Talibanii au instituit regula nr.1 în Afganistan: fetele trebuie separate de băieți în școli

62208316
Getty

Oficialii talibani din vestul provinciei Herat au ordonat guvernului și universităților private ca fetelor să nu li se va mai permite să stea în aceleași clase cu băieți, anunță agenția de știri Khaama Press, scrie HotNews.ro.

Decizia a venit după o întâlnire de trei ore între profesori, proprietarii de instituții de învățământ private și oficialii talibani, aceștia din urmă spunând că nu există nicio justificare pentru educația ca educația să continue ”la comun”. Mullah Farid, șeful învățământului superior al Emiratul ui Islamic al Afganistanului, care a reprezentat talibanii în cadrul reuniunii, a adăugat că vechiul sistem este ”rădăcina tuturor relelor din societate”.

Profesorii din provincia Herat au argumentat că universitățile și institutele guvernamentale pot gestiona clase separate, dar din cauza numărului limitat de studențe din instituțiile private, acestea din urmă nu își pot permite să formeze clase separate.

Profesorii au mai avertizat că, din moment ce instituțiile private nu își pot permite cursuri separate, mii de fete pot rămâne private de învățământul superior.

Conform legii afgane în vigoare, fiecare cetățean are dreptul la educaţie, indiferent de gen, etnie şi situaţie materială.
Învăţământul este gratuit iar elevii primesc lucruri de bază necesare pentru şcoală: caiete şi pixuri. Doar 20-30% dintre școli sunt echipate corespunzător.

Elevii au între 11 şi 18 materii şi învaţă 8 limbi străine. Nu se dau note, elevii trebuie să treacă examenele susţinute la mijlocul şi la sfârşitul anului.

Educația este obligatorie pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani. Copiii încep de obicei școala de la 6 ani.

Mai puțin de un sfert dintre elevi finalizează primii 9 ani de educație și sub 10% termină clasa 12. În afară de școlile obișnuite, Afganistanul are și școli religioase care oferă în principal educație în zonele rurale. Limba de predare este Dari. Cu toate acestea, în provinciile din sud, se predă în limba Pashtu. Câteva programe de masterat au ca predare limba engleză.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62200790
Un brazilian s-a vaccinat împotriva Covid de cinci ori. Autorităţile încearcă să afle cum a fost posibil acest lucru
Un bărbat din Rio de Janeiro s-a vaccinat împotriva Covid-19 de cinci ori, cu seruri de la Pfizer, Coronavac şi AstraZeneca. Acum el va trebui să dea explicaţii despre cum am putut primi cinci doze de vaccin într-un interval de zece săptămâni.
62208770
Concurs de lenevit în Muntenegru. Care sunt regulile jocului și ce poți câștiga
Muntenegrenii se laudă, între ghilimele, că sunt cei mai leneși oameni din lume și că nu le place munca. 
62208767
După ce au promis "fără răzbunare", talibanii îi vânează la propriu pe cei care au colaborat cu forțele Coaliției
Deși au promis amnistie și pace, talibanii umblă deja, din ușă-n ușă în căutarea afganilor care au colaborat cu forțele Coaliției Internaționale.