OUG pe taxe aduce modificări și la salarii. Cine va lua minim 500 de euro de la anul

×
Publicitate

Peste doar 10 zile intră în vigoare Ordonanţa de urgenţă adoptată vineri seară de Guvern.

În şedinţa care s-a încheiat la ora 21, au fost făcute mai multe modificări: în privinţa Pilonului II de pensii, guvernanţii n-au mai aprobat ca oamenii să îşi poată retrage banii, ci doar să-i mute la Pilonul 1, adică la stat.

Tarifele la gaze şi curent electric vor fi plafonate timp de 3 ani, dar nu din această iarnă, ci abia de la primăvară, iar taxa pentru bănci este mai mică decât propunerea iniţială. La fel şi cea pentru companiile din energie.

Pilonul II de pensii devine de la anul opţional, în sensul că oamenii vor putea să contribuie doar la sistemul administrat de stat.

Darius Vâlcov, consilier al premierului: "Nu-i obligă nimeni pe cei care doresc să rămână în Pilonul II să se mute în Pilonul I, dar vor avea opţiunea aceasta.”

Tarifele la gaze şi cele la curent electric vor fi plafonate din martie 2019 timp de trei ani, mai prevede ordonanţa. Abia în ianuarie vom afla însă cum va fi pusă în practică această măsură.

Darius Vâlcov: "S-a dat posibiltatea ANRE-ului să vină cu o metodologie pentru acest lucru. Vă va fi prezentată imediat după apariţia în Monitor a ordonanţei."

Taxarea cifrei de afaceri a companiilor din energie a scăzut la 2%, faţă de 3 cât era iniţial. Nu se aplică şi producătorilor de energie termică. A fost micşorată, faţă de forma iniţială, şi taxa pentru bănci, care are un nou nume: taxa pe active.

Eugen Teodorovici: "Efectul va fi în felul următor: o reducere a profitului instituţiilor bancare şi protejarea populaţiei."

Ordonanţa prevede şi majorarea salariului minim în construcţii până la 500 de euro net, combinată cu scutirea de impozit şi taxe pe salarii pentru angajaţii din acest sector.

Proiectul acestei ordonanţe a fost pus în dezbatere cu doar 3 zile înainte de aprobarea în Guvern. În acest timp, Bursa de la Bucureşti a înregistrat scăderi majore, iar cursul de schimb valutar în raport cu euro a crescut şi el.

Companiile au avertizat că efectele acestui act normativ vor fi profund negative. Preşedintele a declarat că vom avea scumpiri în lanţ, iar băncile au anunţat că vor creşte inevitabil costurile produselor bancare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61888716
Kaufland scoate unele din cele mai cunoscute produse din magazine, inclusiv din România

Grupul german de distribuţie Kaufland a anunţat vineri că va scoate produsele grupului anglo-olandez Unilever de pe rafturile magazinelor sale.

62010188
Ordonanța care a provocat șoc pe bursă a fost aprobată. Ce trebuie să știe românii

Ordonanța de urgență care a provocat șoc pe bursă și reacție vehementă din partea specialiștilor a fost aprobată vineri seara de Guvern, contrar punctelor de vedere din ultimele zile.

61983045
Guvernul dă ordonanța taxelor. Dăncilă: ”Corectăm unele practici”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că proiectul de OUG privind măsurile fiscal-bugetare va fi adoptat în şedinţa extraordinară de Guvern de vineri. Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost prezent la şedinţa Executivului.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.