Ce ne așteaptă după alegeri. „Vom avea un număr mare de creșteri de taxe, anul viitor, voturile vor fi date”

×
Publicitate

Suntem în an electoral, cu patru rânduri de alegeri, iar multe dintre măsurile care țin de economie, în special cele nepopulare, sunt amânate.  

Problema deficitului bugetar mare ne-ar putea aduce creșteri de taxe, după alegeri, dar și prețuri mai mari, a spus Christian Năsulea, profesor de economie, invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani.

Christian Năsulea: „Ar trebui să pornim de la faptul că în România politicienii au această tendință de a da, a face concesii, de a da anumite creșteri salariale sau de a crea chiar noi beneficii în perioade electorale. Nu e o situație singulară, nu se întâmplă doar la noi, însă (…) lucrul acesta înseamnă aproape cu certitudine că vom avea un număr mare de creșteri de taxe anul viitor. Și atunci vorbim despre o potențială creștere a TVA, o potențială trecere de la cota unică de impozitare a veniturilor la o cotă progresivă. Toate concesiile care sunt date anul acesta către diverse categorii profesionale ar putea să însemne că anul viitor ele trebuie luate înapoi, pentru că voturile vor fi date și atunci nu mai există un motiv pentru a menține salariile mari”.

Plafonările aflate acum în vigoare costă statul

Christian Năsulea: „Atunci când vine vorba de schemele de plafonare și compensare din energie, (…) ne întrebăm de ce sunt plafonate prețurile în continuare, pentru că pe piața liberă, dacă lucrurile ar fi lăsate să funcționeze în mod normal, să cumpere furnizorii de energie la prețul pieței, să vândă mai departe, probabil în anumite situații am avea chiar prețuri mai mici decât cele care sunt transferate către stat”.

Când vine vorba de plafonările pentru adaosul comercial de la alimentele de bază sau plafonările din domeniul RCA, costurile nu sunt suportate în mod direct de către stat

„De fapt, orice schemă de plafonare de genul acesta ajunge de fapt să facă per total să plătim mai mult pentru toate produsele pe care le consumăm. Este mai ieftină făina, însă lucrul ăsta se întâmplă pentru că plătim mult mai mult pentru alte categorii de produse, așa fel încât magazinul să nu piardă bani per total”, a spus Christian Năsulea.

De anul viitor vor crește și taxele și impozitele locale

„Probabil impozitele ar putea să se dubleze, pentru că în momentul de față e foarte clar că pot fi acoperite de către populație niște sume semnificativ mai mari decât cele din prezent. (…)

Evident, taxele locale aplicate pe proprietăți sunt o sursă foarte facilă prin care să fie finanțate cheltuielile la nivel local și acesta este și motivul pentru care sunt folosite atât de pe larg, însă și aici este e problematic”, a mai spus Christian Năsulea.

Cum ar putea evolua după alegeri impozitele, taxarea veniturilor, dar și cursul valutar puteți vedea în cadrul emisiunii iBani.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62411800
România are printre cele mai mari beneficii financiare din UE pentru donatorii de sânge. Mai multe detalii, la iBani

România are printre cele mai mari beneficii financiare din Uniune pentru donatorii de sânge.

62437966
Guvernul pregătește scăderea drastică a pragului pentru microîntreprinderi. "Să ne lase în pace"

Guvernul pregătește schimbări majore pentru microîntreprinderi. Pragul pentru trecerea la impozitul pe profit ar putea scădea de la 500.000 de euro la 100.000 sau chiar 50.000 de euro.

62437967
Situație inedită. Prețul electricității a avut intervale cu energie gratis. Cu toate acestea, nu se vede în facturi

Situație inedită pe piața de energie din România. Prețul electricității a avut valori cu minus, pentru câteva ore, după ce în ultimele zile au fost mai multe intervale cu energie gratis.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.