„200 de euro dacă mulțumești Rusiei pentru ajutor”. Mesajul primit de mulți italieni pe WhatsApp

62120172

Cetățeni ruși din Italia au trimis prietenilor și cunoștințelor din Peninsulă mesaje în care erau încurajați să laude Rusia și pe președintele Vladimir Putin pe rețelele de socializare, în schimbul unor sume de bani, relatează La Repubblica.

Mesajele au fost trimise pe WhatsApp de cetățeni ruși, aflați în Peninsulă la studii sau la muncă, care au pretins că este vorba de o solicitare făcută de presa din Rusia, în scopul unui proiect jurnalistic legat de Covid-19.

Celor care au primit mesajele li se cere să se înregistreze în timp ce spun cuvinte laudative la adresa Kremlinului, pentru ajutorul umanitar oferit Italiei și să posteze imaginile pe rețelele de socializare. În schimb, aceștia ar urma să fie recompensanți cu câte 200 de euro.

„Au nevoie de 15 italieni care să spună ceva pozitiv despre ajutorul umanitar oferit de Rusia. Preferabil filmări sau texte cu poze. Pentru filmare plătesc 200 de euro, pentru text plătesc mai puțin”, este mesajul primit de un cetățean italian.

La Repubblica a contactat o tânără care a publicat pe TikTok un mesaj în care muțumește Rusiei pentru ajutorul umanitar oferit Italiei, în contextul crizei Covid-19.

„Un prieten mi-a sugerat să o fac. Mi-a spus că îl plătesc și că îmi va da și mie 20 de euro pe clip”, a explicat tânăra.

Începând cu 22 martie, Rusia a trimis mai multe transporturi către Italia cu măști, combinezoane și kituri de testare.

Ambasada Rusiei la Roma a fost, de asemenea, informată despre incident, deci în Republica el comentează: "Nu avem cunoștință cu privire la mesaje în care cetățeni italieni sunt rugați 'să mulțumească țării noastre pentru bani'. Este clar că Rusia nu are nevoie de acest fel de recunoștință. În fiecare zi primim sute de apeluri, scrisori și comentarii de mulțumire sinceră din partea cetățenilor obișnuiți, lideri de orașe și regiuni, politicieni, antreprenori. De la oricine a pornit această propunere anonimă, considerăm că este o provocare frauduloasă ".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62120169
Statele Unite au trecut pragul de 22.000 de decese. Medici: Suntem aproape de vârful pandemiei

Pandemia de coronavirus a făcut cel puțin 115.000 de victime pe tot globul. Doar, Statele Unite au trecut de 560.000 de cazuri de infectare depistate. Iar numărul deceselor peste ocean a trecut de 22.000.

62120126
De ce Germania angajează români pentru cules de sparanghel. "Nemții se plâng imediat de dureri de spate"

Fermele din Germania au un deficit puternic de angajați în această perioadă, însă exclud să angajeze nemții rămași șomeri din cauza crizei Covid-19 și preferă să aducă lucrători din Europa de Est, potrivit Bild.de.

62120122
”20.000 de oameni au murit de Covid-19, din cauza lui Trump”. Cine îl acuză pe președinte

Starul hollywood-ian Barbra Streisand a adaptat un text al piesei sale „Don't Lie to Me”, din albumul din 2018, ”Walls”, susținând că președintele Donald Trump este direct responsabil pentru cele peste 20.000 de decese din SUA din cauza Covid-19.

Recomandări
Protest fermieri agerpres 19647908
Fermierii români sunt instigați pe rețele la noi proteste violente, deși solicitările lor sunt soluționate. Precizări oficiale

Fermierii români sunt instigați pe rețelele sociale de către anumite persoane să organizeze din nou proteste de amploare, care să devină apoi violente, deși solicitările lor au fost soluționate, atrage atenția MAI.

62586044
România trece la ora de iarnă. La ce oră se dau ceasurile înapoi și ce se schimbă de duminică

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. 

Bloc risc seismic cutremur isu bucuresti 1 1
Fisură la un bloc din București. Experții au stabilit că nu e afectată structura de rezistență, oamenii au revenit în imobil

Specialiştii Inspectoratului de Stat în Construcţii au constatat că nu este afectată structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, din București, aşa că a fost permis accesul locatarilor în bloc.