Salariul mediu net la nivel național a urcat la 4.270 de lei. În ce domenii sunt cele mai mari salarii

62271597

Câştigul salarial mediu net în luna februarie s-a ridicat la 4.270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), conform News.ro.

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%.Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 lei).

”În luna februarie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 6.845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4.270 lei, în creştere cu 16 lei (+0,4%) faţă de luna ianuarie 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.234 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.355 lei). Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,8%”, arată datele INS.

Indicele câştigului salarial real a fost 99,4% în luna februarie 2023 faţă de luna februarie 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 99,4% în luna februarie 2023 faţă de luna ianuarie 2023. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 224%, cu 1,4 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna ianuarie 2023.

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluţia câştigului salarial real depinde, atât de fluctuaţiile câştigului salarial mediu net, cât şi de rata inflaţiei.

Februarie 2023 comparativ cu Ianuarie 2023

În luna februarie 2023, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influenţat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât şi de scăderi faţă de luna precedentă. Astfel, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale sau pentru performanţe deosebite) în luna februarie 2023, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 24,7% ȋn fabricarea produselor din tutun, cu 19,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, respectiv cu 14,6% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice; între 7,5% şi 11% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, alte activităţi extractive, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 1,5% şi 3,5% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cercetare-dezvoltare, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), construcţii.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2023 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice. Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 10,9% în activităţi de servicii anexe extracţiei, respectiv cu 10,1% în transporturi aeriene; între 3% şi 8% în extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, telecomunicaţii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de spectacole, culturale şi recreative; între 1,5% şi 3% în colectarea şi epurarea apelor uzate, hoteluri şi restaurante, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea echipamentelor electrice.

În sectorul bugetar, în luna februarie 2023, o uşoară creştere a câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă s-a înregistrat în administraţia publică (+1,1%).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă au fost în sănătate şi asistenţă socială (-1%), respectiv în învăţământ (-0,1%).

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62339038
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, începând de miercuri. Valoarea dobânzilor anuale

Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, începând de miercuri, 12 aprilie, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6,70%, 7,30%, respectiv 7,70%.

62316272
Ministerul Proiectelor Europene: Cardurile pentru alimente şi mese calde, încărcate cu o nouă tranşă de 250 de lei

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că au fost încărcate cardurile pentru alimente şi mese calde, cu o nouă tranşă de 250 de lei.

62305776
Programul prin care primăriile pot lua bani prin PNRR pentru a face centre de zi pentru copii, prelungit pentru a treia oară

În speranța că va atrage interesul autorităților locale, Ministerul Familiei a prelungit pentru a treia oară programul prin intermediul căruia, primăriile pot lua bani prin PNRR pentru a face centre de zi pentru copii.  

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.