Interviu cu doctorul Ioan Lascar. Ce l-a impresionat la tragedia din Colectiv si cat ar putea dura recuperarea ranitilor


Ultimul update: Joi 26 Noiembrie 2015 07:07
Data publicarii: Luni 23 Noiembrie 2015 11:23
Categorie: INCENDIU IN COLECTIV
Ioan Lascar

Seful Sectiei de chirurgie plastica si reparatorie a Spitalului de Urgenta Floreasca, prof. dr. Ioan Lascar, a povestit intr-un interviu acordat AGERPRES despre motivele care l-au facut sa aleaga aceasta specialitate si sa ramana sa profeseze in Romania.

Cititi in articol:
De ce a ales sa profeseze in Romania
"Sistemul medical romanesc trebuie reformat"
► Ce spune despre medicii care i-au tratat pe ranitii din Colectiv
Ce l-a impresionat in cazul tragediei din Colectiv 

AGERPRES: Domnule profesor, de ce ati ales chirurgia plastica?

Prof. dr. Ioan Lascar: Este o poveste veche. Daca vreti sa ne intoarcem cu vreo 50 si ceva de ani in urma. Pot sa va spun ca intotdeauna chirurgia m-a atras si m-a pasionat. Chiar din primii ani de facultate eram prezent in garzile de chirurgie din acest spital, Spitalul de Urgenta Floreasca. Aici mi-am inceput cariera de chirurg ca student in primii ani in echipele de garda de chirurgie de la vremea aceea. Eram extrem de satisfacut sa fiu acceptat de catre corifeii de la vremea aceea ai chirurgiei romanesti care lucrau in Spitalul de Urgenta Floreasca.

Evident ca am urmat parcursul firesc pe care un medic absolvent al Facultatii de Medicina Generala din Romania il urma, conform prevederilor legale, adica am fost medic de circa, mi-am facut datoria chiar si in mediul rural si nu regret deloc acea perioada, dar chiar si ca medic de circa fiind, imi amenajasem conditii in care imi permiteam sa fac foarte mici interventii chirurgicale. Asa, flacara asta nu s-a stins niciodata, adica dorinta de a face chirurgie.

Sigur ca in acele timpuri nu aveai o traiectorie profesionala previzibila, pentru ca organizarea concursurilor de secundariat (denumirea la acea vreme a rezidentiatului) in vederea obtinerii competentei de medic specialist se organizau foarte rar, la trei ani, cinci ani. Deci, erai impacat cu soarta, mergeai sa iti faci datoria fata de tara la o circa sanitara - 90-95% dintre absolventi urmau aceasta traiectorie -, urmand ca apoi sa astepti o astfel de oportunitate, publicarea unui concurs de secundariat si sa iti incerci norocul acolo.

Este o traiectorie pe care am urmat-o si eu. Deci, atunci cand a fost posibil, am sustinut concursul de secundariat, impreuna cu sotia mea. in urma concursului am obtinut niste medii foarte bune, care ne-au permis sa alegem niste posturi foarte bune la vremea aceea. Eu am avut posibilitatea, conform mediei obtinute, sa aleg chirurgie plastica reconstructiva.

Pe vremea aceea, persoana de maxima magnitudine in chirurgia plastica era profesorul Agrippa Ionescu, maestrul meu, care este si fondatorul specialitatii, de altfel, in tara noastra. Sigur, am fost atras si de personalitatea dansului, dar si de ceea ce se realiza in domeniul specialitatii. Chirurgia plastica era o specialitate chirurgicala tanara, cu o dinamica foarte activa, iar sotia mea a optat pentru ginecologie.

AGERPRES: Ce v-a facut sa ramaneti sa profesati in Romania?

Prof. dr. Ioan Lascar: Da, am avut oferte. Sigur ca astfel de ganduri le-am avut mai ales in prima tinerete, cum de altfel vedem ca si acum tinerii se confrunta cu astfel de oportunitati. insa erau doar vise care nu puteau fi indeplinite. La vremea aceea, stiti ca tara era inchisa, era sigilata, nu aveai cum sa parasesti teritoriul tarii si pana la Revolutie n-am putut sa parasesc niciodata tara, exceptand excursia pe care am facut-o in Uniunea Sovietica in anii '80. Toate solicitarile pentru manifestari stiintifice sau excursii in alte tari in Occident nu au fost onorate. Accesul la literatura de specialitate, de exemplu, era foarte limitat.

