Care sunt riscurile pentru micii investitori care cumpără acțiuni la Hidroelectrica

×
Publicitate

Prima zi de vânzare a acțiunilor Hidroelectrica le-a atras multor români atenția. Aproape o treime din tranșa alocată persoanelor fizice în cadrul ofertei publice inițiale a fost deja subscrisă.

Ar fi cea mai mare listare din istoria bursei românești, și chiar din Europa, în acest an, spun specialiștii, fiind vorba de principalul producător de energie electrică de la noi din țară. De aici și interesul mare.

Ce înseamnă această etapă? Ce înseamnă oferta publică inițială?

Alin Brendea, directorul unei companii de brokeraj: „Practic ne situăm în etapa în care toți cei care doresc să cumpere aceste acțiuni își exprimă această dorință plasând așa numite ordine de cumpărare pentru acțiunile Hidroelectrica. La finalul ofertei vom vedea câte acțiuni sunt subscrise, vom afla prețul la care se va cumpăra și, de asemenea, și cantitatea de acțiuni pe care fiecare investitor o va achiziționa”.

Ce riscuri există pentru micii investitori?

Alin Brendea, directorul unei companii de brokeraj: „Orice investiție financiară presupune și riscuri. În cazul Hidroelectrica, probabil riscul mai important care poate apărea este riscul de piață al prețului de tranzacționare. Prețul de tranzacționare este influențat zi de zi de diverse informații și de multe ori nu doar de informații care țin de companie, ci și de mediul economic, politic. Deci este un preț care este greu să fie prevăzut de pe o zi pe alta. Din punctul meu de vedere, fiecare investitor ar trebui să citească prospectul de listare, să-l înțeleagă și, ulterior, singur să tragă concluzia dacă i se potrivește această investiție”.

Aceasta nu este o recomandare de investiție. Ar mai fi de precizat că statul nu vinde nicio acțiune, statul rămâne acționar majoritar, cu peste 80% din acțiuni și statul nu are niciun câștig de pe urma acestei listări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62358595
Ce pot face românii cu cupoanele de privatizare din anii `90. Sfatul unui broker

Sunt peste 8,3 milioane de români care au acțiuni la bursă. Puțini sunt însă investitori activi.

62269443
Vacanță de vară pe ultima sută de metri. Cum putem găsi oferte bune de turism, dacă nu ne-am pregătit din timp

Cei care nu și-au pregătit vacanța din timp, își fac acum socoteli peste socoteli pentru organizarea concediului. Biletele de avion și cazările sunt cu până la 20% mai scumpe față de anul trecut.

62355680
Oferta de locuințe a scăzut mai mult decât cererea. Ce se întâmplă cu prețurile

Cererea de locuințe în orașele mari a scăzut cu aproape 12%, în primul trimestru, față de aceeași perioada a anului trecut, potrivit imobiliare.ro. De asemenea, vânzările de proprietăți a scăzut cu 19%.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.