Dacian Cioloş a demisionat de la conducerea grupului Renew Europe din Parlamentul European

62214029
Agerpres

Dacian Cioloş a anunțat că şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al grupului Renew Europe din Parlamentul European, pentru a se concentra pe mandatul de lider al USR, obţinut la Congresul recent al formaţiunii.

"Da, tocmai de asta am fost absent luni de aici, pentru că am fost la Strasbourg, am avut o întâlnire cu preşedinţia grupului, apoi o şedinţă de grup şi mi-am prezentat demisia, le-am explicat colegilor de ce fac lucrul acesta şi dându-mi demisia am şi deschis posibilitatea de a organiza alegeri pentru un nou preşedinte de grup cât mai repede, foarte probabil înainte de sfârşitul acestei luni Renew va avea un nou preşedinte", a declarat Cioloş la RFI, citat de News.ro.

Întrebat dacă va candida şi un europarlamentar român, Dacian Cioloş a răspuns: "Nu cred că va candida un europarlamentar român (...). Aici, vedeţi, eu n-am fost susţinut pentru că am fost român, eu am fost susţinut pentru că veneam în spate cu o experienţă care a fost utilă sau colegii au considerat că e utilă grupului şi ca fost comisar european şi ca fost prim-ministru, astea au fost motivele (...). Acolo au fost negocieri, ne-am construit o majoritate cu oameni care vroiau să aibă la conducerea grupului un om care să poată să ţină un echilibru între liberalii din nordul Europei, care susţin liberalismul clasic, partide nou venite, modernizatoare, din sud-vestul Europei şi din centrul şi estul Europei şi eu am fost considerat atunci ca un factor de echilibru între aceste diferite viziuni şi orientări din grup şi se va căuta în continuare o soluţie de acest gen".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62211586
PSD exclude categoric varianta ”Cîțu premier”: ”Nu. Vrem alegeri anticipate”

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că partidul pe care-l conduce ”rămâne consecvent” și consideră că soluţia pentru rezolvarea crizei politice o reprezintă alegerile anticipate.

62214961
PNL nu dă semne că ar renunța la nominalizarea lui Florin Cîțu pentru șefia Guvernului

Liberalii au timp până săptămâna viitoare, să îşi facă destule calcule pentru următoarea mutare politică, astfel încât să păstreze guvernarea.

62208575
Mai poate fi desemnat Cîțu premier? Iohannis: ”Evident. Aşa scrie în Constituţie”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, jurnaliști, dacă Florin Cîțu mai poate fi desemnat ca premier în viitorul Guvern, după ce a fost demis în Parlament cu o moțiune de cenzură.

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).