Imi amintesc ca atunci cand eram medici secundari - eram sapte sau opt medici secundari la profesorul Agrippa Ionescu - eram avizi de informatie. Pe langa ceea ce reuseam sa obtinem de la magistrul nostru si de la colectivul clinicii, doream sa fim in pas cu progresele in specialitate si voiam sa avem acces la datele din literatura de specialitate. Atunci cand reuseam sa prindem o revista de specialitate sau un tratat de specialitate, era mare sarbatoare si fiecare dintre noi isi utiliza conexiunile pe la Guvern sau CC, unde existau xerox-uri pe vremea aceea, si puteam sa facem copii, din care apoi sa ne alimentam foamea de informatie.

AGERPRES: Ce parere aveti despre tinerii care vin din urma pe specialitatea dumneavoastra? Mai are Romania specialisti buni? Va avea in viitor, e asigurat viitorul acestei specialitati?

Prof. dr. Ioan Lascar: Fara indoiala. Mai ales ca la ora actuala toate procedurile pe care trebuie sa le aplicam pentru instruirea medicilor rezidenti, a viitorilor medici specialisti, curricula de pregatire, standardele de calitate sunt asemanatoare cu cele din spatiul european, pentru ca, din 2007, precum bine stiti, exista o echivalare a diplomelor si competentelor medicilor in spatiul european, aceasta oferind posibilitatea de libera miscare in spatiul European cu aceleasi responsabilitati si drepturi profesionale.

AGERPRES: Ce ii sfatuiti? Sa plece? Sa ramana? Cum ii motivati sa ramana?

Prof. dr. Ioan Lascar: Ca sa fiu sincer, in segmentul acesta profesional, ma refer la chirurgia plastica, estetica si microchirurgia reconstructiva, pentru ca aceasta este denumirea specialitatii, sintagma fiind recomandata de UEMS. in segmentul acesta de specialisti, chirurgi plasticieni nu sunt foarte multi cei care doresc sa plece in strainatate, pentru ca exista anumite oportunitati legate de partea de chirurgie estetica, de procedurile respective care permit desfasurarea unei activitati in sistem privat, ce se poate constitui ca si motivatie pentru a-si desfasura activitatea in tara.

Insa, daca e sa ma refer la ritmul de plecare a medicilor din celelalte specialitati - si asta va spun prin prisma experientei pe care am acumulat-o la Colegiul Medicilor din Bucuresti, in ultimii ani, de la momentul aderarii Romaniei la spatiul european, din 2007 pana in prezent -, din aproximativ 14.000 de medici, cati aveam noi inmatriculati in baza de date a Colegiului Medicilor din Bucuresti, asta inseamna aproximativ 30% din medicii din Romania, aproape 3.000 au solicitat documentele de plecare in strainatate.

In momentul de fata, sunt cateva specialitati care au devenit deja deficitare tocmai din cauza acestui flux, acestei miscari libere. Este vorba de Anestezie Terapie Intensiva, imagistica si chiar cateva specialitati chirurgicale, aceasta creand o reala problema pentru sistemul de sanatate din Romania.

Sunt cauze numeroase care motiveaza aceasta optiune a medicilor tineri. Sigur ca este o optiune personala, in ultima instanta, dar motivele invocate cel mai frecvent sunt cele legate de nivelul de remuneratie si, precum bine stiti, diferenta este, uneori, astronomica intre retributia unui medic specialist sau medic rezident mai ales din Romania raportat la nivelul de remuneratie cu alte tari europene.

Sigur, unii mai motiveaza si prin dorinta de a avea conditii optime de desfasurare a activitatii profesionale, ceea ce, desigur, nu poate fi luat in discutie la ora actuala decat in cateva unitati de varf care au mijloace tehnologice comparabile, au proceduri si mijloace terapeutice care sunt absolut comparabile cu ceea ce se intampla in Vest.

