Inteligența artificială, limitată în UE. Sistemele de recunoaștere facială, precum cele din China, vor fi interzise

×
Publicitate

Uniunea Europeană va limita folosirea inteligenței artificiale. Sistemele biometrice, de recunoaștere facială, dar și cele de identificare a persoanelor în spații publice vor fi interzise.

Doar autoritățile le vor putea folosi, în cazuri extreme, de genul alertelor teroriste. În plus, vor fi reglementate și aplicațiile care se folosesc de emoțiile noastre pentru a ne influența deciziile, pentru cumpărături sau vot, de pildă. Companiile care încalcă noile reguli riscă amenzi de până la 35 de milioane de euro.

Inteligența artificială a ajuns într-o nouă etapă. Acum poate să depisteze și să înțeleagă ce simţim. Are și o denumire – E.A.I - în traducere, Inteligența Artificială Emoțională. E deja folosită în servicii și produse care ne-ar putea influența comportamentul.

De exemplu, sunt scaune de birou care ne monitorizează pulsul, prin intermediul unor senzori, și astfel angajatorii pot observa stările pe care le avem la serviciu. S-au inventat și sisteme video care ne interpretează expresiile faciale.

Victor Kapra, specialist tech: „Sigur că există și niște elemente bune, ne gândim la eficiența unor reclame, în industria de entertainment, să spunem, în medicină, cu copiii care au anumite deficiențe, dar nu pe acestea trebuie să ne concentrăm, ci pe scenariile distopice. Este un soft complex care ne monitorizează vocea şi expresiile faciale.”

Astfel de sisteme vor fi însă interzise. Uniunea Europeană ia măsuri drastice pentru ca inteligența artificială să nu pună stăpânire pe viața noastră într-un mod negativ.

Sistemele de recunoaștere facială, asemănătoare celor din China, care evaluează oamenii după gen, etnie sau religie, vor fi interzise. La fel şi identificarea la distanţă a persoanelor aflate în locuri publice, mai puţin dacă există, de exemplu, ameninţări teroriste sau răpiri.

Camelia Donțu, corespondent PROTV: „Vorbim de un acord istoric încheiat la nivelul Uniunii Europene. A fost nevoie de patru ani pentru elaborarea acestor noi norme, iar la final, ultima rundă de negocieri între parlamentarii europeni și statele membre a fost de 37 de ore. E prima lege din lume care reglementează cum şi unde poate fi folosită inteligența artificială, astfel încât să încurajeze inovarea, dar să ne respecte drepturile fundamentale, democraţia şi statul de drept. Oficialii europeni speră ca decizia lor să fie un exemplu pentru America şi China, acolo unde nu există o astfel de legislaţie."

Negocierile din partea Parlamentului European au fost conduse de un român: europarlamentarul Dragoş Tudorache, care a susţinut ca sistemele de inteligenţă artificială să fie evaluate, în funcţie de gradul de risc. De exemplu, trebuie ţinute sub control cele care ar putea influența comportamentul alegătorilor sau algoritmii care decid dacă primim sau nu un credit.

Dragoş Tudorache, europarlamentar: „Acum algoritmul decide dacă luăm un credit sau nu, el este cel care face această judecată, am dreptul să înţeleg parametrii de funcţionare, pentru că poate fi antrenat să ia anumite decizii."

Va fi înfiinţat şi un birou european pentru inteligenţa artificială în cadrul Comisiei Europene. Acesta va putea impune amenzi de până la 7% din cifra de afaceri, cu un plafon de 35 de milioane de euro, pentru cele mai grave infracţiuni. Noile reguli se vor aplica, cel mai probabil, din 2025.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62409503
Singurul satelit românesc aflat acum pe orbită a fost construit de câțiva elevi. Poate fotografia planeta

Planeta noastră are pe orbită un satelit construit de câțiva elevi români. Poate fotografia planeta și poate studia magnetismul și radiațiile cosmice.

62409050
Cum au ajuns peste 50.000 de antreprenori est-europeni să-și dezvolte afaceri prospere pe marketplace-uri

Peste 50.000 de antreprenori din România, Bulgaria și Ungaria și-au dezvoltat afaceri online apelând la un singur marketplace, adică la un retailer online deja consacrat. Vând televizoare, frigidere, saltele, trotinete și nu numai.

62407284
iLikeIT. Emisiunea integrală din 9 decembrie 2023

iLikeIT. Emisiunea integrală din 9 decembrie 2023

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.