Asaltul de la Capitoliu, ”una dintre cele mai întunecate zile” din istoria SUA. Se cere demiterea imediată a lui Donald Trump

×
Publicitate

Președintele ales Joe Biden a numit asaltul de la Capitoliu drept "una dintre cele mai întunecate zile din istoria ţării" și l-a învinuit pe președintele Trump pentru că a stârnit violenţele.

Viitorul lider de la Casa Albă a făcut reproşuri şi poliţiei, spunând că e "total inacceptabil" faptul că agenţii au arătat mai multă clemență decât în timpul protestelor Black Lives Matter, de anul trecut.

Peste 60 de persoane au fost arestate, iar ancheta este încă în desfăşurare.

Totodată, mai mulţi oficiali americani au cerut invocarea celui de-al 25-lea Amendament al Constituției Statelor Unite pentru a-l înlătura pe președintele Donald Trump din funcție imediat.

Joi a fost ridicat un gard-barieră de peste 2 metri în fața Congresului, după ce poliția Capitoliului nu a reușit să-i oprească pe simpatizanții lui Trump care au dat miercuri năvală în sediul legislativului de la Washington.

Gardul de protecție e similar cu structura instalată în jurul Casei Albe astă-vară, în timpul protestelor Black Lives Matter.

Joe Biden, preşedinte ales: ”Dacă aceasta ar fi fost o manifestare a mişcării Black Lives Matter, ei ar fi fost trataţi foarte diferit faţă de gloata de huligani care a atacat Capitoliul, ştim cu toţii că e adevărat şi că e inacceptabil. Ieri, din punctul meu de vedere, a fost una dintre cele mai întunecate zile din istoria noastră. Nu au fost protestatari. Să nu îi numiți "protestatari". Au fost o gloată revoltată, nişte insurecționiști, teroriști interni”.

Chuck Schumer, liderul democraților din Senat, a cerut îndepărtarea imediată a lui Donald Trump din funcție.

 

”A fost o insurecție împotriva SUA, instigată de președinte”

 

”Ce s-a întâmplat în Capitoliu a fost o insurecţie împotriva Statelor Unite, instigată de preşedinte. Preşedintele n-ar trebui să mai rămână în această funcţie nici măcar o zi", a postat acesta pe Tweeter.

Schumer insistă că Mike Pence ar trebui să invoce al 25-lea amendament, care permite transferul de putere de la președinte la vice-președinte.

Dacă nu, susține Schumer, Congresul ar trebui să se reunească pentru a-l destitui pe președinte - care mai are, oricum, mai puțin de două săptămâni din mandatul la Casa Albă.

Chuck Schumer este unul dintre cei mai proeminenți politicieni care cere înlăturarea lui Trump pentru că a instigat asediul asupra Capitoliului. Dar nu e singurul.

Adam Kinzinger: ”Din păcate, a devenit evident: Nu doar că preşedintele a abdicat de la datoria sa de a proteja poporul american şi Parlamentul, el a inflamat spiritele, instigând la insurecţia pe care am văzut-o.Este timpul să se invoce al 25-lea amendament, pentru a pune capăt acestui coşmar".

Şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, susţine că demiterea lui Donald Trump este o ''urgenţă de maximă importanţă'', acuzându-l pe acesta şi pe susţinătorii săi de participare la o ''tentativă de lovitură de stat''.

Nancy Pelosi: ”Președintele (Trump) a comis un atac de nedescris asupra națiunii noastre și a poporului nostru. Mă alătur liderului democrat al Senatului, solicitându-i vicepreședintelui (Mike Pence) să îl demită pe acest președinte (Trump) invocând imediat cel de-al 25-lea amendament (al Constituţiei). Dacă vicepreședintele și cabinetul nu acționează, Congresul ar putea fi pregătit să avanseze cu procedura de demitere".

Tot mai mulţi consilieri ai lui Trump au demisionat sau se gândesc să demisioneze, în semn de protest faţă de asaltul asupra Congresului american.

 

Poliția a fost depășită de situație

 

Primul membru al cabinetului Trump care a făcut acest lucru este secretarul pentru Transporturi, Elaine Chao. Ea este soţia republicanulului Mitch McConnell, şeful actualei majorităţi din Senatul american.

În schimb, un reprezentant al statului Virginia de Vest, abia ales, luna trecută, s-a filmat printre manifestanții care au luata cu asalt sediul Congresului american.

Republicanul a organizat un grup de simpatizanti ai lui Donald Trump, pe care i-a dus cu autobuzul la Washington.

După ce au apărut aceste imagini, pe care Evans le-a şters ulterior, alți aleși din Virginia de Vest, au cerut să nu-i mai fie permis accesul în sediul legislativului acestui stat federal.

Pentru a-i identifica şi pe alţi protestatari pro-Trump care au intrat cu forţa în Capitoliu, FBI-ul cere ajutorul publicului.

Robert Contee, şeful poliţiei Metropolitane: ”Mai avem încă foarte mult de muncă pentru a-i identifica și a-i trage la răspundere pe fiecare dintre bandiţii violenţi".

Garda Naţională a fost chemată să intervină pentru a-i dispersa pe manifestanţi, dar, potrivit unei surse CNN, cel care a chemat trupele a fost vicepreşedintele Mike Pence, şi nu Donald Trump.

Rămâne totuşi întrebarea: dacă oficialii au ştiut că fuseseră anunţate proteste masive la Washington, de ce nu s-au luat măsuri de securitate draconice din timp?

Terrance Gainer, fost șef al poliției Capitoliului: "Pentru mine este clar faptul că poliția a fost depășită. Se pare că au subestimat puterea și nivelul de violență în acea mulțime și au supraestimat capacitatea lor (a poliţiştilor) de a controla mulțimea".

În ciuda violenţelor de la Capitoliu, Congresul american a oficializat joi dimineaţă victoria lui Joe Biden în cadrul alegerilor prezidențiale, fiind ultima etapă înainte de învestitura sa, în 20 ianuarie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
China ameninţă SUA că vor plăti scump dacă ambasadoarea americană la ONU merge în Taiwan

China a ameninţat joi, într-un comunicat, că vor face Statele Unite să plătească scump în cazul în care ambasadoarea americană la ONU, Kelly Craft, va vizita Taiwanul în zilele următoare, aşa cum a anunţat Departamentul de Stat.

Cererea pentru produsele chineze este atât de mare, încât există o criză de containere maritime

Cererea globală pentru produsele chineze a fost atât de puternică în ultima perioadă, încât a creat o criză de containere maritime şi a împins în sus costurile cu shipping-ul, ceea ce ar putea limita exporturile Chinei în lunile următoare.

Ce s-a întâmplat cu polițistul care a împușcat o femeie în timpul asaltului asupra Capitoliului

Ofițerul care a împușcat mortal o femeie în timpul asaltului susţinătorilor lui Donald Trump asupra Capitoliului a fost plasat în concediu administrativ până la finalul investigațiilor, a anunțat joi seară șeful Poliției Capitoliului, Steven Sund.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.