Nici jucăriile nu mai sunt simple. Banalele trenulețe sunt acum conectate la internet

×
Publicitate

Jocurile pentru copii, aşa cum le ştiam noi, au ajuns şi ele în epoca tehnologiei. Asta înseamnă că banalele trenuleţe sau maşinuţe nu au doar baterii pentru a se deplasa, ci sunt conectate la internet şi pot fi manevrate cu ajutorul unor aplicaţii.

Aşa că micuţii cu vârste de la câteva luni la 4-5 ani pot descoperi o nouă lume a jucăriilor inteligente. Câteva exemple pot fi văzute, şi testate, la o expoziţie din Londra.

Pare o simplă catapultă mecanică, însă de fapt este o superjucărie conectată la internet şi care poate fi cotrolată de pe o tabletă. Iar joaca devine o activitate fizică pentru copil, transferată instantaneu în lumea virtuală.

Un astfel de vehicul spaţial, de mici dimensiuni, potrivit copiilor foarte mici, poate fi manevrat cu uşurinţă, iar mişcările pot fi văzute în timp real pe ecranul tabletei. O activitate care, spun producătorii jucăriilor inteligente, ajută la dezvoltarea coordonării mişcărilor celor mici.

Jerome Dureau, reprezentantul firmei de jucării: "Joc conectat, asta înseamnă că îmbinarea jocului fizic cu jocul digital ia amploare. Cu noile tehnologii de care dispunem, suntem capabili să oferim acum o experienţă fluidă prin lumea fizică şi lumea digitală într-o nouă manieră şi într-un mod intuitiv, astfel încât să spargem barierele unei activităţi care este acum foarte simplă şi atractivă pentru copii."

Până şi trenuleţul de jucărie care merge pe şină vine cu o actualizare importantă. Locomotiva merge la fel ca una clasică, de jucărie, însă este scanată printr-o serie de porţi pe care copiii le pot amplasa în diverse locuri ale rutei. Iar printr-o aplicaţie, locomotiva poate fi controlată să meargă înainte sau înapoi, şi să şuiere. Totul depinde de preferinţele celui ce se joacă.

Daniel Mauritzson, reprezentant al unei firme de jucării: "Nu cred că schimbăm tradiţionalul. Practic, îl dezvoltăm, îl transformăm în ceva deosebit. Doar trăim în anul 2020 acum. Copiii de astăzi sunt în mod clar interesaţi de aceste lucruri şi noi vrem să facem parte din această lume."

Inteligenţa artificială a pătruns până şi în cunoscutele jocuri de asamblare a unor clădiri sau personaje din simple bucăţi de plastic. Chiar şi aceste forme realizate din micile cărămizi de plastic, pot fi transpuse în lumea virtuală.

Marius Lang, firmă de jucării: "Interesul copiilor pentru lumea digitală nu va dispărea. Iar faptul că părinţii sunt îngrijoraţi profund despre acest lucru este şi pentru că ştiu că ai lor copii trebuie să înveţe lucrurile digitale pentru viitorul lor."

Potrivit statisticilor, în Marea Britanie numărul de jucării tradiţionale vândute a scăzut cu 6 procente, anul trecut, însă pe de altă parte, vânzările de puzzle-uri au crescut cu un procent.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62105538
Televizoare ca în filmele SF, în format 8K. Revoluție, dar mai ales evoluție

Lumea bună din tehnologie vede CES 2020 drept evenimentul în urma căruia formatul 8K își va lua avânt pe piață. Ideea este subliniată apăsat și indusă publicului cam cum se întâmplă cu Crăciunul începând cu jumătatea lui noiembrie.

62104768
Site-ul care vindea miliarde de date personale piratate de pe Internet

Doi bărbaţi au fost arestaţi în Olanda şi Irlanda de Nord în cadrul unei anchete, efectuată în special de către FBI, privind un trafic de miliarde de date personale piratate, cum sunt parolele.

62104271
A deschis un mail de la "Universitatea Bucureşti", dar în final a ajuns la poliţie

Mare atenție la e-mailurile pe care le primiți. Verificați sursa lor, în special dacă au mesaje care vă pun să plătiți ceva, ori vă cer să vă transmiteți datele.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.