Alegeri pentru președinția Parlamentului European. Cine sunt candidații și care este marele favorit

62236534
Getty

Marți, 18 ianuarie, au loc alegerile pentru președinția Parlamentului European, după decesul social-democratului David Sassoli, de 65 de ani, care deținea această funcție din 2019.

 

Parlamentarii europeni au de ales între patru candidați la alegerile care au loc marți la Strasbourg. Principala favorită este prim-vicepreședintele și actualul președinte interimar Roberta Metsola (Grupul PPE).

Roberta Metsola

Susţinută de familia sa politică, cea mai numeroasă din Parlamentul European, şi, probabil, de alţi eurodeputaţi din diferite grupuri, Roberta Metsola, de 42 de ani, are toate şansele să devină prima femeie preşedinte al Parlamentului European din ultimii 20 de ani şi primul lider al unei instituţii europene care provine din Malta, cea mai mică ţară din UE.

Alice Bah Kuhnke

Metsola își va disputa funcția cu eurodeputata suedeză Alice Bah Kuhnke, fost ministru în guvernul de la Stockholm, candidata Verzilor la funcţia de preşedinte al Parlamentului European.

Fosta prezentatoare TV Alice Bah Kuhnke are 50 de ani, este eurodeputată începând din 2019 şi vicepreşedinte al grupului Verzilor din Parlamentul European.

Sira Rego

O altă candidată la șefia Parlamentului European este spaniola Sira Rego (grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL), în timp ce singurul candidat bărbat este polonezul Kosma Zlotowski (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni).

Kosma Zlotowski

Social-democratul italian David Sassoli a decedat marți, 11 ianuarie, la 65 de ani. Sassoli era președinte al PE din 2019, iar mandatul său se încheia în această lună, la jumătatea legislaturii de cinci ani.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62236468
O furtună de zăpadă a pus în alertă peste 80 de milioane de americani. Cele mai afectate regiuni din SUA
Peste 3.000 de zboruri anulate, pene de curent, ger şi ninsori abundente.
62236639
Austriecii care refuză vaccinarea anti-Covid riscă amenzi uriașe. Franța, măsuri drastice pentru nevaccinați
Începând din 20 ianuarie, toți francezii care au peste 16 ani trebuie să facă dovada unei scheme complete de vaccinare pentru a avea acces în majoritatea locurilor publice.
62234690
VIDEO. O asistentă din Italia a fost arestată pentru că le oferea o vaccinare falsă celor care se opun imunizării
O asistentă din Palermo a fost arestată pentru că le oferea o vaccinare falsă celor care se opun imunizării, astfel încât aceştia să beneficieze de certificate de vaccinare, informează The Guardian, citat de News.ro.