Apartamente distruse în plină iarnă, după reabilitarea blocurilor. Blocul a fost decopertat în sezonul rece

×
Publicitate

Banii europeni alocați pentru reabilitarea blocurilor ar trebui acordați cu responsabilitate. În spatele licitațiilor se ascund, uneori, firme care nu pot garanta cu echipe de profesioniști lucrările pe care se angajează să le facă.

„Inspectorul Pro” a surprins un astfel de caz lângă București. Locatarii mai multor blocuri din Măgurele s-au trezit cu apartamentele distruse în plină iarnă, în loc să se bucure de mai multă căldură. Firma care a greșit încă repară.

Câteva zeci de apartamente din Măgurele au fost inundate de ploi. Vina se împarte între firma care execută lucrările de reabilitare, primăria orașului și instituțiile de control ale statului, care nu au verificat la timp reparațiile. Acestea costă 8 milioane de euro și sunt plătite din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Ca să-și protejeze lucrurile, oamenii și-au învelit mobila în folie de plastic. Au pus ligheane și găleți peste tot, chiar și pe șifoniere. Nimic nu a oprit, însă, apa să se infiltreze în rețeaua electrică.

De reabilitări se ocupă firma Masterbuild, care a câștigat licitația organizată de Primăria Măgurele.

Lucrările au început în luna mai, însă decopertările teraselor s-au făcut în sezonul rece.

Reporter: „Pe vremea asta să stai cu terasa asta normal că-ți plouă în casă”.

Muncitor: „Pai și ce să facem? S-o învelim noi cu celofan? N-au făcut și plângeri?!”.

Câțiva muncitori susțin că sunt în prima lor zi de muncă. Și că altă echipă, de la aceeași firmă, ar fi lăsat terasa decopertată.

Ionela, locatară: „Am întrebat, dacă vă apucați de acoperiș, noi de la 3 ce facem dacă plouă? Și a zis să ne rugam să nu plouă”.

Echipa ȘtirileProTV a mers la Primăria Măgurele pentru explicații. Consilierul Ion Mitran, responsabil cu monitorizarea lucrărilor, i-a găsit vinovați pe managerul de proiect și responsabilul tehnic cu execuția. Ambii sunt angajați ai firmei Masterbuild, care s-ar fi apucat de terase fără să aibă țigla metalică pentru acoperiș și prelate în caz de intemperii.

Ion Mitran, consilier Primăria Măgurele: „Cum pot să reduc riscul de a nu primi materialul la timp, păi stau și mă gândesc. Îmi aleg doi furnizori acceptați pentru că ei lucrează în sistemul calității. A mers pe un singur furnizor, nu a primit materialul necesar la timp”.

Ion Mitran minimizează însă atât pagubele cât și responsabilitatea primăriei. Întrebat de ce nu a reziliat contractul, consilierul spune că s-ar pierde banii europeni și că lucrările ar trebui plătite din bugetul local.

Ion Mitran, consilier Primăria Măgurele: „Sunt prevederi contractuale clare despre cum se reziliază contractul. Nu s-au întâmplat chiar atâta de dramatic lucrurile, nu s au distrus de tot”.

Inspectoratul de stat în construcții este instituția care ar fi trebuit să descopere toate aceste nereguli și să-i amendeze pe vinovați. ISC a făcut însă control abia după ce Inspectorul Pro le-a sesizat cazul.

Trei oameni au fost sancționați cu suma de 120.000 de lei: proiectantul, dirigentele de șantier, angajat contractual al primăriei și responsabilul tehnic cu execuția, plătit de firma de construcții.

Președintele de bloc: „Măcar te uitai pe vremea probabilă, pe ceva și nu te apucai să dărâmi sau dacă dărâmi să faci repede că s-au mai plâns, domnule, ne plouă, domnule, nu faceți nimic că vin și ne reabilitează”.

Ministerul Dezvoltării a alocat pentru reabilitări 150 de milioane de euro din fonduri publice și peste 2 miliarde de euro din bani europeni.

Sumele sunt suficiente pentru a eficientiza termic peste 600 de blocuri din întreaga țara, până în 2026.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62509376
Cum să vă feriți de escrocheriile imobiliare. Un dezvoltator din București a vândut aceleași două apartamente de șase ori

Mare atenție atunci când dați un avans pentru o locuință care există doar pe hârtie. Promisiunile de vânzare-cumpărare pe care le semnați cu dezvoltatorii nu sunt acte de proprietate, iar legea nu-i obligă pe notari să le noteze în cartea funciară.  

62509009
Fostul Spital Filantropia zace în ruină la doi pași de Guvern. Ministrul Sănătății: „Haideți să încheiem aici discuția”

Fostul Spital Filantropia zace abandonat de 35 de ani, la doi pași de Guvernul României, cu copaci crescuți printre ziduri.  

62506207
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.