Stațiunea ajunsă o fantomă a trecutului. Imaginea care nu va atrage niciodată un turist străin

×
Codul embed a fost copiat

România deţine de pomană o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei, pentru că autorităţile nu sunt capabile să exploateze aceste bogaţii ale subsolului.

Staţiuni balneare, cândva renumite, zac ruinate de furt şi nepăsare. Băile Herculane puteau atrage mii de turişti, aşa cum se întâmplă de pildă cu staţiunea Karlovy Vary din Cehia. Urmăriţi un material din cadrul campaniei Inspectorul Pro.

Karlovy Vary, Cehia. În cea mai elegantă staţiune de ape termale din lume, țâșnitul izvoarelor aduce sute de mii de turişti anual … Adică milioane de euro încasări.

Legendă spune că acest oraş s-a născut în a două parte a secolului al XIV-lea, când nişte nobili vânători au descoperit în pădure un izvor cu o apă făcătoare de minuni. Unul dintre ei era chiar împăratul Carol al IV-lea al Bohemiei, rănit la picior. Însoţitorii i-au curăţat rana, cu apă de izvor, iar aceasta s-ar fi vindecat miraculos.

Aşa se face că împăratul a decis atunci să-şi facă aici o colonie, transformată ulterior în oraşul care îi poartă numele - Karlsbad, adică Băile lui Carol.

Citește și
Tehnici de înșelătorie
Românii înșelați la cântar. Neregulile descoperite de inspectorii OPC
„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

Astăzi, la 700 de ani distanţă, Karlovy Vary înseamnă cea mai mare concentraţie de izvoare termale. 15 sunt accesibile publicului, iar alte 66 sunt folosite pentru băile din centrele de spa. Temperatura apei porneşte de la 30 de grade şi poate ajunge până la 72 de grade Celsius.

Cel mai căutat izvor din Karlovy Vary este cunoscut încă din anii 1500. Apa are 56 de grade Celsius, este foarte fierbinte şi destul de neplăcută la gust, însă se spune că ajută la îmbunătăţirea circulaţiei, a digestiei, precum şi la eliminarea stresului.

Povestea apei făcătoare de minuni a adus aici, de-a lungul secolelor, cele mai mari celebrităţi ale lumii, precum Beethoven, Mozart, Freud, Goethe sau Franz Joseph I. Iar acum, în secolul informaţiei, turismul pur şi simplu a explodat. Am întâlnit oameni din toate colţurile lumii.

Turist: "Descopăr acest paradis de oraş, Karlovy Vary e superb, de vis, suntem în vacanţă şi ni s-a vorbit mult despre apele miraculoase de aici.”

Turiştii beau apă din căni speciale, pe spatele cărora sunt scrise temperaturile tuturor izvoarelor. Aşa se face că afacerea cu suveniruri este o mină de aur pentru micii întreprinzători.

Turist:"Eu sunt din Kazahstan, ea e din Rusia. Am venit aici că să bem această apă. Îmi ajută stomacul, sănătatea."

Din păcate, România a rămas mult în urmă Cehiei, o ţară care a înţeles că investiţia în turism înseamnă bani. Şi că bogăţiile subsolului pot fi cu adevărat o mină de aur …

Reporter: Dar despre România ştiţi?
Turist Kazahstan: Nu. Nu am nicio informație.

Industria apelor termale din Karlovy Vary înseamnă nu mai puţin de 166 de hoteluri şi pensiuni de lux dar şi 49 de centre de tratament.

 

Turist Băile Herculane: "Herculanele să le refacă cine le-a prăpădit. Că e păcat de staţiune. "

Diferenţa e copleşitoare! Şi ne face să ne întrebăm dacă cei care conduc Băile Herculane - staţiunea noastră similară ca tip de izvoare şi arhitectură - vor da vreodată atenţie acestui loc superb. Pentru că altfel, fără nicio o şansă la normalitate, Herculane va rămîne, spre desosbire de Karlovy Vary, doar o fantomă a trecutului.

O staţiune unde acum vin în vacanţă doar pensionarii trimişi la tratament de Casă Naţională de Pensii. Dar care tratament, din moment ce unii, odată ajunşi aici, dau peste bazine goale, fără apă termală?

Turist Băile Herculane: "Surpriza mare a fost că nu am avut bazine în care să facem baie. Plăteşti 7-8 milioane că să vii să îşi bate cineva joc de dumneata.”

