Analiști: Tentativa de asasinat a lui Donald Trump i-ar putea aduce o victorie zdrobitoare la alegerile din noiembrie

×
Publicitate

Imaginea lui Trump cu fața însângerată și pumnul în aer, îndemnând la luptă, a intrat deja în istorie și va defini actuala campanie prezidențială. Asta spun analiștii și jurnaliștii, indiferent de simpatiile lor politice.

Republicanii își prezintă acum candidatul ca pe un erou, iar atacul de duminică noapte s-ar putea să-i fi oferit o trambulină nesperată către o victorie zdrobitoare în noiembrie.

Comentatorii își amintesc că Ronald Reagan a crescut cu 22 de procente în sondaje, după ce a fost victima unei tentative de asasinat, în 1981.

Donald Trump n-a părăsit scena atacului fără să le semnaleze sustinatorilor săi că e neînfrânt. A ridicat pumnul, creând o imagine pe care istoria nu o va uita, notează cei de la New York Times. Iar pentru The Wall Street Journal, atitudinea lui Trump a fost o demonstrație de tărie de caracter.

Trump a fost mereu conștient de felul în care pozează, exersându-și privirea încruntată. De data asta însă, el n-a avut timp să se pregătească. A fost doar instinct.

Julian Zelizer, analist politic CNN: „Trump iese mai puternic ca niciodată după acest atac și datorită felului în care a reacționat. Probabil că va fi ca după asaltul asupra Capitoliului sau ca în pandemie, când au fost pledoarii pentru unitate, dar efectele n-au durat prea mult. Poate că fostul președinte a arătat un pic de deschidere către unitate, dar lui nu-i stă în obicei o asemenea abordare. De altfel, imediat după ce s-a tras asupra lui, când s-a ridicat primele lui vorbe au fost... Cred că asta va fi tema campaniei, nu doar la Convenția Partidului, ci până la alegerile din noiembrie.”

Mike Johnson, purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților SUA: „(Președintele Biden) a spus recent că ar trebui să punem o... țintă pe Trump. Știu că nu se gândea la așa ceva (la împușcarea lui Trump), dar ar trebui să renunțăm la asemenea limbaj.”

Președintele Joe Biden chiar a încercat să dezamorseze tensiunea momentului cu un rar discurs din Biroul Oval, rezervat chestiunilor de importanță majoră.

Joe Biden, președintele SUA: „În America, ne tranșăm disputele la urne, nu cu gloanțe. Nu există loc în America pentru acest tip de violență, pentru orice fel de violență, niciodată. Punct. Fără excepții. Retorica politică din această țară a devenit foarte înfierbântată. E timpul să o calmăm.”

Însă, la doar câteva minute de la aflarea veştii despre tentativa de asasinare a lui Trump, cuvântul „înscenare” era în tendințe pe platforma X. Tentativele de asasinare a preşedinţilor americani au generat întotdeauna conspiraţii.

Lupe Rodriguez, susținătoare republicană: „Știm că încearcă să fure (alegerile) de la noi, și vor face tot ce pot pentru a scăpa de Trump.”

Ce frapează astăzi e faptul că frenezia a cuprins toate părţile spectrului politic.

David Klepper, reporter Associated Press: „În orele de după atac, au apărut două teorii ale conspirației opuse pe platformele online. Una, care pare răspândită dinspre stanga spectrului poitic, susține că Trump și echipa lui ar fi orchestrat cumva acest eveniment pentru a câștiga simpatie și sprijin. De cealaltă parte, dreapta vehiculează teza că Secret Service și-a facut treaba lamentabil poate la ordinele Casei Albe.”

Tot de conspirații ține și un filmulet cu presupusul atentator.

Presupusul atentator: „Mă cheamă Thomas Matthew Crooks. Îi urăsc pe republicani și îl urăsc pe Trump.”

O analiză a imaginilor, realizată de jurnaliștii BBC, a demonstrat însă că înregistrarea este un fals.

Într-o ţară deja tensionată, atacul asupra lui Trump i-a înfuriat susţinătorii, a oprit campania democrată şi sporeşte temerile legate de alte violenţe politice pana la scrutinul din noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62467337
Ce a cumpărat Thomas Crooks cu doar câteva ore înainte să încerce să-l ucidă pe Donald Trump. „A dat-o-n bară, e clar”

Republicanul Donald Trump a fost împușcat în ureche din cauza unor deficiențe majore ale planurilor de securitate la mitingul electoral din Pennsylvania.

62453623
Procedura împotriva lui Trump în dosarul documentelor clasificate, anulată de judecătoarea Aileen Cannon

Procedura împotriva preşedintelui american Donald Trump în dosarul documentelor clasificate a fost anulată de judecătoarea Aileen Cannon.

62432046
Oficial american: Tentativa de asasinat împotriva lui Trump s-a produs din cauza unei "breşe" de securitate

Secretarul pentru Securitate Internă al SUA, Alejandro Mayorkas, a recunoscut luni că tentativa de asasinat împotriva fostului preşedinte Donald Trump s-a produs din cauza unei "breşe" de securitate, informează EFE.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.