DefCamp, cea mai mare conferință anuală de hacking din Europa Centrală și de Est, în Capitală

61997368

DefCamp este cea mai importantă conferință anuală de hacking și securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est.

Evenimentul este organizat de Asociația „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” –(CCSIR) și este susținut de Orange România în calitate de partener principal. Conferința se desfășoară pe 8-9 noiembrie în București, la Crystal Palace Ballrooms, unde sunt așteptați peste 1.500 de participanți din toate colțurile lumii.

Pe parcursul celor două zile, peste 40 de specialiști din toată lumea vor susține prezentări despre IoT Hacking, criptografie, inginerie socială, IoT Malware, Car Hacking și Medical Hacking. De asemenea, nu vor lipsi prezentări despre securitatea infrastructurilor și a aplicațiilor dezvoltate custom, fraude online, securitatea rețelelor wireless, aplicații malware sau criptomonede.

Aflată la a 9-a editie, conferința aduce în prim-plan importanța securității cibernetice în viața profesională și cotidiană deopotrivă, concentrându-se pe impactul atât asupra utilizatorilor obișnuiți, cât și asupra companiilor.

Orange – partener principal al evenimentului

Mai mult decât un provider de infrastructură, Orange este un partener activ în promovarea evenimentului și a conștientizării importanței securității cibernetice pentru orice business, indiferent de domeniul de activitate.

Astfel, în cadrul evenimentului, Ioan Constantin, Cyber Security Expert la Orange, va susține o prezentare despre implementarea Machine Learning în soluția de securitate oferită de Orange - Business Internet Security, pentru a detecta amenințările complexe de tip zero-day. Algoritmii Machine Learning permit o analiză complexă, detaliată a incidentelor raportate de către echipamentele de securitate din platformă precum și o corelare a acestora cu informații despre amenințările cibernetice curente, preluate din surse publice.

Mai mult, pe ecranele instalate în zona Orange, participanţii vor putea urmări, detalii şi statistici despre atacurile cibernetice detectate de senzorii şi echipamentele Orange. Informaţiile disponibile sunt afişate prin ThreatMap, o componentă a soluţiei Business Internet Security, ce permite utilizatorilor să testeze nivelul de securitate al site-urilor web, folosind tehnologiile de audit de securitate automatizat ale startup-urilor Pentest-Tools şi Dekeneas, dar şi interogând RoHacked, cea mai mare bază de date din România despre atacuri asupra site-urilor web.

Tot în zona Orange, vizitatorii vor putea interacționa cu startup-urile de securitate cibernetică Dekeneas, Pentest-Tools şi Appsulate, ce fac parte din acceleratorul de startup-uri Orange Fab. Freelancerii sau antreprenorii prezenţi la eveniment au ocazia de a participa la discuţii 1-2-1 cu experţi Orange, pentru a afla mai multe despre beneficiile aduse de programul de accelerare Orange Fab pentru comunitatea startup-urilor de cyber.

Conectivitatea Wi-Fi pe toată durata evenimentului este oferită de Orange și este securizată prin soluția Business Internet Security.

Cea mai importantă competiţie din cadrul DefCamp, Capture The Flag (D-CTF), este susţinută de Orange şi Ip.Sx

D-CTF (Capture the Flag) este o competiţie în care participanţii, organizaţi în echipe, au la dispoziţie 24 de ore pentru a colecta cât mai multe steaguri (flags) prin rezolvarea unor exerciţii din domenii precum reverse engineering, forensics, programming sau criptografie.

D-CTF este cea mai importantă competiţie de acest fel din Europa Centrală şi de Est şi este organizată în stilul atac/apărare - fiecare echipă primeşte o maşină virtuală sau o reţea complet virtualizata pe care trebuie să o apere în faţa atacurilor celorlalte echipe. Cele mai bune echipe vor câştiga premii în valoare de 3000 de euro.
 
Orange şi Bit Sentinel susţin Masterclass-ul RESISTO

RESISTO este un proiect european din cadrul programului de cercetare Horizon 2020, în care un consorţiu format din 19 parteneri, inclusiv Orange România şi Bit Sentinel, colaborează pentru dezvoltarea unei soluţii de management al rezistenței la incidente precum atacuri cibernetice, pentru companiile de telecomunicaţii, operatori de infrastructură critică.

Masterclass-ul pregătit în cadrul Def.Camp va cuprinde o prezentare a proiectului și a beneficiilor acestuia pentru diferite companii din sectorul public şi privat, precum şi o sesiune deschisă unde vor fi invitați reprezentanți-cheie din companiile şi instituţiile statului ce gestionează infrastructura critică, pe diferite verticale din industrii.

Agenda conferinţei este disponibila pe site-ul oficial al evenimentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61996702
iLikeIT. Aplicaţia prin care restaurantele pot vinde la reducere tot ce rămâne în bucătărie

Românii aruncă la gunoi o treime din mâncarea pe care o cumpără. La fel de rău stau şi restaurantele. În cazul lor vorbim de mii de tone de mâncare risipite anual.

61996536
În ce constă sistemul SELFIE, lansat de Comisia Europeană și pus la dispoziția școlilor din România

Nouă din zece meserii vor necesita în viitor cunoştinţe digitale, doar că în România prea puţine şcoli folosesc tehnologia în clasă.

61996442
iLikeIT. Jocul săptămânii este Starlink, o bătălie intergalactică într-o lume infinită

Jocul săptămânii se numește Starlink și este disponibil pe Nintendo Switch, Xbox sau Playstation 4.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Vlcsnap 2026 10 02 19h27m31s979
Nume surpriză pe lista posibililor premieri. Cine ar fi favorit pentru următoarea desemnare

Partidele vor merge luni, la Cotroceni, fără o soluție comună de premier, care să formeze un nou Guvern. PSD îl va propune oficial pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL și USR vor aștepta să vadă pe cine alege Nicușor Dan. 

62578253
Avertismentul lui Nazare după reconfirmarea ratingului de țară: „România are un record negativ în Europa”

România a trecut cu succes evaluarea Standard & Poor’s (S&P), reușind să își mențină ratingul suveran în categoria recomandată investițiilor (investment grade).