Vânzările de locuințe au scăzut dramatic în ultimul an, iar proiectele noi sunt tot mai puține. Ce spun experții

×
Publicitate

Vânzările de locuințe au scăzut foarte mult în ultimul an, iar proiectele noi sunt tot mai puține. În primele 8 luni s-au emis cu peste 20% mai puține autorizații de construcții față de 2022, arată datele oficiale.

Scăderi sunt pentru toate tipurile de clădiri rezidențiale, însă diferențele cele mai mari apar între mediul urban și cel rural. Dacă în zonele centrale ale orașelor lucrările au stagnat, zonele limitrofe continuă să se dezvolte.

Cu șantiere mai mult închise, piața imobiliară din România și-a încetinit ritmul de creștere din ultimii ani.

În luna august s-au emis puțin peste 3.000 de autorizații de construcții, cu aproape o mie mai puține față de perioada similară din 2022.

În primele 8 luni ale acestui an, autorizațiile de construcții pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu aproape 24 de procente, potrivit datelor INS.

Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare, dar cele mai multe sunt în zona București-Ilfov, cu aproximativ 1.500 mai puțin decât anul trecut. La fel stau lucrurile și pentru zona de Nord Vest a țării urmată de Sud.

Cum ratele au crescut enorm în ultimul an, iar băncile au limitat împrumuturile, românii își cumpără cu greu o locuință.

Preferă, în schimb, să stea cu chirie ori se mută în zonele limotrofe din apropierea marilor orașe, unde prețurile sunt accesibile.

Acolo planurile urbanistice sunt mai flexibile iar avizele se dau mai ușor. Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, 68% sunt pentru zona rurală.

Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt INS: „Orașe în orașe - asemenea centre se constituie în România, lângă București, lângă Cluj, lângă Timisoară au apărut centre semi-urbane, comune, asta și pentru că în mediul rural este o dorință mai mare de realizare a construcțiilor noi.”

Însă infrastructura lasă de multe ori de dorit, oamenii petrec mult timp în trafic în drumul spre serviciu sau spre școală, iar calitatea vieții scade, spun specialiștii.

Laurențiu Afrăsine, dezvoltator: „Pe toate traseele de intrare și ieșire din București dimineața și seara vedem un aflux foarte mare ceea ce înseamnă o sufocare a Bucreștiului și a zonelor de acces pentru că noi chiar dacă alegem să ne facem o casă în zona Iflov - mergem la spital în București, aducem copilul la școală. ”

În orașe sunt căutate apartamentele mici, care costă de la 70.000 de euro, pentru o locuință cu 2 camere, tip studio. Unii le iau drept investiție, ca să le închirieze. Cele mai multe tranzacții se fac cu numerar sau cu rate direct la dezvoltator.

Andra Dinu, agent imobiliar: „Sunt și clienți care se încumetă pe credit, doar că varianta de lucru este pe bugete low to medium, adică apartamente de 2 camere, la un buget scăzut. Mai degrabă două camere cât de cât decente, decât cele trei camere sau case, cum eram obișnuiți imediat după 2020. ”

Prețurile locuințelor au scăzut în medie cu 3 procente în al doilea trimestru; față de aceeași perioadă a anului trecut, protrivit datelor unei platforme de profil.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62385492
30 septembrie, ultima zi de plată a taxelor locale pentru case, terenuri și mașini - fără penalizări. Se pot achita și online

Sâmbătă, 30 septembrie, este ultima zi de plată a taxelor locale - pentru case, terenuri și mașini - fără penalizări. Ca să ajute oamenii, unele primării vor avea program și sâmbată, iar altele au decis să prelungească termenul până luni inclusiv.

62190454
Pachetul de măsuri fiscale afectează parțial Pilonul 2 de Pensii. Unii angajați vor avea pensia mai mică, dacă nu vor alege

Pachetul de măsuri fiscale afectează parțial pilonul 2 de pensii. Angajații din IT ar urma să nu mai plătească automat pentru pensia privată, obligatorie din salariul lor brut. Iar acești bani sunt investiți și înmulțiți în timp.

62295281
Șeful Microsoft România: Industria IT poate contribui cu aproape 8% din PIB, „în ciuda ultimelor evoluții”

Aproape 220.000 de programatori lucrează în industria IT din România, iar aceştia pot aduce prin inovaţie aproximativ 8% din Produsul Intern Brut (PIB), a afirmat, vineri, Bogdan Putinică, country manager Microsoft România & Republica Moldova.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.