Acordul pus la cale de Rusia și SUA. Ce se va întâmpla cu rachetele hipersonice

62080719
Getty

Rusia este pregătită să abordeze cu SUA subiectul rachetelor hipersonice în contextul stabilităţii strategice. Anunțul a fost făcut marţi de ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA.

Serghei Lavrov a afirmat că în următoarele zile va discuta telefonic cu secretarul de stat american Mike Pompeo.

În august anul trecut, preşedintele american Donald Trump şi-a retras oficial ţara din Tratatul privind forţele nucleare intermediare, semnat de SUA şi fosta Uniune Sovietică, în 1987.

În virtutea acestui tratat, au fost interzise rachetele lansate de la sol ce transportau focos nuclear pe o distanţă cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

SUA, susţinute de aliaţii săi din NATO, au acuzat Moscova de încălcarea tratatului prin dezvoltarea sistemului său 9M729, cunoscut în cadrul NATO drept SSC-8.

Washingtonul stabilise drept termen-limită data de 2 august 2019 pentru ca Rusia să se conformeze, în caz contrar considerându-se că tratatul a expirat.

Ultimul tratat important între SUA şi Rusia privind controlul armamentului, noul tratat START, va expira în 2021. El limitează numărul de focoase nucleare pe care le pot desfăşura cele mai mari puteri nucleare din lume.

Pe de altă parte, Lavrov a adăugat că preşedintele american Donald Trump i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin că Washingtonul este gata să trimită Rusiei echipament necesar în combaterea pandemiei COVID-19, scrie Reuters.

Rusia nu va cere ridicarea sancțiunilor impuse de UE

 

Şeful diplomaţiei ruse a ţinut să sublinieze că, în contextul crizei cauzate de noul coronavirus, Rusia nu intenţionează să-i solicite Uniunii Europene să ridice sancţiunile impuse Moscovei.

UE a decis să aplice sancţiuni sectoarelor bancar, financiar şi energetic ale economiei ruse, ca răspuns la anexarea Crimeei de Rusia în 2014.

Totodată, Lavrov a cerut să nu fie politizată pandemia de COVID-19 şi nici felul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a răspuns acestei crize sanitare mondiale, potrivit EFE.

"Aş vrea să fac un apel la evitarea oricărei încercări de a politiza tema coronavirusului, lucru care se observă nu doar în relaţia cu OMS, ci şi în acuzaţiile la adresa anumitor ţări", a apreciat Lavrov.

În opinia şefului diplomaţiei ruse, în situaţia actuală, cel mai bine este ca ţările "să se concentreze asupra măsurilor concrete care trebuie luate pentru a pune capăt pandemiei, pentru a stopa extinderea ei şi pentru a reduce pagubele, mai ales din punct de vedere sanitar şi în ceea ce priveşte vieţile omeneşti".

Lavrov a insistat că OMS continuă să joace "un rol coordonator important, lucru care ajută la lupta împotriva pandemiei".

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 14 aprilie. Franța a înregistrat 15.000 de decese

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 14 aprilie. Până în prezent, pe glob sunt aproape două milioane de cazuri confirmate cu noul virus și peste 100.000 de morți.

Teama de coronavirus a înmulțit avorturile. Ce spun medicii din SUA

Statele Unite se confruntă cu o creștere a avorturilor de la declanșarea pandemiei de coronavirus, scrie Associated Press.

OMS, despre pandemia de coronavirus: „Suntem siguri că nu vedem încă vârful”

Numărul de cazuri noi de COVID-19 este în scădere în unele zone ale Europei, inclusiv în Italia şi Spania, însă focarele continuă să se răspândească în Marea Britanie şi Turcia, a anunţat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Reuters.

Recomandări
Protestul fermierilor din București a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

PSD merge la Cotroceni cu Sorin Grindeanu premier. Daniel Zamfir: „Guvern minoritar PSD sau un guvern în jurul PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a declarat, marţi, că PSD va merge la Cotroceni cu propunerea Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau un guvern în jurul PSD. Despre varianta unui premier independent, senatorul a precizat că s-a cam răsuflat.