Afganul suspectat de atacul de la Washington comis asupra celor doi militari din Garda Națională a pledat „nevinovat”

62594746

Presupusul autor al atentatului de săptămâna trecută de la Washington, care a vizat doi militari din Garda Naţională, dintre care unul a decedat, a pledat marţi nevinovat la acuzaţiile aduse, inclusiv cea de omor, relatează AFP.

Rahmanullah Lakanwal, un afgan în vârstă de 29 de ani, rănit în timpul arestării sale la locul atacului din 26 noiembrie, a pledat „nevinovat” de pe patul său de spital, în cadrul unei audieri prin videoconferinţă.

Judecătorul a dispus menţinerea sa în detenţie fără posibilitatea eliberării pe cauţiune şi a stabilit următoarea audiere pentru 14 ianuarie.

Suspectul a strigat „Allah akbar” („Dumnezeu este cel mai mare” în arabă) când a deschis focul, potrivit unuia dintre militarii prezenţi, citat în documentele judiciare publicate marţi.

Procurorul din Washington, Jeanine Pirro, a anunţat vineri că acesta va fi acuzat şi de omor calificat după decesul uneia dintre cele două victime, Sarah Beckstrom, în vârstă de 20 de ani.

Cealaltă victimă, Andrew Wolfe, în vârstă de 24 de ani, grav rănit, este în curs de recuperare, a declarat marţi procurorul general Pam Bondi.

O polemică a izbucnit între republicani şi democraţi în urma atentatului de la Washington, Rahmanullah Lakanwal fiind primit în Statele Unite în septembrie 2021, la mai puţin de o lună după retragerea precipitată a forţelor americane din Afganistan.

Acest fost membru al unei unităţi speciale a forţelor afgane, care a servit alături de soldaţii americani, a beneficiat de o amplă operaţiune de evacuare a afganilor care au colaborat cu Statele Unite împotriva talibanilor.

Cererea sa de azil, depusă în timpul mandatului lui Joe Biden, a fost aprobată în aprilie 2025 de administraţia lui Donald Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62595957
Cine este Federica Mogherini, fosta diplomată de rang înalt a UE, acuzată de Parchetul Codruței Kovesi de fraudă și corupție
Poliția belgiană a eliberat-o pe fosta diplomată de rang înalt a UE Federica Mogherini și pe fostul șef al serviciului extern Stefano Sannino din arest, a anunțat procurorul general european Codruța Kovesi, potrivit Politico.
62584413
Acord istoric în UE pentru combaterea corupției, după mai mult de doi ani de negocieri. Ce prevede textul
Legislatorii UE au ajuns la un acord privind prima lege la nivelul blocului comunitar pentru combaterea corupției. Infracțiunile, termenele de prescripție și limitele pedepselor vor fi similare, pentru combaterea consecventă în țările europene.
62595937
Europa a ajuns la un acord pentru eliminarea importurilor de gaze din Rusia. Când va intra în vigoare
Eurodeputaţii statelor europene au ajuns la un acord pentru a interzice toate importurile de gaz rusesc în Uniunea Europeană din toamna lui 2027, au anunţat ei în noaptea de marţi spre miercuri, informează AFP.