Alegeri în Turcia. Erdogan intră duminică fără emoţii în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a dat peste cap previziunile privind dispariţia sa politică în alegerile din Turcia şi şi-a mobilizat alegătorii printr-o combinaţie puternică de conservatorism religios şi naţionalism, relatează Reuters.
Deşi nu şi-a asigurat încă victoria - Erdogan trebuie să-l învingă mai întâi pe opozantul Kemal Kilicdaroglu în turul doi de duminică - avântul său electoral nu a făcut decât să crească după ce la primul tur de scrutin, din 14 mai, a răsturnat sondajele de opinie şi s-a clasat pe locul întâi cu un avans solid. Analiştii se aşteaptă acum pe deplin la succesul său.
Victoria ar consolida dominaţia unui lider care a transformat Turcia, remodelând statul laic fondat acum 100 de ani pentru a se potrivi cu viziunea sa pioasă, consolidând în acelaşi timp puterea în mâinile sale, în ceea ce criticii consideră a fi un marş spre autocraţie.
Pe scena globală, Erdogan a făcut ca Turcia, membră NATO, să se îndepărteze de aliaţii săi occidentali tradiţionali, a creat legături cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a transformat Turcia într-o putere regională asertivă.
Criticii spun că el a polarizat tot mai mult naţiunea în timpul guvernării sale de 20 de ani, inclusiv în această campanie electorală. Dar el a susţinut contrariul înaintea votului de duminică şi a declarat că oponenţii săi "otrăvesc discursul politic".
"Vom continua să ne consolidăm naţiunea, care este un mod de gândire ce provine din cultura noastră", a declarat el pentru CNN Turk într-un interviu acordat joi. "Dacă vom câştiga pe 28 mai, cu voia lui Dumnezeu, fiecare dintre cei 85 de milioane de oameni ai noştri va câştiga", a adăugat el.
Drumul spre victorie
Votul la aceste alegeri a fost perceput ca fiind unul dintre cele mai importante de la înfiinţarea statului turc modern în urmă cu 100 de ani, opoziţia simţind că are cea mai bună şansă de până acum de a-l detrona pe Erdogan şi de a inversa multe dintre schimbările de anvergură pe care acesta le-a făcut în Turcia în cele două decenii de când are puterea. În schimb, scrutinul a subliniat puterea de rezistenţă a lui Erdogan, punându-i în dificultate pe adversarii care se aşteptau ca acesta să sufere din cauza crizei costului vieţii şi a criticilor referitoare la răspunsul statului la cutremurele din februarie, în urma cărora au murit peste 50 000 de persoane.
Criticii şi supravieţuitorii cutremurului şi-au exprimat furia în legătură cu răspunsul iniţial lent al guvernului la cutremur şi cu aplicarea laxă a regulilor de construcţie - eşecuri care, potrivit acestora, au costat vieţi. Dar partidul lui Erdogan, AKP, cu rădăcini islamiste, a ieşit pe primul loc în 10 din cele 11 provincii afectate de cutremure, ceea ce l-a ajutat să obţină, împreună cu aliaţii săi, o majoritate parlamentară la votul din 14 mai.
Mănuşile s-au dat jos în campania electorală, Erdogan încercând să îşi mobilizeze baza conservatoare şi numindu-şi adversarii "pro-LGBT".
Încercând să profite de naţionalismul profund al Turciei, Erdogan a profitat, de asemenea, de sprijinul kurzilor pentru Kilicdaroglu pentru a-l acuza pe rivalul său de apartenenţă la terorism şi de legături cu militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) - o afirmaţie pe care Kilicdaroglu a calificat-o drept calomnioasă. Erdogan a atras în mod repetat atenţia asupra unui videoclip trucat pentru a-l acuza pe Kilicdaroglu de legături cu PKK, mişcarea ce a dus o insurgenţă în care au fost ucise peste 40.000 de persoane.
"Erdogan a făcut fuziunea între mândria religioasă şi cea naţională, oferind alegătorilor un anti-elitism agresiv care operează la nivel intern şi internaţional", spune Nicholas Danforth, istoric al Turciei şi membru nerezident al think tank-ului ELIAMEP. "Oamenii ştiu cine este el şi care este viziunea sa pentru ţară şi se pare că mulţi dintre ei îl aprobă", adaugă istoricul.
"Acestea fiind spuse, doar pentru că are vântul în pânze nu înseamnă că va fi o navigaţie uşoară. Economia va continua să se înrăutăţească, opoziţia nu va dispărea, iar o mulţime de lideri mondiali nu-l plac sau nu au încredere în el mai mult decât aveau ieri", atrage atenţia Nicholas Danforth.
