A apărut o nouă ipoteză în privința autorului tentativei de asasinat asupra premierului Robert Fico. Ce s-a crezut până acum

62449713

Autorul atacului armat asupra premierului slovac Robert Fico s-ar putea să nu fi fost doar un "lup singuratic", cum s-a crezut până în prezent, a declarat duminică ministrul de Interne slovac Sutaj Estok.

Potrivit ministrului de Interne, echipa care investighează cazul va cerceta şi dacă suspectul a acţionat ca parte a unui grup de persoane ce s-au încurajat reciproc să recurgă la un asasinat.

Un element care sugerează implicarea şi a altor persoane este ştergerea la două ore după tentativa de asasinat a comunicaţiilor pe internet ale suspectului, şi nu este clar cine le-a şters, fiind exclus ca el să fi făcut acest lucru, având în vedere că deja era arestat, şi cel mai probabil nici soţia sa, a explicat ministrul de Interne, potrivit Agerpres.

Acesta din urmă a confirmat că suspectul era ostil politicii lui Fico, un premier social-democrat, dar apropiat de premierul conservator ungar Viktor Orban. De îndată ce a preluat conducerea guvernului în octombrie 2023, Robert Fico a sistat ajutorul militar pentru Ucraina şi a cerut negocieri de pace între aceasta şi Rusia.

Fico rămâne în stare gravă

Potrivit guvernului de la Bratislava, suspectul s-a radicalizat după ce aliatul lui Fico, Peter Pellegrini, a câştigat alegerile prezidenţiale luna trecută şi el a spus în faţa anchetatorilor că era nemulţumit de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană. Robert Fico a cerut desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale.

Fico nu mai este în pericol imediat, dar rămâne în stare gravă şi încă nu poate fi transferat la un spital din capitala Bratislava, fiind în continuare îngrijit la spitalul din Banska Bystrica, a declarat duminică mai devreme vicepremierul Robert Kalinak.

Premierul a fost împuşcat miercuri în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova. Un individ înarmat şi aflat într-o mulţime de oameni spre care s-a îndreptat Fico a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.

Autorul tentativei de asasinat, un bărbat în vârstă de 71 de ani sub numele de Juraj Cintula, un fost bodyguard la un mall şi de asemenea autor a trei cărţi de poezii, a avut în trecut legături cu grupări radicale şi a recunoscut motivaţia politică a atacului său. El a fost arestat la locul atacului şi sâmbătă a fost prezentat instanţei.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
„Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui Ebrahim Raisi”. Analiză Le Figaro, după incidentul din Iran

Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbuşit în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul.

Jaf rupt din filme, la Paris. Hoții au spart un luxos magazin de bijuterii din centrul orașului și au generat panică și haos

Un luxos magazin de bijuterii din centrul Parisului a fost prădat de indivizi înarmați.  

Statul din UE care le va închide ușa în nas migranţilor din Rusia: „Nu putem permite acest lucru”

Finlanda va propune un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia. Decizia ar putea determina Helsinki să-şi încalce temporar angajamentele internaţionale.

Recomandări
Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Siegfried Mureșan. Europarlamentarul PNL: Accept propunerea președintelui

Nicușor Dan l-a propus premier pe Siegfried Mureșan, iar acesta i-a solicitat un timp de gândire înainte de a accepta. El este susținut de PNL, USR și UDMR. La scurt timp, el a transmis că acceptă propunerea președintelui.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.