Din punctul de vedere al calitatii actului medical, nu intotdeauna ce se intampla in alte parti este la standardele pe care si le doresc cei care pleaca in strainatate si pot sa va spun ca am numeroase situatii, si nu numai eu, ci si colegii din alte specialitati, avem numeroase exemple de pacienti care s-au operat in strainatate, si chiar in unitati de top, de renume, au cheltuit sume astronomice si au venit pana la urma sa-si rezolve anumite complicatii sau efectiv sa-si rezolve problema de fond tot in Romania, in conditiile sistemului nostru de sanatate. Nu toate unitatile din Romania pot fi puse pe lista unitatilor cu nivel de dotare corespunzator si cu un nivel al calitatii actului medical de top.

AGERPRES: Ce parere aveti de sistemul medical romanesc? Ce ati schimba la el?

Prof. dr. Ioan Lascar: Fara indoiala, sistemul de sanatate din Romania necesita reformare si, precum bine stiti, toti ministrii, numerosii ministri (25 - 30) pe care i-am avut in ultimii 26 de ani au fost animati, fiecare dintre ei, de dorinta de a reforma sistemul de sanatate.

Insa stiti, ce a realizat un ministru nu s-a articulat de multe ori in niciun fel cu viziunea urmatorului ministru, neexistand continuitate strategica. Sistemul de sanatate din Romania - cel putin acesta e punctul meu de vedere - nu va putea fi reformat decat atunci cand vom adopta o strategie transpartinica, avand un orizont temporal de timp la care sa ne raportam pentru finalizarea diferitelor etape care sa priveasca toate segmentele activitatii sanitare.

In acest sens, aceasta strategie ar trebui sa fie adoptata de toate partidele. Cel care vremelnic ocupa fotoliul de ministru sa stie ca intr-o anume perioada sistemul de sanatate trebuie sa parcurga anumite etape si ca in anul 2025, de exemplu, adica dupa vreo zece ani, sa putem face bilantul final al reformei sanitare.

Sigur ca toate aspectele sistemului de sanatate necesita reformare. Ma refer in primul rand, la infrastructura; spitalele noastre cele mai noi au 40-50 de ani. Foarte putine, cateva, cazuri absolut izolate, sunt construite in ultimii 25 de ani. Deci, infrastructura este evident imbatranita raportata la alt concept arhitectonic, sunt alte suprafete, alte circuite, evident neadaptate la particularitatile impuse de exploatarea echipamentelor moderne, care sunt extrem de complexe si costisitoare si care necesita infrastructura dedicata. Deci, aceasta ar fi partea consistent a investitiilor.

Urmeaza apoi reforma cadrului institutional, felul in care se desfasoara activitatea in unitatile spitalicesti, ambulatorii, deci tot ceea ce inseamna cadru institutional pentru desfasurarea unei activitati previzibile. La fel de importanta este pregatirea resursei umane, deci standardele de calitate, felul in care este esalonata activitatea in diferite specialitati in functie de nivelul de competenta a spitalelor, dar si a resursei umane si, de asemeni, este extrem de important sa ne gandim si la resursele financiare care sunt dedicate sistemului de sanatate dar si modalitatile de gestionare a acestor resurse, pentru ca eficientizarea sa fie maxima.

Nu putem spune ca nu s-a intamplat nimic in sistemul de sanatate din Romania, ar insemna sa fim de o obtuzitate extrema. si v-as da cel mai simplu exemplu, pe care l-am mai dat si cu alte ocazii: in 1990, in Romania, injectiile se faceau cu seringi resterilizabile. In momentul de fata nu mai exista asa ceva, nu se utilizeaza decat seringile de unica utilizare si imaginati-va ca in Romania, la cei 20 de milioane de locuitori cati ne-au mai ramas in momentul de fata, se utilizeaza 500.000, poate un milion de seringi zilnic. Imaginati-va costurile doar pentru aceasta manevra simpla.

Ganditi-va, de asemeni, ca in 1990, in Romania, nu existau decat unul sau doua echipamente pentru rezonanta magnetica. Acum sunt spitale care au si cate doua astfel de echipamente, unul-doua CT-uri si alte mijloace tehnologice de varf in pas cu progresele actuale, aceasta presupunand costuri semnificative. Dar ceea ce s-a facut nu s-a realizat conform unei strategii clare care sa permita previzionarea momentului in care sistemul de sanatate din Romania sa fie comparabil cu cel din tarile vest-europene.

