Gigantul american în retail care a intrat în faliment

61993087
Getty

Sears Holding a cerut luni unui tribunal din New York să fie plasat sub protecţia capitolului 11 din Legea falimentului, ceea ce pune sub semnul îndoielii viitorul retailerului.

Conform documentului prezentat la Tribunal, activele sunt estimate la 6,9 miliarde dolari şi datoriile la 11,3 miliarde de dolari, relatează BBC, citat de Agerpres.

Plasarea sub protecţia Legii falimentului pentru reorganizarea datoriilor operatorului lanţurilor de magazine Kmart şi Sears vine după un deceniu de scăderi ale veniturilor şi închiderea a sute de magazine, pe fondul sporirii concurenţei online, din partea unor firme cum ar fi Amazon.

Miliardarul Eddie Lampert a cumpărat Sears în 2004 şi s-a angajat să-i redea strălucirea de odinioară, când deţinea cea mai înaltă clădire din lume şi multe alte firme. Însă, compania înfiinţată în anii '1880, nu a mai revenit pe profit din 2011, iar criticii spun că Lampert a lăsat magazinele să se deterioreze de-a lungul anilor, chiar dacă a cumpărat acţiuni ale acesteia şi i-a împrumutat bani.

Sears are 90.000 de angajaţi şi în zilele de glorie avea 3.000 de magazine. Până în anii '1980, când a fost depăşită de Walmart, era cel mai mare retailer din SUA.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61993082
Prețul cerut pentru un conac din secolul XIX și o podgorie din Valea Călugărească

Un conac de secol XIX, recent restaurat, şi o podgorie de cinci hectare, pe care cresc struguri din soiuri precum sauvignon blanc sau cabernet franc, au fost puse în vânzare de Artmark Historical Estate cu un preţ de pornire de 465.000 de euro.

61992642
A doua țară UE, după Grecia, care zdruncină zona euro. “Situaţia este extrem de fragilă"

Oficialii italieni trebuie să înceteze să pună moneda euro sub semnul întrebării, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

61992953
România, printre primele țări din lume la servicii externalizate. Nemulțumirea investitorilor

România a ajuns printre primele ţări din lume în ceea ce priveşte oferirea de servicii externalizate.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.