A început exodul în masă în Fâșia Gaza. Zeci de mii de oameni au fugit pe jos din nordul eclavei

62400910
Getty

Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare a declarat miercuri că zeci de mii de persoane au fugit, miercuri, din nordul Fâșiei Gaza.

Zeci de mii de palestinieni au fugit, miercuri, din nordul Fâşiei Gaza, au anunţat Forţele de Apărare ale Israelului, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat cu privire la "tendinţe îngrijorătoare" în ceea ce priveşte riscul de îmbolnăvire în teritoriu, după săptămâni de atacuri aeriene israeliene.

Exodul accelerat a avut loc în timp ce forţele israeliene s-au apropiat de centrul oraşului Gaza, lansând bombardamente intense, şi au afirmat că Hamas a pierdut controlul asupra nordului teritoriului.

Printre cei care au fugit din calea asaltului terestru tot mai extins al Israelului se numără copii, persoane în vârstă şi persoane cu dizabilităţi, iar cei mai mulţi au mers pe jos cu un număr minim de bunuri, a declarat ONU, potrivit News.ro.

Mulţi dintre ei purtau steaguri albe improvizate, de teamă că ar putea fi ţinta unor atacuri.

Israelul atacă în forță în interiorul Fâșiei Gaza

A fost a cincea zi consecutivă în care FDI a deschis o fereastră de evacuare, iar numărul persoanelor care au fugit spre sud a crescut în fiecare zi.

ONU a declarat că 2.000 de persoane au fugit spre sud duminică, ajungând la 15.000 marţi. Guvernul israelian a declarat că 50.000 de locuitori din Gaza au călătorit miercuri prin coridorul de evacuare. Această cifră nu a putut fi verificată independent, dar un jurnalist CNN aflat la faţa locului a declarat că numărul celor care au plecat a fost mai mare decât marţi.

Israelul şi-a intensificat ofensiva în interiorul Fâşiei Gaza, după atacurile din 7 octombrie, care s-au soldat cu 1.400 de morţi în Israel.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a afirmat marţi că trupele IDF se află în "inima oraşului Gaza" şi că vizează infrastructura şi comandanţii Hamas de acolo. Nu este clar unde anume luptă Israelul.

"Gaza este cea mai mare fortăreaţă a terorii pe care omenirea a construit-o vreodată. Întregul oraş este o mare bază teroristă. În subteran, au kilometri de tuneluri care fac legătura cu spitale şi şcoli", a declarat Gallant. "Continuăm să demontăm această capacitate".

IDF bombardează Gaza de săptămâni întregi, afirmând că a lovit 14.000 de ţinte teroriste în acest teritoriu dens populat.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62100282
Armata SUA, atac devastator în Siria. Ofensiva americană a vizat grupurile susținute de unul dintre dușmanii Israelulu

Nouă persoane care aveau legături cu grupuri susţinute de Iran au fost ucise joi într-un atac american la Deir Ezzor, în estul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

62340878
Stoltenberg face apel la Ungaria să ratifice aderarea Suediei la NATO "cât mai repede posibil"

Parlamentul ungar trebuie să ratifice aderarea Suediei la NATO "cât mai repede posibil", a declarat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, potrivit AFP.

62400897
A început să tușească și vocea i s-a schimbat. Când a mers la medic, tânăra a primit un diagnostic teribil

O studentă din Marea Britanie a primit un diagnostic crunt după ce a început să tușească, iar vocea i s-a schimbat, având un „râs ascuțit”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.