Prețurile au continuat să crească în luna august. Domeniile cu cele mai mari scumpiri

61920177
iStock

Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în august cu 2,39% faţă de luna anterioară, tutunul şi ţigările cu 1,39%, iar preţul serviciilor de transport aerian a urcat cu 11,49%, conform datelor publicate miercuri de INS.

Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi, cu 16,72%, la tutun şi ţigări, cu 7,65%, şi la transport aerian, cu 13,02%.

Potrivit INS, în august 2019, faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 5,58%, combustibilii, cu 0,15%, şi serviciile de telefonie, cu 0,29%. Comparativ cu finalul anului, cel mai mult s-au ieftinit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,23% şi gazele cu 4,93%.

Conform INS, transmite Agerpres, mărfurile alimentare s-au scumpit în august cu 5,02% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 3,12% faţă de decembrie, însă s-au ieftinit cu 0,29% faţă de iulie 2019. Preţul mărfurilor nealimentare a urcat cu 2,98% în august faţă de perioada similară a anului trecut, cu 2,44% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,22% faţă de iulie 2019.

Serviciile s-au scumpit cu 4,23%, în august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,34% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,25% faţă de iulie 2019.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Preţurile de consum în luna august 2019 comparativ cu luna august 2018 au crescut cu 3,9%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2018 - august 2019) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2017 - august 2018), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată să atingă 4,2% la finele anului curent, 3,4% în decembrie 2020 şi 3,3% la orizontul proiecţiei, respectiv trimestrul II 2021, conform Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62076259
Soluție inedită pentru Brexit: podul cu care Johnson vrea să lege Irlanda de Nord de Regat

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a reluat o idee pe care a discutat-o anul trecut, când era ministru de Externe.

62076023
Planul prin care 6 femei vor primi 15.000 euro. Banii nu trebuie returnați

Dacă sunteţi femeie, visaţi la propria afacere, dar nu aveţi banii să o începeţi, avem o veste bună. Şase proiecte vor primi câte 15.000 de euro de la un club de afaceri feminin, iar banii nu trebuie returnaţi.

62076018
Reuters: Două dintre cele mai mari companii de energie vor să vândă firmele din România

Două dintre cele mai mari companii din energie de la noi, care au împreună patru milioane şi jumătate de clienţi, vor să vândă firmele din România.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.