AGERPRES: In putinul timp liber care va ramane, ce faceti, cum va relaxati?

Prof. dr. Ioan Lascar. N-as vrea sa vi se para ca exagerez in vreun fel, dar nu prea am timp liber si nu sunt prea incantat pentru lucrul acesta, recunosc. Vreau sa spun ca activitatea pe care o desfasor a intrat in fire, este modus vivendi si efectiv nu ma pot decupla de la tipul acesta de activitate. Sigur ca se mai iveste cate o mica perioada, o dupa-amiaza sau o zi, uneori chiar si cate un weekend se mai intampla, dar niciodata intreg, in asa fel incat sambata dupa-amiaza mai pot pleca uneori.

AGERPRES: Ce nota ati da personalului medical care a ingrijit, tratat si operat pacientii de la Colectiv?

Prof. dr. Ioan Lascar: Pai, m-as feri sa dau eu in primul rand o nota. In primul rand as vrea sa precizez care au fost aprecierile facute de colegii din strainatate care au venit cu aceasta ocazie si cu care, impreuna, am evaluat cazurile, am stabilit mijloacele terapeutice pentru unii pacienti care puteau fi transferati, de exemplu, asta scazand presiunea pe sistemul nostru de sanatate si permitand sa beneficiem de ajutorul umanitar international, cum se procedeaza in situatiile de criza.

De altfel, nefiind o exceptie, orice tara din Europa ar fi fost surprinsa pe picior nepregatit in fata unei afluente atat de mari de bolnavi arsi grav. Sa ai 140 de bolnavi arsi grav instantaneu, nici in Germania sau Marea Britanie nu ar fi fost posibil sa-i internezi pe paturile dedicate arsilor, pentru ca nu exista un astfel de potential de infrastructura care sa fie dedicat perioadelor de criza. Toate sistemele de sanatate sunt calibrate pe datele istorice statistice privind patologia in vederea eficientizarii acestor sisteme.

In astfel de situatii de criza, sau dezastre, sau calamitati, cand anumite segmente ale sistemului de sanatate sunt solicitate la maximum, evident ca intervin si mecanismele internationale de tip ajutor colegial umanitar. Atunci cand, de exemplu, in Belgia, in urma cu 10-12 ani, a explodat un gazoduct, numerosii accidentati rezultati au fost distribuiti si in tarile vecine. Dificultatea in situatia noastra a fost data de faptul ca, privind prin prisma particularitatilor producerii accidentului, pacientii au avut arsuri de suprafata la care s-au asociat arsuri inhalatorii, prin inspirarea aerului supraincalzit si a funinginei din atmosfera respectiva, dar si a gazelor toxice degajate prin combustia materialelor poliuretanice aflate in acea incinta, ceea ce a generat o extrema instabilitate a pacientilor.

Chiar din primul moment, de exemplu, aici, in Spitalul de Urgenta, datorita notorietatii, a fost adresabilitatea maxima. Am inregistrat din cele 140 de cazuri. Aproape jumatate ni s-au adresat iar noi le-am retinut pe cele mai grave, respectiv acele cazuri care nu mai puneau in discutie in niciun fel posibilitatea de a fi transferati in alte unitati spitalicesti, impunand intubarea chiar de la internare. Unul dintre aceste cazuri fiind in stop cardio-respirator la prezentare, a fost resuscitat din fericire, acesta este inca supravietuitor. Celelalte cazuri au fost indrumate catre celelalte spitale bucurestene, putand fi in acel moment deplasabile.