Criticii spun că alţi cinci ani de guvernare riscă să aducă şi mai multe daune unei democraţii despre care spun că a fost subminată pe măsură ce a acumulat putere în jurul unei preşedinţii executive, a pus botniţă disidenţei, a întemniţat critici şi opozanţi şi a preluat controlul asupra presei, sistemului judiciar şi economiei.
Erdogan se prezintă ca un apărător al democraţiei care a ripostat împotriva interferenţei militare în politica turcă: el a supravieţuit unei tentative de lovitură de stat militară în 2016, când soldaţi rebeli au atacat parlamentul şi au ucis 250 de persoane.
Reţeta lui Erdogan
Ajutat de o presă turcă care îl sprijină în mare măsură, campania sa a încercat să concentreze atenţia asupra succeselor economice şi să se îndepărteze de criza costului vieţii.
Luna dinaintea votului a fost presărată cu sărbătoriri ale unor ctitorii industriale, inclusiv lansarea primei maşini electrice din Turcia şi inaugurarea primei sale nave de asalt amfibiu, construită la Istanbul pentru a transporta drone fabricate în Turcia.
De asemenea, Erdogan a apăsat pe comutatorul primei livrări de gaze naturale din Turcia dintr-o rezervă din Marea Neagră, promiţând aprovizionarea gratuită a gospodăriilor, şi a inaugurat prima centrală nucleară a ţării în cadrul unei ceremonii la care a participat prin videoconferinţă şi Putin.
Economia a fost unul dintre principalele puncte forte ale lui Erdogan în primul deceniu al guvernării sale, când Turcia s-a bucurat de un boom prelungit, cu drumuri, spitale şi şcoli noi şi creşterea nivelului de trai. Dar a devenit o problemă politică pe măsură ce guvernul s-a angajat într-o politică inoportună de reducere a ratelor dobânzilor în faţa inflaţiei în creştere. Menită să stimuleze creşterea, politica a prăbuşit moneda la sfârşitul anului 2021 şi a agravat inflaţia.
De la Primar al Istanbulului la Prim-ministru şi Preşedinte
Erdogan a crescut într-un cartier sărac din Istanbul şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale islamice, intrând în politică în calitate de lider al filialei de tineret a unui partid local şi devenind primar al Istanbulului în 1994.
A făcut închisoare în 1999 din cauza unui poem pe care l-a recitat în 1997, comparând moscheile cu cazarmele, minaretele cu baionetele şi credincioşii cu o armată.
După ce a urcat pe scena naţională ca şef al Partidului AK, a devenit prim-ministru în 2003.
Guvernul său a îmblânzit armata turcă, care răsturnase patru guverne din 1960 încoace, iar în 2005 a început discuţiile pentru a face realitate o ambiţie de zeci de ani a ţării de a adera la Uniunea Europeană - un proces care ulterior s-a oprit brusc.
Iniţial, aliaţii occidentali au văzut în Turcia lui Erdogan un amestec vibrant de islam şi democraţie care ar putea fi un model pentru statele din Orientul Mijlociu ce se luptă să se debaraseze de autocraţie şi stagnare.
Cale deschisă spre autocraţie
Dar dorinţa sa de a obţine puteri mai mari i-a polarizat pe turci şi i-a alarmat pe partenerii internaţionali. Susţinătorii înfocaţi au considerat-o drept o recompensă justă pentru un lider care a pus învăţăturile islamice în centrul vieţii publice într-o ţară cu puternice tradiţii seculariste şi a susţinut clasele muncitoare credincioase.
Opozanţii au descris-o ca pe un salt spre autoritarism.
După tentativa de lovitură de stat din 2016, autorităţile au lansat o represiune masivă, întemniţând peste 77.000 de persoane în aşteptarea procesului. Grupurile de apărare a drepturilor spun că Turcia a devenit pentru o vreme cea mai mare temniţă pentru jurnalişti din lume.
Guvernul lui Erdogan a declarat că epurarea a fost justificată de ameninţările venite din partea susţinătorilor loviturii de stat, precum şi din partea Statului Islamic şi a PKK.
Acasă, un nou complex al palatului prezidenţial ce se întinde la marginea Ankarei a devenit un semn izbitor al noilor sale puteri, în timp ce, în străinătate, Turcia a devenit din ce în ce mai asertivă, intervenind în Siria, Irak şi Libia şi desfăşurând adesea drone militare de fabricaţie turcă cu o forţă decisivă.