Pe aceşti turişti i-am întâlnit în piscinele improvizate, de pe malul Cernei. Stăteau grămadă, unul lângă altul, ca într-o conservă. O imagine de-a dreptul umilitoare, care nu va atrage niciodată un turist străin, oricât de bune ar fi apele noastre pentru sănătate.

Turist Băile Herculane: "La hotel Cerna ne-au repartizat. Dar tratamentul ... Tocmai aia nu avem, apă termală.”

Mihail Cionca, reprezentantul hotelului Cerna, susţine că unitatea sa şi alte 2 din staţiune, au fost lăsate fără apă intenţionat, de firma SC HERCULES SA, care a concesionat izvoarele sulfuroase în 2002. Cionca susţine că în cazul celor 3 hoteluri s-ar fi comis un abuz şi că instanţa le-ar fi dat deja câştig de cauza.

Mihail Cionca: "Această apă este pentru tratament şi staţiunea este numai pemtru tratament, nu pentru fiţe. Aceşti administratori judiciari fac numai ce doresc, un abuz total. Nu fac nimic, decât opresc apă, au datorii la apă trei miliarde.”

Reprezentantul firmei SC HERCULESC SA, avocatul Alexandru Gavrilescu, pretinde însă contrariul: hotărârea prin care erau obligaţi să le dea apă a fost anulată, pentru că hotelurile respective ar fi rău-platnice.

Alexandru Gavrilescu:"Toată lumea ar vrea să beneficieze de resursele statului şi toţi cei care au furat vor să fure şi să ia apă gratuit. Hercules are 27 de contracte furnizare de apă termală, într-adevăr există două sau trei litigii cu rău platnici în materie de apă termală.”

Aşadar, problema e pasată de la unii la alţii şi asta face ca apa sulfuroasă să nu ajungă la turişti, prin întreagă reţea de centre de tratament … Şi aşa se explică existenţa acestor bazine improvizate de pe malul Cernei, care compun o imagine revoltătoare a turismului balnear … departe de ceea ce ar trebui să reprezinte o staţiune, cândva emblematică, pentru Europa.

Printre ruinele de la Herculane există însă câteva pensiuni şi hoteluri care se zbat să supravieţuiască, în acest loc trist şi uitat de autorităţi. Măcar din respect pentru cei aproape 100 de mii de turişti care vin totuşi, anual, la tratament.

Decăderea Băilor Herculane a început în urmă cu aproape 20 de ani, când omul de afaceri Iosif Armaş a intrat în posesia a 90 la sută dintre hoteluri. El este investitorul acuzat că a omorât staţiunea.

În 2016, a fost audiat într-o anchetă instrumentată de procurorii DIICOT. Şi a fost arestat preventiv timp de 5 luni pentru delapidarea firmei SC HERCULES SA, aflată acum în insolvenţă.

Concret, Iosif Armaş a fost acuzat, într-un dosar în care mai apar şi alte 30 de persoane, că ar fi vândut ilegal 21 de hoteluri, băi termale, restaurante şi păduri, cu un prejudiciu de 30 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
În timp ce pădurile țării dispar, ministrul Pană vrea să închidă Inspectorul Pădurii
În timp ce pădurile țării dispar, ministrul Pană vrea să închidă Inspectorul Pădurii

Protest mai puţin obişnuit la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Mai multe persoane au purtat pancarte prin care şi-au arătat susţinerea pentru platforma online inspectorulpadurii.ro.

Românii înșelați la cântar. Neregulile descoperite de inspectorii OPC
Românii înșelați la cântar. Neregulile descoperite de inspectorii OPC

Câţi dintre noi verifică acasă produsele cumpărate şi câţi ştiu dacă nu au fost cumva păcăliţi la cantar? Extrem de puţini, din moment ce unele practici înşelătoare sunt atât de subtile, încât cu greu pot fi sesizate cu ochiul liber

Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora: Cum poți vedea cea mai apropiată secție de votare

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi

Mai sunt doar trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar ultimul sondaj arată noi evoluții în lupta pentru turul al doilea: George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi.

Supraconsumul și poluarea cu microplastice ne omoară cu zile. “Consumăm toți echivalentul unei cărți de credit pe săptămână”
Supraconsumul și poluarea cu microplastice ne omoară cu zile. “Consumăm toți echivalentul unei cărți de credit pe săptămână”

Supraconsumul și poluarea cu microplastice au ajuns la niveluri atât de mari încât “fiecare dintre noi consumăm echivalentul unei cărți de credit pe săptămână”.