Au început ieftinirile pe piața imobiliară. Sfaturile specialiștilor pentru o negociere eficientă

×
Publicitate

După ani de creșteri de prețuri, încep să se vadă și ieftiniri pe piața imobiliară. Cererea a scăzut, astfel că - față de anul trecut - prețurile au început să dea înapoi în ultimul trimestru. Dar nu în toate orașele.

Vești bune, prețurile încep să dea și înapoi. Am văzut, avem o inflație în scădere, a coborât sub 10%, conform INS, asta înseamnă că prețurile continuă să crească, în general, dar cu o viteză din ce în ce mai mică. Și iată că sunt segmente unde prețurile chiar înregistrează scăderi.

Piața imobiliară, de pildă, care a fost totuși destul de rezistentă în ultimii ani... la pandemie, război, inflație.

Haideți să vedem despre ce scăderi vorbim. Nu mari. După ani de creșteri serioase, iată că acum se înregistrează în trimestrul al doilea o scădere de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Mai mult înregistrează însă piața nouă, adică blocurile și casele construite recent, un minus de 5%, potrivit unui raport realizat de o platformă online.

Diferențe majore între orașe

Spuneau specialiștii că, deși e puțin, nu s-a mai văzut o astfel de scădere de la un an la altul, din 2014-2015.

Și sunt diferențe destul de mari de la un oraș la altul. Cea mai mare scădere o înregistrează Capitala, adică - 4%, Craiova - 2,5%. Pe de altă parte, sunt și orașe mari, unde prețurile continuă să urce, de pildă în Cluj-Napoca. Acesta rămâne, de altfel, și cel mai scump oraș din țară.

Prețurile scad acolo unde și cererea este mai mică, iar în Capitală, de exemplu, sunt destul de mulți cumpărători care apelează la un credit pentru a cumpăra o locuință. Cum dobânzile au crescut, mulți au fost descurajați și au amânat această decizie.

Interesant este că acest lucru se vede și în perioada de vânzare a unui apartament sau a unei case. Dacă în București, de exemplu, anul trecut dura, în medie, 47 de zile să să vândă o locuință, acum durează mai mult cu 10 zile. Însă, cel mai mult a crescut perioada de vânzare în Brașov, de la 41 de zile, la 79 de zile.

Ce arată asta? Că dacă sunteți în căutarea unei locuințe și vreți să cumpărați în această perioadă, este un moment bun să negociați, să mai trageți de preț. Pare că vânzătorii sunt mai deschiși, acum că vând un pic mai greu.

Acest lucru se vede și în statistici. Dacă anul trecut aceștia lăsau cam 3% din preț în București, de exemplu, acum oferă o reducere, în medie, de aproape 5%, arată același raport. În Brașov, se vede o creștere și mai mare. Se negociază peste 6,5% din preț, iar cel mai mult a crescut marja de negociere în Timișoara, de la 1,4%, la 6,2%.

Mulți se întreabă acum dacă este totuși un moment bun să cumperi o locuință, sau e mai bine să aștepți, poate mai scad prețurile. Din păcate, e greu de spus care e cel mai bun moment de achiziție. Mai ales pentru că acum suntem din nou într-o perioadă marcată de incertitudini. Așteptăm scăderi de dobânzi de pildă, dar ar mai putea dura până când împrumuturile de la bănci să fie mai ieftine. În plus, se discută despre modificări legislative, despre un nou pachet de măsuri fiscale, care ar putea avea impact și asupra pieței imobiliare, o măsură ar fi renunțarea la cota redusă de TVA, de 5%.

Dacă decideți să cumpărați în această perioadă, analizați bine, comparați ofertele și, dacă vă îndatorați, nu vă întindeți mai mult decât e plapuma, pentru că, iată, dobânzile pot crește în timp destul de mult.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62373851
În ce situații putem cere despăgubiri de la companiile aeriene și cum procedăm. Compensațiile ajung și la 600 de euro

Zboruri anulate, întârziate ori bagaje pierdute. Sunt probleme tot mai des întâlnite, în special pe timpul verii, când și numărul zborurilor este mai mare.  

62371565
Ce asigurări de călătorie se pot încheia înainte de a pleca în vacanță și cât costă. Mare atenție înainte să semnați

Incendiile de săptămâna trecută din Grecia le-au stricat vacanța multor români. În astfel de situații neprevăzute, riscul ca sumele date pe călătorie să se piardă este mare.  

62370361
Studiu: Aproape jumătate din firmele active din România, cu cifră de afaceri de peste 10.000 lei, au femei în acționariat

Aproape jumătate din firmele active din România, cu cifră de afaceri de peste 10.000 de lei, au femei în structura de acționariat.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.