Trucul cunoscut de puțini pensionari din România. Ce pași trebuie să urmeze pentru a accesa mai ușor talonul de pensii

×
Publicitate

Taloanele electronice de pensie ajung mult prea greu la vârstnicii din România. Deși sunt valabile de la începutul anului, doar 11.000 de seniori au solicitat până acum un astfel de talon, nici măcar 1% dintre cei care își primesc pensia pe card.

Mulți nici nu știu că pot avea acces online la informații. În plus, procedura este greoaie și presupune mai multe drumuri la ghişeu.

Zilnic au loc astfel de discuții la ghișeele caselor de pensii. Oamenii care au pensia pe card pot primi din luna mai și un talon electronic.

Reporter: „Cum a fost procedura?”
Elena Dumitru, pensionară: „M-am descurcat, dacă nu am cerut ajutor. Am copii, sunt mai experți ca mine.”

Ce este talonul electronic și cum se poate folosi

Documentul, cunoscut drept talon electronic, ar trebui să fie primul pas spre digitalizarea sistemului național de pensii. Ține loc vechiului talon de pensie și, în plus, conține un cod QR pe care pensionarul îl poate prezenta la medicul de familie, la spital sau în călătoriile cu trenul. Puțini știu de existența lui, în timp ce alții încă se încurcă în proceduri.

Pensionar: „Am terminat. Pașii o să știți să îi faceți? Facem, soția este mai tânără, băiatul se descurcă, lucrează în butoane.”

La nivel naţional, 11.400 de pensionari au solicitat talonul online. În București sunt cei mai mulți – peste 6.000.

Alina Frățică, șef Serviciu și Contribuții Sociale la Casa de Pensii: „La început procedura a fost greioaie, dar au venit, au întrebat, s-au documentat. Mai sunt probleme, fie, uită parola, mail-ul nu a fost introdus corect, le acordă dreptul să își pună o altă parolă – sunt probleme de natură tehnică.”

Care sunt pașii pentru a obține talonul electronic

Sunt doi paşi mari pentru a avea un talon electronic. Pentru început, trebuie să vă creați un cont online pe site-ul Casei de Pensii. Găsiţi formularul şi informaţiile la secţiunea Conturi online. După ce ați completat formularul, mergeți și îl depuneți la ghişeul Casei de Pensii.

Aici, angajații Casei verifică documentele și vă activează contul. Primiți și o listă cu mai multe instrucțiuni, iar pe mail sistemul trebuie să vă genereze un link, valabil 72 de ore. Atenție, este important să îl accesați pentru a vă seta parola.

Ulterior, pentru a solicita talonul electronic – trebuie să mai completați o cerere. O găsiți după ce vă autentificaţi pe site-ul cnpp.ro, la secțiunea Depuneri cereri și documente. Sistemul va afișa cererea pe care trebuie să o completaţi, să o printați și apoi scanată să o introduceți în sistem. Abia atunci va fi generat talonul electronic.

În alte țări, totul e informatizat.

Cum își primesc banii pensionarii din Germania

Raluca Florea, jurnalist român în Germania: „În Germania nu vine postaşul să îți aducă pensia, asta se face prin transfer bancar, se primesc informații la început de an din partea oficiului german de pensii – dacă sunt schimbări – persoanele sunt deschise.”

În România deocamdată, din cinci milioane de pensionari, doar jumătate își primesc pensia pe card.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62296173
Schimbări pentru proprietari din 2023. Ce le pregătește statul celor care nu-și declară veniturile din chirii

Tot mai mulți proprietari de locuinţe nu-şi mai declară veniturile la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi preferă să închirieze la negru. Ce nu ştiu unii este ca statul le pregăteşte ceva.

62295980
Ministerul de Finanțe vrea să inventarieze locuințele din România. Ce se va întâmpla din 2024

După ce au propus mărirea taxelor locale, politicienii vor să vadă şi cât valorează locuinţele din România.

62295806
Untul a ajuns mai scump chiar și decât unele categorii de brânzeturi. Guvernul oferă fermierilor 92 milioane euro

Guvernul pune la dispoziția fermierilor din zona montană 92 milioane de euro pentru ca laptele colectat să fie procesat în mici ateliere sau manufacturi.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.