Aleksandar Vulin, un pro-rus, numit şef al serviciilor de informaţii din Serbia

62307290
IMAGO

Guvernul sârb l-a numit joi pe Aleksandar Vulin, un apropiat pro-rus al preşedintelui Aleksandar Vucic, în funcţia de şef al Serviciului de informaţii (BIA), a anunţat televiziunea de stat (RTS).

 

Aleksandar Vulin, în vârstă de 50 de ani, fost ministru al apărării şi de interne, este cunoscut pentru declaraţiile sale naţionaliste care au provocat adesea fricţiuni diplomatice cu vecinii Serbiei, potrivit AFP, citată de Agerpres.

El este, de asemenea, unul dintre puţinii oficiali europeni străini care au vizitat Moscova după începerea invaziei ruseşti în Ucraina. S-a întâlnit cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în august, şi a repetat că Belgradul nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei. Înainte de călătoria sa la Moscova, el a declarat că Serbia „nu va face parte din isteria antirusească”.

Serbia a condamnat la Naţiunile Unite invazia Rusiei în Ucraina, dar a refuzat să se alăture sancţiunilor impuse Moscovei de Occident.

Vulin, care îl susţine necondiţionat pe preşedintele Aleksandar Vucic, s-a remarcat în special pentru o idee care favoriza ceea ce el numea crearea unei „lumi sârbeşti” cuprinzând sârbi care trăiesc în diferite ţări. Criticii acestei idei subliniază că ea pare să fie în concordanţă cu ideea Moscovei de „lume rusă”.

Serbia, ţară candidată la UE din 2012, întreţine relaţii strânse cu Moscova, de care depinde aproape în totalitate pentru aprovizionarea cu gaz.

În plus, Belgradul poate conta pe sprijinul Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU în ceea ce priveşte Kosovo, o fostă provincie a cărei independenţă nu a fost recunoscută de Serbia în 2008.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62307248
După ce Polonia a refuzat să acorde vize delegaţiei Rusiei, Moscova acuză Occidentul că subminează OSCE

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, acuză Occidentul că a respins șansa de a face din OSCE o adevărată punte de legătură cu Rusia după Războiul Rece.

62276008
Starea de urgenţă în Republica Moldova a fost prelungită cu 60 de zile

Parlamentul a adoptat joi hotărârea privind prelungirea stării de urgenţă în Republica Moldova cu 60 de zile, începând cu 6 decembrie. Documentul a fost aprobat la propunerea Guvernului Republicii Moldova.

 

62242095
The Times: Olaf Scholz vrea ca Europa să revină la "ordinea de pace" care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina

În cadrul unei conferinţe pe teme de securitate, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Europa ar trebui să revină la "ordinea de pace" care exista cu Rusia înainte de războiul din Ucraina.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.