Acordul privind mineralele din Ucraina va fi semnat joi. Trump nu-l mai acuză pe Zelenski pentru izbucnirea războiului

×
Publicitate

Statele Unite și Ucraina vor semna joia viitoare un acord pentru exploatarea zăcămintelor de minerale rare ucrainene.

Donald Trump a dat înapoi și nu l-a mai acuzat pe Volodimir Zelenski pentru izbucnirea războiului, deși a ținut să sublinieze că „nu e un mare fan” al liderului de la Kiev.

Ajuns în impas după refuzul Rusiei de a accepta un armistițiu complet, Trump a manifestat deschidere față de europenii pe care i-a exclus inițial de la negocieri. După discuțiile de la Paris, o nouă rundă de convorbiri va avea loc săptămâna viitoare, la Londra.

Donald Trump, despre acordul privind mineralele rare

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Avem un acord pentru exploatarea mineralelor, care cred că va fi semnat joi... joia viitoare, curând. Sper că vor respecta înțelegerea, vom vedea.”

În timpul întrevederii cu premierul italian Giorgia Meloni, Trump a deplâns din nou pierderile umane și materiale în războiul din Ucraina.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Milioane de oameni ar fi fost acum în viață, dacă nu izbucnea războiul. Am fi avut orașe dezvoltate, care și-ar fi păstrat turnurile. Acele turnuri erau cele mai frumoase din lume, dar acum au dispărut. Au fost făcute praf…”

Trump a insistat că nu-l învinovățește pe președintele ucrainean pentru izbucnirea războiului, cum a sugerat în trecut, dar nici nu are o părere strălucită despre el.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Nu dau vina pe el, dar nici nu pot să spun că a făcut cea mai bună treabă, bine? Nu sunt fanul lui, nici pe departe.”

Nici Zelenski nu a avut cuvinte de laudă pentru Steve Witkoff, emisarul lui Trump, care dirijează negocierile de pace cu Rusia și care s-a întâlnit cu Vladimir Putin de mai multe ori.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Cred că domnul Witkoff urmează aceeași strategie ca partea rusă. Iar asta mi se pare foarte periculos, fiindcă, în mod conștient sau nu, răspândește propaganda Rusiei.”

Acuzațiile lui Zelenski la adresa Chinei

În plus, Zelenski a acuzat China că furnizează arme Rusiei și participă la producția de armament pe teritoriul rus.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Avem informații de la serviciile de securitate și de informații în legătură cu livrări de pulbere pentru tunuri și artilerie. Vom vorbi despre asta în detaliu săptămâna viitoare. Credem că reprezentanți chinezi sunt implicați în producția anumitor arme pe teritoriul Rusiei.”

Ucraina a anunțat săptămâna trecută că a luat prizonieri doi cetățeni chinezi - mercenari - care luptau în cadrul armatei ruse.

Discuții despre pace la Paris

Pe de altă parte, la Paris au avut loc joi primele discuții despre pace, în care au fost încluși, pe lângă Statele Unite și Ucraina, și reprezentanți ai Europei. Secretarul de stat american Marco Rubio și emisarul lui Trump, Steve Witkoff, au discutat ore în șir cu oficiali ucraineni și europeni, la invitația lui Emmanuel Macron. Apoi, aseară, liderul Franței i-a reunit pe toți pentru o rundă finală de convorbiri.

Potrivit jurnaliștilor americani, a fost prima oară când Witkoff - omul de legătură al lui Trump cu Moscova - a purtat discuții directe cu înalți oficiali de la Kiev.

Jean-Noel Barrot, ministrul francez de Externe: „Aceste discuții deschise și sincere au menirea să ne ajute să avansăm (către pace, n.r.). Convorbirile între europeni, ucraineni și americani vor continua săptămâna viitoare, la Londra, cu scopul de a ajunge cât de curând la un acord pentru un armistițiu necondiționat, acceptat deja de ucraineni și care, sperăm, va fi acceptat și de Rusia.”

La finalul discuțiilor, Marco Rubio l-a contactat telefonic pe omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a-l informa despre discuțiile de la Paris. Mesajul transmis a fost că pacea este posibilă dacă fiecare parte își asumă acordul.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62424079
Rusia avertizează: Rachetele Taurus ar însemna implicarea Germaniei în război

Rusia a declarat joi că va considera orice atac asupra unor ţinte ruseşti în care ar fi folosite rachete germane Taurus drept o „participare directă” a Germaniei la conflictul din Ucraina.

62452636
Kremlinul avertizează că un război comercial global ar afecta Rusia, chiar dacă a fost scutită de noile tarife americane

Rusia a fost ocolită de noile tarife comerciale anunţate la începutul lunii de fostul preşedinte american Donald Trump.

62244182
Bursele europene au redus joi din pierderi, după decizia BCE de a tăia dobânda de politică monetară

Pieţele bursiere europene au închis aproape neschimbate joi, în urma unei decizii anticipate a Băncii Centrale Europene de a reduce dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază.

 

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.