Algoritmul care prezice infracțiunile pare să fi dat greș într-un oraș din Florida. Sunt 21 de plângeri

62147433
Shutterstock

Polițiștii din Florida un folosit un algoritm care rula în cadrul unui program informatic pentru a prezice care persoane ar putea să comită o infracțiune. Acesta a dus la efecte nedorite.

Programul informatic s-a folosit de datele existente ale criminalității din zonă, iar ofițerii de poliție au făcut presiuni supra persoanelor vizate, introducând apoi noi date în sistem. Așa s-au înmulțit abuzurile, arată un raport întocmit după o cercetare de șase luni.

Algoritmul s-a bazat pe date îndoielnice și a dus la hărțuirea nejustificată a unor persoane, fără să existe dovezi că ar fi comis vreo infracțiune, se arată într-o anchetă a publicației Tampa Bay Times, preluată de Business Insider.

Programul futurist a fost folosit în biroul șerifului din localitatea Pasco, dar acesta nu a avut deloc efectul scontat, pentru că 21 de familii au depus plângeri, susținând că au fost hărțuite de ofițerii de poliție.

Un asemenea caz a avut loc în septembrie 2019, când ofițerii s-au dus la ușa unui adolescent de 15 ani, Rio Wojtecki, pentru că algoritmul a stabilit că acesta este unul din cei mai periculoși cinci infractori din zonă. Anterior, tânărul fusese pus o singură dată sub acuzare, în urmă cu un an, pentru că furase câteva motorete.

După o vizită a polițiștilor în ianuarie, adolescentul s-a plâns că nu mai poate să respire iar echipajele de urgență l-au găsit prăbușit pe podea, medicii stabilind că se confrunta cu probleme serioase de anxietate. În ciuda acestui lucru, vizitele polițiștilor la domiciliul familiei a continuat, arată raportul publicat de jurnaliști.

Raportul s-a bazat pe dosare din instanțe, anchete penale, înregistrări ale camerelor corporale ale polițiștilor, mărturiile persoanelor vizate dar și ale unor foști polițiști de acolo. Algoritmul a luat în calcul inclusiv acuzațiile penale împotriva oamenilor care au fost ulterior retrase de procurori, stabilind că s-a bazat pe date discutabile și decizii arbitrare ale forțelor de ordine.

Eficacitatea algoritmului, pusă sub semnul întrebării de specialiști

Ofițerii au fost instruiți să pătrundă în casele suspecților și să-i acuze chiar și de infracțiuni minore, căutând orice ar putea fi folosit împotriva lor, iar toate acestea au fost introduse din nou în sistem, alimentând algoritmul.

Grupurile are luptă împotriva drepturilor civile consideră practica neconstituțională iar cercetătorii pun sub semnul întrebării eficacitatea acesteia.

Programe similare foloseau forțele de poliție din marile orașe, inclusiv Los Angeles și Richmond, Virginia, care însă le-au suspendat tocmai pentru că eficiența lor era discutabilă.

Un purtător de cuvânt al șerifului din Pasco a criticat raportul jurnaliștilor, spunând că acesta descrie „funcțiile de bază ale aplicării legii” drept hărțuire inutilă și argumentând că sistemul este folosit cu succes de multe alte structuri de poliție din SUA.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62147391
Oficiali chinezi, acuzați că urmăresc pornografie online. Unul din ei, abonat la o actriță XXX româncă

Doi înalți oficiali chinezi se află în mijlocul unui scandal cu tente sexuale. Este vorba despre purtătorul de cuvânt al ministrului de externe chinez, Zhao Lijian, dar și despre ambasadorul Chinei în UK, Liu Xiaoming.

62147394
Țările din Europa, cele mai sceptice cu privire la siguranța și eficiența vaccinurilor. HARTĂ INTERACTIVĂ

O hartă interactivă creată de specialiștii din Marea Britanie, Statele Unite și Belgia dezvăluie numărul persoanelor care sunt sceptice cu privire la un potențial vaccin împotriva noului coronavirus.

62147359
Noi descoperiri despre materia întunecată din univers. Oamenii de știință sunt surprinși

Materia întunecată, prezenţa care constituie mare parte din masa galaxiilor, inclusiv Calea Lactee, îi surprinde din nou pe oamenii de ştiinţă.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.