Autoritățile din Wuhan au interzis consumul de animale sălbatice

62126529

Autoritățile din Wuhan, orașul chinez din care a izbucnit pandemia, au interzis consumul de animale sălbatice, potrivit CBS.

Pe lângă această măsură, a fost interzisă și vânarea animalelor sălbatice, Wuhanul urmând să devină „un sanctuar al vieții sălbatice”, au anunțat miercuri autoritățile chineze. De asemenea va fi restricționată reproducerea animalelor sălbatice în captivitate.

Primele cazuri de coronavirus au apărut în Wuhan la finalul anului trecut, iar mulți experți susțin că virusul își are originea într-o piață de animale exotice din oraș. Peste 30 de specii de animale sălbatice erau vândute în piața Hunan, care a fost închisă în luna ianuarie.

Experții spun că, atunci când animalele sălbatice sunt ținute aproape unele de altele și în condiții igienice proaste, este un mare risc ca virușii să se răspândească între animale dar și la oameni.

Sute de mii de semnături au fost adunate pe petiții online, pentru închiderea acestor piețe, printre semnatari fiind chiar premierul Australiei, care a criticat în termeni duri Organizația Mondială a Sănătății pentru susținerea redeschiderii piețelor de animale exotice din China.

Peste 850.000 de teste efectuate în Wuhan în 24 de ore

 

Autoritățile din Wuhan au efectuat marţi 856.128 de teste pentru depistarea COVID-19, comparativ cu 467.847 de teste în ziua precedentă, relatează Reuters.

Wuhan a lansat pe 14 mai o campanie de depistare a purtătorilor asimptomatici de COVID-19 - persoane infectate care nu prezintă semne exterioare ale bolii - după ce pe 9-10 mai au fost confirmate primele infectări cu COVID-19 după ce a fost ridicată carantina, pe 8 aprilie.

Restricțiile în Wuhan au început să fie ridicate treptat încă de la începutul lunii aprilie.

Între timp, informează Xinhua, China a raportat doar un caz nou de COVID-19 miercuri la Wuhan.

Este vorba despre o femeie de 47 de ani care şi-a însoţit soţul la un spital din Shanghai. Întrucât soţul ei avea nevoie de o intervenţie chirugicală, un spital local i-a testat pe amândoi pentru coronavirus şi numai ea s-a dovedit a fi pozitivă. Rezultatul testului a fost reconfirmat miercuri.

Patru persoane cu care femeia a intrat în contact au fost plasate în carantină şi toate locurile în care ea a mers au fost dezinfectate, a mai precizat Xinhua.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62126526
Transformarea șocantă a unui bărbat infectat cu noul coronavirus. ”Nu credeam că virusul este atât de periculos”

Un bărbat din America a postat pe rețelele de socializare o poză cu un puternic impac emoțional. Acesta a împărtășit transformarea prin care a trecut după ce a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, scrie buzzfiednews.ro.

62126510
Povestea americanului pus în carantină într-o casă care stătea să se prăbușească într-un sat îndepărtat din Italia

Când orașele italiene au început să ofere case de vânzare pentru puțin mai mult de 1 dolar, mai mulți visători au încercat să se mute într-un colț îndepărtat al Italiei, scrie CNN.

62126508
Oficial UE, despre al doilea val de COVID-19: "Nu vreau să creez o imagine apocaliptică"

Un al doilea val de infecţie cu coronavirus în toată Europa este cât se poate de plauzibil, transmite directorului agenţiei UE însărcinată să consilieze guvernele cu privire la controlul COVID-19.

Recomandări
Screenshot 2026 10 26 084647
Guvernul promite pensii indexate și sprijinirea celor vulnerabili, fără taxe noi. Analist: „Nu se pot îndeplini pe termen scurt”

Guvernul Niculescu promite indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru mame și sprijin pentru cei vulnerabili, fără taxe noi. Analiștii economici sunt însă reticenți: „Nu se vor putea îndeplini pe termen scurt”.

Gettyimages nicusor dan
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după victoria surprinzătoare a studenților în Serbia: „România este pregătită”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, luni, după ce Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare din Serbia, în fața mișcării conduse de studenți.

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.