As putea spune ca, desi sistemul de sanatate nu poate fi comparat cu cele din Vestul Europei, totusi, datorita strategiei adoptate la nivelul de decidenta al Ministerului Sanatatii, s-a produs o focusare instantanee de resurse, financiare, materiale si umane, in acest segment al asistentei medicale, la un mod care i-a surprins si pe cei din strainatate. Plecand de la aceasta idee, in discutiile cu colegii din strainatate, niciunul dintre ei nu a ezitat sa aprecieze volumul urias de munca depus, calitatea muncii depuse, iar cat priveste mijloacele terapeutice utilizate, au fost la unison in a recunoaste ca au fost mijloace de top. Pentru ca pacientii sunt aceeasi peste tot in lume, mijloacele terapeutice sunt aceleasi peste tot in lume. Ceea ce au evidentiat colegii nostri este edificator, pentru ca ceea ce am spus noi si am incercat sa evidentiem in numeroase randuri nu a fost apreciat.

AGERPES: Asta voiam sa va intreb, ce le-ati raspunde celor care v-au adus unele critici?

Prof. dr. Ioan Lascar: Sigur, suntem o tara democratica si fiecare are libertatea sa-si exprime punctul de vedere. Dar dupa parerea mea, atunci cand iti exprimi un punct de vedere, trebuie sa ai un anume nivel de informare si competenta. Deci, trebuie sa ai anumite cunostinte care sa iti permita sa evaluezi cu luciditate, cu corectitudine si obiectivitate care sunt parametrii in care s-a desfasurat un fenomen, pentru a aprecia felul in care unii oameni au intervenit in acel eveniment, si-au adus contributia si au rezolvat sau nu problemele acute. Sigur, exista "Gica-contra" intotdeauna, insa acestia, de multe ori, se pot constitui chiar ca un motor al progresului, de ce sa nu recunoastem.

Dar, revenind punctual la problema noastra, bolnavul ars grav este cel mai complex si mai costisitor tip de pacient imaginabil. Asadar, competenta in a aprecia gravitatea unei arsuri, a aprecia care sunt mijloacele terapeutice necesare, a aprecia prognosticul unei arsuri si a-ti da cu parerea, desigur, au putini oameni in orice tara. Este vorba de cateva sute de oameni chirurgi plasticieni si ATI-stii care realizeaza binomul necesar pentru tratarea eficienta a acestei boli extraordinar de complexe.

AGERPRES: Ce v-a impresionat cu prilejul acestei tragedii? A fost un moment, a fost o persoana?

Prof. dr. Ioan Lascar: M-a impresionat in mod deosebit faptul ca imensa majoritate a pacientilor erau oameni tineri, erau oameni educati, oameni instruiti, oameni cu responsabilitati si care instantaneu au fost decuplati de la viata normala din cauza acestui nefericit eveniment.

AGERPRES: S-a vorbit despre un program special de recuperare pentru ranitii din Colectiv. Cum ar trebui sa fie un astfel de program pentru marii arsi?

Prof. dr. Ioan Lascar: Nu este o noutate, bolnavul ars grav ramane cu sechele, uneori importante, cicatriciale. Este foarte importanta regiunea afectata de arsurile profunde. Daca sunt interesate mainile, deci instrumentele noastre cu care ne desfasuram intreaga activitate, de la ingrijirile igienice si pana la competentele profesionale, trebuie sa avem in vedere toate masurile incepand cu gimnastica de recuperare, utilizarea topicelor si echipamentelor speciale pana la interventiile chirurgicale din sfera de competenta a chirurgie plastice si reconstructive.

Monitorizarea de lunga durata este absolut necesara in vederea aprecierii oportunitatii interventiilor chirurgicale, care uneori pot fi numeroase. Uneori, cand arsurile afecteaza si arborele respirator, pot sa apara si sechele la acest nivel, dar practic arsurile mari solicita la maximum organele vitale si practic fiecare celula din organism.

Asadar, vorbind despre recuperare, un bolnav ars grav reclama monitorizare pana la cel putin un an, moment in care, daca s-au rezolvat sechelele morfologice si functionale cu rasunet semnificativ asupra capacitatii sau asupra insertiei sociale, profesionale, familiale a pacientului, putem spune ca ne indreptam spre o viata normala sau apropiata de normal. Alti pacienti pot necesita insa monitorizare de cativa ani si interventii seriate, care sa le aduca beneficii in vederea imbunatatirii calitatii vietii.

AGERPRES: Este nevoie de sectii speciale pentru arsi grav? Cand credeti ca numarul acestora va creste?

