Analiză CNN. Posibile scenarii după plecarea lui Boris Johnson din funcție. Cum ar putea liderul britanic să redevină premier

62271743

În timp ce Boris Johnson să pregătește să plece de la Downing Street săptămâna viitoare, există speculații conform cărora premierul în funcție ar plănui o revenire.

Boris Johnson a fost, pentru mulți oameni, în primul rând o celebritate, apoi un politician. Are o carieră media lungă și bine documentată ca autor, cronicar, prezentator TV, regizor de documentare și editor la una dintre cele mai influente reviste politice din țară - The Spectator.

Salariile sale pentru aceste job-uri s-au ridicat la cifre mult mai mari decât cele de prim-ministru. De asemenea, i-au acordat putere și influență.

În timpul mandatului de primar al Londrei, oficialii guvernamentali erau atenți la rubrica sa săptămânală din Daily Telegraph, care conținea adesea amenințări voalate în cazurile în care prioritățile sale politice erau ignorate.

Așadar, există șansa ca Boris Johnson să reia cariera mediatică.

Prieteni și colegi de-ai premierului în funcție nu sunt, însă, convinși că a terminat cu politica sau că ar refuza o întoarcere pe Downing Street dacă va avea oportunitatea.

CNN a vorbit cu mai mulți prieteni, aliați politic și colegi de-ai lui Johnson despre ce cred că va urma în cariera sa.

„Cred că are treburi neterminate”

Cei mai apropiați aliați ai premierului cred că acesta este furios pe modul în care a fost forțat să-și părăsească biroul, mai degrabă din cauza presiunii politice cauzată de scandaluri, decât din cauza voturilor, lucru pe care l-a menționat indirect și în discursul său de demisie.

„Mulți colegi de-ai mei și cu mine credem că ar fi putut și ar fi trebuit să facă față situațiilor dificile provocate de scandalurile Partygate și Chris Pincher”, a spus unul dintre aliații săi, făcând referire la petrecerile care au avut loc la Downing Street în timpul pandemiei de Covid-19 și la dezvăluirile conform cărora Johnson a numit un șef adjunct în cadrul guvernului, în ciuda faptului că știa despre acuzațiile de abatere sexuală.

„Cred că încă are treburi neterminate și sper să rămână activ politic”, a mai spus aliatul.

Boris Johnson a promis că va sprijini persoana care îi va lua locul indiferent de cine ar fi. Cu toate acestea, un fost manager de campanie și prieteni de-ai lui Boris Johnson crede că dacă lucrurile nu vor merge bine pentru succesorul său, atunci acesta ar putea lua în calcul o întoarcere în funcție.

„Poate spune că nu a fost niciodată bătut de electorat. Nu a fost niciodată bătut de partidul său - a câștigat votul de încredere. Pe cât de ciudat sună acum, i-ar ajuta cariera în media dacă ar lua în calcul o întoarcere”, a spus prietenul premierului.

Cei care au lucrat cu Boris Johnson pe Downing Street nu sunt convinși că promisiunea de loialitate a acestuia valorează atât de mult.

„A promis că Spectator nu va candida pentru parlament, apoi a făcut-o. Face doar ce este bine pentru el”, a spus un fost consilier din Downing Street.

„Dacă sondajele încep să scadă după ce noul lider va fi în putere, m-aș mira dacă nu s-ar da după cum bate vântul. Și dacă îi va părea că lucrurile merg prost, ar putea cu ușurință să-i facă pe conservatori să creadă că doar Boris poate rezolva problema și poate câștiga următoarele alegeri”, a mai spus acesta.

„Sunt sigur că existe oferte pentru el”

 

Oamenii însă nu au avut niciun cuvânt de spus în cazul revocării lui Johnson și în alegerea unui nou premier. Dacă lucrurile vor merge rău pentru viitorul prim-ministru, ar fi posibil ca partidul conservator să-l revoce și să-l aducă înapoi pe Boris.

Situația ar putea deveni dificilă pentru Johnson atunci când va intra în contact cu electoratul. El își părăsește biroul cu o reputație nu prea bună, dar și în mijlocul unei criză a costului vieții, cozi lungi pentru asistență medicală și o iarnă de greve.

„Nu există niciun dubiu că atractivitatea sa va fi mai scăzută. Sunt sigur că există oferte concurente pentru a-i asigura un post de editorialist, însă în timpul mandatului s-a îndepărtat de o mare parte din publicul său principal”, a spus un fost consilier.

„Lockdown-urile, cheltuielile uriașe ale statului pentru a face față pandemiei, petrecerile iresponsabile s-au întâmplat pe timpul său. Nimic din toate acestea nu atrage audiența tradițională conservatoare care ar putea fi mai puțin dornică să audă ce crede el despre conducerea țării când a văzut cum a condus Regatul Unit”, a spus un parlamentar apropiat lui Johnson.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
FOTO Fosta iubită a lui Dele Alli a pozat topless și fanii i-au ”invadat” conturile sociale: ”Mulțumim, ești un înger!”
Citește și...
Vladimir Putin, avertisment dur pentru Donald Trump: „Consecințe dăunătoare” dacă SUA și Israel atacă din nou Iranul

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a avertizat pe omologul său american Donald Trump, într-o convorbire la telefon, cu privire la ”consecinţe dăunătoare” pe care le-ar avea o nouă acţiune militară a Statelor Unite şi Israelului împotriva Iranului.

Trump cere formarea unei coaliții pentru strâmtoarea Ormuz. Iranul amenință SUA: „Dacă se apropie mai mult, vom lua măsuri”

Administraţia preşedintelui Donald Trump caută să obţină participarea altor state pentru a forma o coaliţie care să restabilească libertatea de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unei telegrame a Departamentului de Stat, consultată de Reuters.

Vizită neobișnuită a viitorului premier al Ungariei, Peter Magyar, la Bruxelles. A avut o întâlnire cu Ursula von der Leyen

Viitorul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, a purtat miercuri la Bruxelles discuţii despre reformele necesare pentru ca UE să elibereze fondurile îngheţate pentru ţara sa, relatează dpa.

Recomandări
Analiză Politico: Cum să înțelegi haosul politic din România ca un expert. „Riscă să zguduie echilibrul UE pe flancul estic”

România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică, marcată de tensiuni în coaliția de guvernare, ascensiunea extremei drepte și riscul unei moțiuni de cenzură care ar putea schimba echilibrul de putere de la București.

Trump cere formarea unei coaliții pentru strâmtoarea Ormuz. Iranul amenință SUA: „Dacă se apropie mai mult, vom lua măsuri”

Administraţia preşedintelui Donald Trump caută să obţină participarea altor state pentru a forma o coaliţie care să restabilească libertatea de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, potrivit unei telegrame a Departamentului de Stat, consultată de Reuters.

Demisii în bloc în administrație. Oamenii puși de PSD au plecat cu gândul că se vor întoarce „peste două săptămâni”

În timp ce Sorin Grindeanu este într-o vizită oficială la Paris, 91 de oameni numiți de PSD au plecat din aparatul administrativ.