Adăposturile improvizate din Fâşia Gaza, inundate din nou de ploi puternice. GALERIE FOTO

62602231
Getty

„Totul a fost inundat”, deplânge Jamil al-Charafi, unul dintre sutele de mii de palestinieni deplasați din Fâșia Gaza, care s-au trezit duminică neajutorați, după o noapte de ploi în acest teritoriu palestinian devastat de război, relatează AFP.

„Ne-am pierdut păturile, toată hrana este plină de apă”, declară AFP acest bărbat în vârstă de 47 de ani, tatăl a șase copii, în regiunea de coastă Mawassi (sud), unde a fost deplasat, în apropiere de Khan Yunis. „Copiii mei tremură de frig și frică.”

Imagini filmate de AFP duminică în orașul Gaza surprind corturi instalate către mare, bătute de un vânt glacial, și locuitori care încercau să consolideze ancorările pentru a evita ca adăposturile să le fie luate pe sus de vânt.

În mijlocul acestor tabere ridicate în pripă, cu prelate distribuite de către organizații umanitare, se află bălți de apă pe poteci noroioase.

Cu o lopată spartă, o femeie încerca să ridice o movilă pentru a împiedica apa să intre în cortul în care locuiește.

La Deir al-Balah (centru), Oum Mouin și cei patru copii ai săi au fost treziți în timpul nopții de potop. „Apa era pe cale să inunde cortul”, declară această palestiniană în vârstă de 34 de ani, care spune că nu are „niciun loc în care să se ducă”.

O altă femeie cere locuințe prefabricate care să protejeze familiile. „Să trăiești într-un cort înseamnă să mori de frig, de ploi și de căldură vara”, deplânge Oum Rami.

Un armistițiu precar este în vigoare din octombrie în Fâșia Gaza, după doi ani de război sângeros între armata israeliană și mișcarea islamistă palestiniană Hamas.

Însă o criză umanitară afectează puternic Fâșia Gaza și cei 2,2 milioane de locuitori ai enclavei.

Aproape 80% dintre clădirile care existau în Fâșia Gaza au fost avariate sau distruse în război, potrivit unor date ONU.

Obosiți de această viață

Aproximativ 1,5 milioane de locuitori ai enclavei și-au „pierdut casa”, declară AFP, la Gaza, directorul Rețelei ONG-urilor Palestiniene, Amjad Al-Chawa.

Dintre cele peste 300.000 de corturi cerute pentru a adăposti deplasați, „am primit doar 60.000”, precizează el, denunțând restricții israeliene impuse trimiterii de ajutor umanitar.

COGAT, organismul din cadrul Ministerului israelian al Apărării însărcinat cu Afaceri Civile palestiniene, a anunțat recent că în Fâșia Gaza au sosit 310.000 de corturi și prelate și 1.800 de camioane care transportă „cuverturi calde și haine”.

Acesta a evocat duminică intrarea în Fâșia Gaza, în decurs de o săptămână, a 4.200 de camioane încărcate cu ajutoare umanitare.

Ajutorul autorizat să intre nu se ridică „la nivelul așteptărilor”, a deplâns duminică, pe X, directorul agenției ONU însărcinate cu refugiații palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini.

„O iarnă brutală se adaugă celor peste doi ani de suferință. Populația din Fâșia Gaza supraviețuiește în corturi inundate, în mijlocul ruinelor”, avertizează el.

La jumătatea lunii decembrie, Fâșia Gaza a fost afectată de un episod de ploi puternice și frig, în timpul furtunii Byron.

Aceste intemperii s-au soldat cu 19 morți, în urma surpării unor clădiri în ruină sau din cauza frigului, potrivit Apărării Civile, un organism de salvare aflat sub autoritatea Hamas.

Biroul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare (OCHA) anunța la 18 decembrie că cel puțin 235.000 de persoane au fost afectate.

OCHA raporta surparea a 17 clădiri, precum și 42.000 de corturi sau adăposturi improvizate avariate total sau parțial.

Un deplasat în regiunea Nuseirat (centru), Mohamed al-Souweirki, în vârstă de 39 de ani, se declară sătul de această serie de intemperii.

„Vântul ne-a smuls o parte din cort”, declară el. „Suntem în stradă și ne temem că vremea va continua așa. Nu mai putem, suntem obosiți de această viață.”

Apărarea Civilă a avertizat cu privire la iminența unei „noi depresiuni”, prevăzută în orele următoare, cu „ploi puternice și vânturi violente”, care urmează să dureze până luni seara.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Proteste violente în Siria, între susţinători şi oponenţi ai guvernului. Cel puțin doi oameni au murit, alte zeci sunt răniți

În Siria au avut loc, duminică, violențe între susţinători şi oponenţi ai guvernului sirian, soldate cu mai mulţi morţi şi zeci de răniţi, au relatat activişti şi mass-media de stat.  

Germania și Regatul Unit au încheiat un contract de 61 de milioane de euro pentru achiziția sistemului de artilerie RCH 155

Germania și Regatul Unit au semnat un contract comun, în valoare de 52 de milioane de lire sterline (61 de milioane de euro), pentru achiziționarea unor sisteme moderne de artilerie montate pe vehicule blindate, relatează Euronews.

Un șofer român a fost urmărit de poliție pe autostrăzi din două țări, după ce a refuzat să oprească la un control de rutină

O urmărire spectaculoasă în trafic a pornit în Bavaria și a continuat până în Linz, după ce un șofer român, posibil sub influența alcoolului sau drogurilor, a refuzat să oprească la un control de rutină.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.