Prof. dr. Ioan Lascar: Pot sa va spun ca de aproximativ un an derulam, impreuna cu specialistii din Franta, avand si suportul financiar al Bancii Mondiale, un program care este intitulat chiar "Reorganizarea asistentei de ingrijire a bolnavilor arsi grav din Romania". Deci, asa cum trebuie reformat tot sistemul, ne gandim sa reformam si aceasta problema de sanatate. In acest sens, am demarat acest proiect in urma cu un an si intamplator, chiar in momentul in care s-a produs acel accident, aveam programata o intalnire de etapa cu expertii din Franta pentru a discuta conform calendarului anterior stabilit probleme legate de actualul stadiu al implementarii proiectului. in urma discutiilor, s-a concluzionat ca pentru finalizarea acestui proiect, care vizeaza toate aspectele problemei, incepand de la infrastructura pana la instruirea resursei umane, este necesara o perioada de circa cinci ani.

Aceasta inseamna ca trebuie asigurate conditiile de infrastructura, respectiv constructia special dedicata cu suprafete, circuite si utilitati, urmata de dotari extrem de costisitoare, dar si de pregatirea resursei umane, deoarece oamenii care lucreaza intr-o astfel de institutie trebuie sa aiba o competenta profesionala cu totul si cu totul deosebita. Va dati seama ca langa un pacient cu arsura de peste 50% suprafata corporala care are respiratie artificiala are zeci de echipamente si injectomate, care controleaza mijloace terapeutice, precum si cateva monitoare care ne ofera informatii in timp real cu privire la organele vitale nu putem instala un absolvent sau un incepator decat dupa instruire.

Pentru unitatea noastra de arsi, de exemplu, am organizat in acest an trei sesiuni - a patra urmand a fi organizata la sfarsitul lunii noiembrie. Ar fi o totala iresponsabilitate sa instalezi un astfel de pacient complex intr-un salon super echipat, dar cu oameni lipsiti de competenta. Ar insemna sa condamnam pacientii buna stiinta. Or, pregatirea unui cadru mediu sau elementar pentru a fi apt sa ofere garantia unei ingrijiri corecte a unui astfel de pacient inseamna un stagiu intr-un serviciu de terapie intensiva de trei-patru luni si, daca colegii de acolo apreciaza ca intr-adevar a dobandit competentele si abilitatile - gesturile care trebuie facute - necesare pentru a-l instala in deplina responsabilitate la patul unui bolnav ars grav, abia atunci putem conta pe un astfel de om.

Noi am avut trei concursuri de angajare in acest an, am tot scolit astfel de oameni, insa o buna parte din ei, realizand ca este o munca grea si ca nu este platita corespunzator, au fugit. De aceea a fost necesara si organizarea si celui de-al patrulea concurs de angajare.

Deci, aveti si raspunsul la intrebarea "Cum poate functiona o astfel de unitate?". Numai cu oameni pregatiti. Echipamentele pot fi oricat de performante, nu le putem seta, nu sunt niste androizi, niste roboti care sa faca totul singure. Trebuie manevrate de oameni, dar cu competente corespunzatoare. Or, noi, in Romania, la ora actuala, nu avem oameni pregatiti pentru asa ceva. Aceasta structura sanitara este absolut noua in Romania si in final vom avea sase-sapte unitati de arsi gravi, avand intre cinci si zece paturi distribuite pe intreg teritoriul tarii si care vor fi deservite de cateva sute de cadre medicale - medii si elementare - care vor necesita pregatire speciala pentru ingrijirea acestui tip de pacient, putand beneficia si de remuneratie corespunzatoare in concordanta cu dificultatea si responsabilitatea acestei munci.

Raportat la datele noastre istorice, noi avem in jur de 150-200 de bolnavi arsi grav in Romania pe an. Or, acum, am avut 180 intr-o secunda. Imaginati-va disproportia: cei care sunt dispusi la critici ar trebui sa priveasca cu luciditate elementele concrete. Altfel, daca judecam visceral, sau afectiv, sau cu rea intentie, evident ca lucrurile nu pot fi luate in serios, nu pot fi luate in consideratie.

Sursa: Agerpres

VIDEO PROTVPLUS.RO