Americancele, speriate de maidanezii din Romania
Cotidianul The Huffington Post a prezentat in editia online experienta "terifianta" traita de o jurnalista din SUA intr-un mic port romanesc.
"In ultimii 30 de ani, in postura de calator-scriitor, mi s-a intamplat sa fac lucruri pe care nu credeam ca le voi face vreodata: am mers cu o masina cu peste 240 de km/ora, am calatorit cu balonul, in aer, am traversat jungle, dar pana la urma am supravietuit. Frica poate fi lunga, dureroasa, ca si cum ai astepta rezultatul unor analize medicale cruciale. Cateodata, frica este neasteptata, poate dura cateva secunde si pune stapanire pe tine precum un vant taios. Insa experienta traita in Romania nu se poate compara cu nimic", isi incepe jurnalista Lea Lane marturisirea aparuta in Huffington Post.
"Calatoresc pe o mica nava pe Dunare, navigand dinspre Germania spre Bulgaria, cu scopul de a scrie despre aceasta calatorie. Am luat-o cu mine pe prietena mea, Merle. Nava noastra se opreste, la un moment dat, intr-un mic port romanesc, intr-o zi frumoasa de primavara, si decidem sa ne plimbam putin pentru a descoperi farmecul locului. Am trecut pe langa o biserica veche, unde era o nunta. Ne-am oprit, ne-am uitat putin la ceremonie si am rasuflat usurate dupa ce am vazut ca tiganii din jur nu au parut ca ne acorda o atentie deosebita. Nu aveam nimic de valoare asupra noastra si eram imbracate in blugi si tenisi. I-am privit in ochi pe tigani si probabil ca s-au gandit ca nu meritam efortul de a ne "cauta" prin buzunare. Am plecat mai departe, uitandu-ne peste umar sa vedem daca nu suntem urmarite de copii si, dupa numai cateva minute, ne-am dat seama ca nu mai suntem in sat. Simteam ceva in aer, dar nu stiam ce. Am aflat imediat. Dintr-odata, am auzit latraturi si am vazut in departare o haita de caini care alergand spre noi. Erau cam 20 de animale fioroase. Nu era niciun copac in apropiere, in care sa ne suim, nic o cladire in care sa ne adapostim. Mi-am adus aminte de ce trebuie sa faci cand se apropie ursul de tine: nu te misti, desi instinctul te indeamna sa fugi. Merle si cu mine am decis sa ne indreptam spre satul din care plecasem, in timp ce latraturile se apropiau tot mai mult. Nu intrezaream nicio solutie si ne gandeam cu groaza ca pericolul din spatele nostru devenea din ce in ce mai amenintator. Dintr-odata se apropie o masina condusa de un barbat care opreste langa noi si ne intreaba in romaneste daca vrem sa ne suim. Merle vrea, ca sa scapam de caini. Eu nu vreau. Mi-e frica sa fiu muscata, dar mai frica mi-e sa ma sui in masina unui strain cu figura suspecta. Imi imaginam un titlu din ziar: "Doua americance inocente au fugit de o haita de caini turbati si au sfarsit macelarite de un transilvanean nebun". Momentul adevarului. Ce e mai rau? Sa fim sfasiate de caini sau sa ne suim in masina unui necunoscut murdar, langa un oras al carui nume nici nu stiu sa-l pronunt? Pe masura ce latraturile se apropiau, am o idee. Ii fac semn barbatului ca ne suim in masina si, imediat ce fac asta, se arunca si Merle in vehicul. Omul se uita perplex la noi, dar din fericire nu pune in miscare masina. Cainii isterici trec pe langa noi. Ne-am dat repede jos din masina si ne-am indreptat cat am putut de repede spre sat, sa gasim o cladire in care sa ne adapostim. Barbatul de la volan face ochii mari la noi si incepe sa mearga, cu masina, pe langa noi. Avem inca o problema? Dupa cateva minute in care nu l-am bagat in seama, da din cap si demareaza, lasandu-ne intr-un nor de praf. Ne grabim spre cea mai apropiata cladire si apoi spre nava noastra. Cand am ajuns in siguranta, mi-am dat seama ca inca tremuram. Si acum imi amintesc acele momente de groaza, cand auzeam latraturile unor caini pe care nu ii vedeam", incheie americanca.
"Romanii sunt criminali de top! Nu au scrupule. Te ucid si pentru 15 euro!"
Hoti de bagaje! Asa sunt vazuti romanii in Franta
