Adolescentă arestată după ce a otrăvit capra unei colege pe care o bănuia că trișează. ”N-o suport!”

62508888
Shutterstock

O adolescentă de 17 ani din Texas a fost arestată pentru cruzime asupra animalelor după ce a otrăvit capra de concurs a unei colege, pe care o bănuia că trișează. Tânăra riscă acum 2 ani de închisoare sau o amendă de 10.000 de dolari.

 

Când o adolescentă din Texas și-a hrănit capra de concurs, Willie, în hambarul liceului ei, într-o dimineață de la mijlocul lunii octombrie, el părea bine, scrie The New Zeeland Herald, care citează Washington Post.

Dar în ziua următoare, starea lui Willie s-a înrăutățit dramatic. Începuse să tremure, să tușească și avea convulsii. Când proprietara sa a mers la hambar în dimineața următoare, l-a auzit pe Willie „urlând de durere”, potrivit dosarului din instanță. El a murit la scurt timp după aceea în brațele stăpânei sale.

În săptămânile următoare, oficialii din Texas au arestat-o pe Aubrey Vanlandingham, o colegă de clasă în vârstă de 17 ani a proprietarei lui Willie. Adolescenta este acuzată de cruzime față de animale.

Aubrey Vanlandingham

Aubrey a mărturisit mai târziu anchetatorilor că i-a dat caprei pesticid deoarece credea că proprietara ei este o „trișoare”, potrivit unei declarații pe propria răspundere depuse în noiembrie.

Tânăra este judecată acum pentru cruzime față de animale, o infracțiune în Texas, și urmează să apară în instanță pe 15 ianuarie. Dacă va fi găsită vinovată, Aubrey poate primi până la 2 ani de închisoare sau 10.000 de dolari amendă.

Aubrey și proprietara caprei otrăvite făceau parte din programul Future Farmers of America (FFA) de la Vista Ridge High School din Cedar Park, Texas. Programul FFA permite elevilor interesați de agricultură să concureze la evenimente legate de domeniu, inclusiv expoziții de animale și târguri științifice, unde pot câștiga premii și burse. Din documentele instanței nu este clar dacă Aubrey Vanlandingham a fost supărată de o anumită competiție în care era implicată capra sau de ce anume credea că proprietara lui Willie a înșelat-o.

Nu mai are voie să se apropie nici măcar de propriile animale de acasă

Potrivit declarației date polițiștilor, tânăra a intrat în hambar în dimineața zilei de 23 octombrie și i-a administrat lui Willie de trei ori pesticide în gură cu ajutorul unei seringi. Capra a murit după aproximativ 21 de ore.

Un patolog care i-a efectuat o necropsie lui Willie la cererea familiei a spus că atunci când a tăiat stomacul caprei, „mirosul de pesticid a pătruns în cameră”, potrivit declarației pe propria răspundere. În noiembrie, un raport de toxicitate a stabilit că Willie a murit din cauza intoxicației cu organofosforici.

În aceeași lună, oficialii au obținut un mandat de a căuta prin telefonul lui Vanlandingham. Autoritățile spun că au găsit un istoric de căutare care includea întrebări precum: „Dacă mor caprele injectate cu înălbitor”, „Otrăvirea animalelor de companie, ce ar trebui să știți” și „Cum să ștergeți istoricul căutărilor”.

Aubrey Vanlandingham

Aubrey Vanlandingham a fost arestată pe 22 noiembrie și eliberată după ce familia ei a depus o cauțiune de 5.000 de dolari. În plus, judecătorul i-a interzis să intre în contact cu familia care îl deținea pe Willie, dar și să nu mai aibă niciun fel de contact cu câinele, pisica sau iepurele său, fără supravegherea unui adult.

Aubrey i-ar fi spus detectivului că a injectat caprei pesticidul pentru că eleva care îl deținea pe Willie era „o trișoare”, iar ei „nu-i plac trișorii”, se mai arată în declarația pe propria răspundere.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62508876
Cum a sărbătorit lumea trecerea în Anul Nou. 2025, întâmpinat cu focuri de artificii și spectacole cu drone

Intrarea în 2025 s-a făcut cu fast, chiar dacă în multe locuri de pe glob situația rămâne tensionată. Focurile de artificii și petrecerile în aer liber au dat tonul trecerii în noul an.

62508362
Primele informații concrete despre prăbușirea avionului Jeju Air. Discuții între piloți, extrase din cutiile negre

Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat, miercuri, un oficial guvernamental.

62508863
FBI a descoperit la un american cel mai mare depozit de bombe din istoria sa. Este incredibil ce ținea în congelator

FBI a anunţat că a descoperit peste 150 de bombe în timpul unui raid la o fermă din Virginia, fiind cel mai mare depozit de acest tip identificat vreodată de agenţi în istoria FBI, transmite BBC.

 

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumofiziologie din municipiul Brașov, într-un salon al Secției 1, aflat la etajul unu al clădirii. O persoană a fost găsită carbonizată în salon.