Iar la coșul mic de cumpărături strict necesare se adaugă facturile mari și scumpirile la carburanți. Așa că alegătorii au ajuns la urne mai curând mânați de aceste nemulțumiri decât de strategii politice.
În America, votul se dă o singură zi. Facturile vin însă în fiecare lună. Iar pentru mulți americani, întrebarea nu mai este cât își permit să cheltuiască, ci la ce trebuie să renunțe ca să ajungă de la un salariu la altul.
Femeie: „Lui Trump nu-i pasă de economie. L-am văzut zilele trecute la televizor lăudând hamburgeri de 500 de dolari bucata, în timp ce oamenii abia își mai permit să cumpere alimente.”
Femeie: „Nu mai consum carne, fiindcă e scumpă. Și, în loc de trei mese pe zi, am ajuns să mănânc două mese.”
Americanii renunță la unele alimente din cauza prețurilor
Corespondent PROTV: „O simplă vizită în supermarket îți arată costul vieții de zi cu zi la Washington, D.C. Un galon de lapte, de exemplu, adică aproape 4 litri, poate ajunge la 3-4 dolari. O cutie cu 12 ouă, în jur de 3-5 dolari, iar un kilogram de piept de pui poate costa între 5 și 7 dolari. Sunt produse de bază, dar puse împreună ajung să cântărească serios în bugetul unei familii.”
Cumpărăturile înseamnă acum pentru americani să compare prețurile, să urmărească reducerile și, uneori, să renunțe la produse pe care înainte și le permiteau.
Nici transportul nu este ieftin în capitala federală. Peste 4 dolari galonul costă benzina obișnuită în Washington, D.C. Iar pentru cei care stau cu chirie, un apartament cu un dormitor poate ajunge până la 1.800 de dolari pe lună, în medie, doar locuința în sine, fără utilități. Când pui cap la cap chiria, mâncarea, transportul și facturile, înțelegi de ce costul vieții a devenit una dintre preocupările majore ale americanilor.
Prețurile din zona Washingtonului au crescut cu 4,1%
Bărbat: „Prețurile sunt mari. Costul vieții este mult prea ridicat. Vreau să muncesc ca să trăiesc, nu să trăiesc doar ca să muncesc.”
Cele mai recente date oficiale arată că prețurile din zona Washingtonului au crescut cu 4,1% într-un singur an. Iar energia s-a scumpit cu peste 26%. Pentru alegătorii americani, indiferent de rezultatul scrutinului, provocarea rămâne aceeași: cum să trăiască decent fără ca aproape tot salariul să se ducă pe cheltuielile de zi cu zi.