Reprezentanții INS și STS, audiați pentru posibile fraude la alegerile europarlamentare

62048991
Inquam Photos / Bogdan Danescu

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 îi va audia, marţi, pe reprezentanţii INS şi STS.

Şedinţa la care sunt invitaţi reprezentanţii celor două instituţii va începe la ora 10,00, potrivit unui comunicat transmis de preşedintele comisiei, deputatul Lia Olguţa Vasilescu.

Pe 26 iunie, Parlamentul a înfiinţat Comisia de anchetă privind posibile fraude la alegerile europarlamentare din 26 mai, care a avut prima şedinţă în 8 iulie.

Comisia este condusă de deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, iar senatorul PSD Viorel Salan şi deputatul PNL Cristina Trăilă sunt vicepreşedinţi. Senatorul ALDE Daniel Zamfir este secretar al comisiei. Din acest for mai fac parte deputaţii Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea.

În prima şedinţă a comisiei, Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că vor fi solicitate pentru audieri următoarele instituţii cu atribuţii în domeniu: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Evidenţia Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Institutul Naţional de Statistică, alte autorităţi, instituţii publice centrale sau locale care pot furniza informaţii necesare formării unor opinii obiective cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Comisia a stabilit să fie transmise adrese către STS şi alte instituţii implicate în procesul electoral pentru a nu fi distruse datele pe care le deţin legat de scrutinul din 26 mai până la aprobarea de către Parlament a raportului comisiei de anchetă.

Între obiectivele comisiei se numără: evaluarea SIMPV - Sistemul Informatic de Prezenţă la Vot; stabilirea numărul cetăţenilor români cu drept de vot; eventualele neconcordanţe între procesele-verbale cu rezultatele încheiate la nivelul secţiilor de votare şi la nivelul BEJ-urilor; eventualele neconcordanţe între numărul de participanţi la vot şi numărul buletinelor de vot întrebuinţate; verificarea informaţiilor referitoare la o eventuală utilizare excesivă a listelor suplimentare; verificarea modului de organizare şi desfăşurare a alegerilor; solicitarea de la autorităţile competente a unor informaţii referitoare la numărul şi natura unor anumitor fapte de natură penală sesizate în legătură cu desfăşurarea procesului electoral; identificarea unor soluţii legislative, administrative sau tehnice de natură să îmbunătăţească desfăşurarea procesului electoral.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Plajele de pe Litoral se vor tripla în 2022. Până atunci, turiştii stau pe pietre

În câțiva ani, turiștii vor găsi și în sudul litoralului plaje mai mari. După ce zone întregi din Constanța, Eforie Nord și Mamaia s-au extins cu peste 60 de hectare, urmează ca alte 220 de hectare să fie amenajate la malul mării.

Ministerul Educaţiei, anunț despre BAC 2020. Cum vor fi corectate lucrările elevilor

Ministerul Educaţiei Naţionale a precizat că modalitatea de evaluare a lucrărilor candidaţilor la Bacalaureat nu va suferi modificări în 2020 şi că, în continuare, lucrările vor fi corectate încrucişat, în alte judeţe.

ANAF a restituit taxele auto pentru 1,91 milioane de români

Ministerul Finanțelor, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a restituit taxe auto în valoare de 6,16 miliarde de lei tuturor românilor care au depus documentația completă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.