Nou regulament propus de Comisia Europeană pentru proprietarii care închiriază locații în scop turistic

×
Publicitate

Comisia Europeană propune un regulament care să asigure transparența în domeniul închirierilor de locuințe pe termen scurt, în scop turistic.

Dacă va fi adoptat, fiecare spațiu de cazare va avea un număr de înregistrare, care va fi afișat - obligatoriu - pe platformele de rezervări. În acest fel, ar fi clar cine, ce și unde închiriază, spun oficialii europeni. Și la noi, clasificarea camerelor și apartamentelor de închiriat a devenit obligatorie din acest an, dar procesul înaintează lent.

Centrul Brașovului este ocupat mai mult de turişti, care închiriază majoritatea apartamentelor. Unii localnici spun că sunt perioade în care nu se pot odihni din cauza oaspeților zgomotoși.

Locatar: „A fost cazul când am chemat poliția pentru că au fost cazați deasupra și chiar dansau și consumau băuturi, ieșeau în curte să fumeze și era deranj noaptea la 2-3”.

Ca urmare a cererii, prețurile locuințelor, dar și chiriile au crescut enorm.

Florin Dragoslav, consultant imobiliar: „Doar pentru faptul că este localizat ultracentral în kilometrul 0 al Brasovului poate însemna că același spațiu, aceeași suprafață, aceleași finisaje, să valoreze și de două ori mai mult decât într-un cartier mărginaș al Brașovului”.

Și la Sibiu, oraș turistic aflat în plină dezvoltare, este aceeași situație.

Carmen Bădilă, proprietar apartamente: „Apartamentele sunt închiriate aproape constant”.

Cătălin Crăciun, specialist imobiliar: „Tot ce înseamnă zonă istorică, de regulă, proprietarii s-au axat pe închirierea pe termen scurt. Au inclusiv o uzură mai mică a apartamentului și un randament fianciar mult mai crescut”.

Comisia Europeană propune însă un regulament privind închirierea locuințelor pe termen scurt, în toate țările comunitare. Astfel, proprietarii ar trebui să obțină de la autorități un număr de înregistrare pentru fiecare spațiu destinat turiștilor, iar platformele de rezervări nu ar mai avea voie să prezinte oferta celor neînregistrați.

„Solicităm de multă vreme o mai mare armonizare a regulilor de închiriere pe termen scurt în Europa (...) încă evaluăm detaliile propunerii și așteptăm cu nerăbdare să implementăm lucrurile la timp, cu factorii de decizie ai Uniunii Europene”, au transmis pentru Știrile ProTV reprezentanții uneia dintre cele mai mari platforme de rezervări din lume.

Și la noi, începând din luna martie, un ordin al ministrului Turismului îi obligă pe cei care închiriază camere și apartamente pe termen scurt, să-și clasifice spațiile de primire. Prea puțini proprietari au făcut însă demersurile legale, pentru că nu vor să fie monitorizați de fisc.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62301631
Ratele la credite cresc într-un ritm îngrijorător. Cât ai putea plăti în plus, în funcție de ROBOR și IRCC
Ratele la credite cresc într-un ritm îngrijorător și perspectiva nu e deloc bună pentru cei îndatorați. Banca Națională a majorat din nou dobânda cheie, în încercarea de a mai potoli scumpirile.
61967868
Banca Națională a României scumpește din nou banii. Dobânda cheie ajunge la 6,75% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 6,25% pe an.  
62067758
Legea bacșișului, pe masa deputaților. Cum vor plăti clienții la restaurant din 2023
Banii pe care îi lăsăm la restaurant sub formă de bacșiș vor ajunge integral la angajați. Proiectul de lege pentru fiscalizarea bacșișului se află pe masa Camerei Deputaților, forul decizional.