a reușit să introducă această metodă inovatoare în comunitatea locală  

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”
Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.