Japonia raportează noile cazuri de coronavirus prin fax, la fel ca în anii '80

×
Publicitate

China a raportat 17 noi cazuri de infectare, astăzi, dintre care o treime la Wuhan, orașul de unde a pornit această pandemie care amenință planeta.

Și există temeri că ar putea apărea un nou focar în nord. Totuși, chiar dacă persistă amenințarea virusului, s-a redeschis pentru public parcul Disney din Shanghai.

Pe de altă parte, Japonia a fost criticată pentru reacţia greoaie şi întârziată la criză sanitară. Paradoxal, în ţara care pare să adopte cel mai rapid noile tehnologii, raportările cazurilor de COVID-19 se fac prin fax, după foi scrise de mână.

Primul parc Disney din lume care se redeschide pentru public

 

 

Primul parc Disney din lume care se redeschide pentru public este cel de la Shanghai, cel mai mare oraș al Chinei.

Vizitatorii trebuie, însă, să-și controleze temperatua și să poarte mască. De asemenea, trebuie să afișeze pe telefonul mobil o aplicație „stop-covid”, de culoare verde - adică nu există infectare - înainte să fie lăsăți să între în parc. Rezervarea prealabilă făcută pe Internet este obligatorie. Și, oricum, în următoarele săptămâni, Disneyland din Shanghai va primi cel mult 24.000 de persoane zilnic, deși capacitatea obișnuită era de 80.000 de vizitatori.

Japonia raportează cazurile prin fax

 

În timp ce alte naţiuni folosesc tehnologie de ultimă generaţie pentru a urmări evoluţia pandemiei şi a-i descoperi pe cei infectaţi, Japonia se bazează pe o tehnologie al cărei moment de glorie a fost... în anii '80.

Kyuto Tanaka, medic japonez: „Trebuie să completăm documentele de mână şi să le trimitem prin fax. Sistemul nostru nu s-a schimbat de zeci de ani”.

Postările medicului nipon au devenit rapid virale pe reţelele sociale şi au ajuns în atenţia lui Masaaki Taira, un membru al guvernului responsabil cu politicile IT. Luat la întrebări, acesta spune că abia de pe 17 mai medicii pot raporta cazurile de coronavirus online.

Will Ripley, CNN: Proveniți din domeniul IT. Nu e frustrant faptul că ţara această foloseşte încă tehnologie veche de zeci de ani?”
Masaaki Taira: „Ba da, eu sunt frustrat”.

Nu doar funcționarii publici, ci și cele mai multe companii din Japonia folosesc faxurile la scară largă. Documentele trebuie să fie ştampilate de mână cu sigilii tradiţionale. Iar obiceiurile de muncă învechite fac aproape imposibilă munca de acasă pentru cei mai mulţi dintre japonezi.

Premierul Shinzo Abe a încercat să eficientizeze sistemul,dar a fost o mare provocare.

Jesper Koll, analist economic și e investiții: „Coronavirusul reuşeşte să facă ceea ce nu a reuşit premierul Abe. Anume să schimbe fundamental obiceiurile japonezilor”.

Situaţia e cu atât mai ciudată cu cât vorbim de Japonia, unde au apărut trenurile de mare viteză și aproape fiecare locuinţă e dotată cu câte o toaletă inteligentă.

Will Ripley, CNN: „Când locuiam aici, era o glumă că Japonia o să inventeze un robot care o să aducă faxul când ai nevoie de el. De ce le folosesc încă?”
Jesper Koll: „Salariaţii japonezi sunt incredibil de rezistenţi la schimbări. Şi e timpul să accepte cultura digitală cu la fel de multă pasiune că tinerii japonezi”.

Criza sanitară pare să schimbe modul de gândire rigid şi învechit al multor japonezi şi să-i aducă, până la urmă, în secolul XXI.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 11 mai. Virusul reapare în Coreea de Sud şi la Wuhan

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 11 mai. Cu peste 221.000 de cazuri confirmate, Rusia a devenit a treia țară din lume, ca număr de îmbolnăviri. Doar Statele Unite și Italia au înregistrat mai multe persoane testate pozitiv, pentru coronavirus.

Bianca Dobroiu s-a vindecat de Covid-19 după 74 de zile. Cazul ei i-a uimit pe medicii din Italia

Bianca Dobroiu, care în februarie devenea una din primele persoane infectate cu coronavirus în Bologna, a reușit să scape de boală după 74 de zile de chin, scrie La Repubblica.

Cancelarul Angela Merkel, comparată cu Adolf Hitler: "Cine o va opri?"

Ambasadorul maltez în Finlanda, Michael Zammit Tabona, a demisionat după ce a comparat-o pe cancelarul german Angela Merkel cu Adolf Hitler.

Recomandări
Cum ar vota acum românii. Marii pierzători după patru luni de criză politică - Sondaj

AUR conduce în preferinţele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20% faţă de următoarele două clasate, PSD şi PNL, care îşi dispută îndeaproape a doua poziţie, potrivit ultimei ediţii a Barometrului INSCOP Research.

„Dacă acceptăm tacit transferul de responsabilitate, devenim simpli executanți ai unui sistem IA pe care nu-l înțelegem”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Cod portocaliu de caniculă în septembrie. Meteorologii ANM anunță temperaturi de până la 36 de grade

Deși ne apropiem de jumătatea lunii septembrie, temperaturile foarte ridicate persistă în România. Meteorologii au emis o serie de atenţionări Cod galben, respectiv o alertă Cod portocaliu de caniculă, ce vor viza, treptat, jumătate din ţară.