Apple ar putea avea propriul motor de căutare. Cum vor fi afectați utilizatorii

62155536
Shutterstock

Apple vrea să-şi facă propriul motor de căutare.

Apple lucrează la o alternativă la Google, care ar putea înlocui, la un moment dat, motorul de căutare ce este disponibil în prezent pe dispozitivele Apple în urma unei înţelegeri în valoare de mai multe zeci de miliarde de dolari între cele două companii, transmite News.ro.

Google plăteşte Apple câteva zeci de miliarde de dolari pentru a fi folosit în mod implicit pentru căutările online. Este un deal care datează de mulţi ani, care a crescut ca valoare în timp şi care este important pentru ambele companii - Apple are nevoie de un motor bun de căutare, iar Google are nevoie de utilizatori cu dare de mână.

Însă, acest deal a atras atenţia oficialităţilor americane, care investighează înţelegerea dintre cei doi giganţi şi care se pare că o vor folosi în tribunal împotriva Google, care a fost deja acuzat de politici anticoncurențiale pe căutare şi shopping.

În aceste condiţii, Apple ar putea fi lăsată fără motorul de căutare pe care l-a folosit atâţia ani.

O schimbare minoră din iOS 14, prin care Apple afişează în unele cazuri (precum Today View, de exemplu) propriile rezultate cu link-uri către site-urile web, indică faptul că Apple ar lucra în prezent la o alternativă la Google pentru propriile produse, pe care să o folosească în cazul în care va fi forţată să renunţe la înţelegere.

Apple l-a angajat în urmă cu doi ani pe John Giannandrea, specialist în integrarea inteligenţei artificiale în căutare, cel care era angajat la acea vreme la Google. Giannandrea a lucrat în acest timp la dezvoltarea capacităţilor de AI ale lui Siri.

În ultima vreme, Apple rulat mai multe anunţuri de angajare a specialiştilor în motoare de căutare, alt indiciu care duce spre aceeaşi concluzie.

De asemenea, încă un indiciu vine din creşterea în ultima vreme a activităţii Applebot - botul Apple de indexare al site-urilor web.

Mai rămâne de văzut dacă motorul de căutare al celor de la Apple va fi un produs independent sau parte a lui Siri şi dacă după pierderea deal-ului cu Google Apple va vinde reclame în paginile de căutare, ceea ce ar contraveni cu promisiunile pe care le face în ceea ce priveşte protejarea intimităţii utilizatorilor săi.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62155535
Prima mașină zburătoare va apărea curând în Europa. Cât costă și când va fi disponibilă
În curând, pe străzile Europei își va face apariția prima mașină cu elice.
62155354
Procesul antitrust Google, analizat de Iulia Ionescu la ILikeIT. De ce contează și pentru români
Un proces de proporții care se desfășoară în SUA ar putea să ne afecteze mai mult decât credem, a explicat Iulia Ionescu în emisiunea „ILikeIT”.
62138762
TikTok angajează 3.000 de ingineri, continuându-și expansiunea globală, în ciuda opoziției președintelui SUA
TikTok va angaja 3.000 de ingineri în sediile sale din afara Chinei, în planul de expansiune al companiei, în ciuda opoziției președintelui american Donald Trump.