Francul a scazut pentru a sasea sedinta consecutiv. Ce s-a intamplat cu EURO si cu dolarul

61624457

Cursul pentru francul elevetian anuntat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut luni cu 1,6%, la 4,1766 lei, consemnand astfel a sasea sedinta de depreciere dupa maximul istoric de 4,5817 lei.

Referinta pentru franc a scazut cu 6,72 bani, de la 4,2438 lei la 4,1766 lei. Scaderea are la baza intarirea leului in raport cu euro pe piata interbancara locala, dar si deprecierea francului elvetian fata de euro pe pietele externe.

Aproape de anuntarea referintei de catre BNR, francul era cotat pe pietele externe in scadere cu 1,5%, la 0,9468 euro.

Francul elvetian a atins pe 23 ianuarie un maxim istoric, de 4,5817 lei, dupa mai multe sedinte in care a doborat record dupa record, ca urmare a eliminarii a plafonului minim de 1,2 franci/euro impus de Banca Elvetiei.

La maximul de 4,5817 lei, francul era in urcare cu 22,5% fata de cursul de 3,7415 lei inregistrat miercuri, 14 ianuarie, inainte de decizia Bancii Elvetiei de a renunta la plafon.

La cursul actual, dupa sase sedinte de scadere, francul se plaseaza cu 8,8% sub recordul de vinerea trecuta, dar se afla cu 11,6% peste referinta BNR din 14 ianuarie, ultima inainte de anuntul Bancii Elvetiei.

Pentru dolar, BNR a anuntat vineri un curs in scadere cu 2,72 bani, de la 3,9157 lei la 3,8885 lei. Maximul istoric a fost inregistrat de dolar pe 23 ianuarie, cand paritatea s-a situat la 3,9980 lei. Pe pietele externe, dolarul este cotat la 0,8813 euro, in scadere cu 0,5%.

Referinta pentru euro a coborat luni cu 3,15 bani, de la 4,4424 lei la 4,4109 lei. Cursul record pentru euro a fost atins in urma cu aproape doi ani si jumatate, moneda europeana fiind cotata atunci la 4,6481 lei/euro.

Cel mai recent, un curs mai scazut a fost inregistrat in urma cu aproape patru luni, pe 13 octombrie, cand cursul s-a situat la 4,4030 lei/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era tranzactionat in piata interbancara locala la 4,4104 lei, in scadere fata de 4,4430 lei pe finalul sedintei de vineri.

Tranzactiile dintre bancile comerciale au variat intre un maxim de 4,4431 lei/euro, inregistat in deschiderea pietei, si un minim de 4,4057 lei/euro.

Volumele au fost ridicate pentru prima jumatate a sedintei de tranzactionare, depasind de doua ori media pentru o sedinta intreaga. O parte semnificativa a volumelor a fot consemnata in prima ora de la deschiderea pietei, cand s-a tranzactionat aproape cat media pentru o zi.

"S-ar putea ca BNR sa fi fost activa in piata. Probabil ca au schimbat si ceva de la Ministerul Finantelor Publice, fonduri europene, pentru ca vanzarea de euro nu se vede in evolutia dobanzilor", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei banci.

O situatie similara, cu volume ridicate in anumite momente ale zilei, a fost consemnata si vineri, afirma economistul sef al ING Bank Romania, Vlad Muscalu.

"Am remarcat o aglomerare de volume de doua ori vineri: la pranz si in a doua parte a sedintei, iar mare parte din tranzactii s-au facut in apropierea a 4,4440 lei/euro. Acestea par a fi semne
destul de clare de interventii valutare, dar asemenea masuri de sprijin pentru leu par stranii dupa ce banca centrala a spus recent ca este confortabila cu un leu care se tranzactioneaza in intervalul de anul trecut, de 4,38 - 4,55 lei/euro. Aceste semnale curioase par sa fi avut un efect in piata, avand in vedere ca leul s-a intarit deja cu 0,5% astazi, depasind evolutia valutelor regionale, si s-a miscat
catre 4,41 lei/euro. Credem ca semnalele stranii de sustinere a leului si miscarile recente ar trebui aiba in continuare un impact asupra leului, astfel ca ne asteptam la mentinerea impulsului de apreciere", se arata intr-o nota catre investitori si analisti a economistului sef al ING Bank Romania.

Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se situeaza la 0,19% - 0,59% pe an, fata de 0,22% - 0,63% pe an vineri.

Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana se afla la 0,22% - 0,69% pe an, comparativ cu 0,23% - 0,7% pe an in ziua anterioara.

Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a scazut la 1,49% pe an, de la 1,5% pe an cu o zi inainte.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61629519
Silicon Valley de Romania ia fata Bucurestiului si ajunge nr. 1 in topul scumpirilor de apartamente

Prima luna a anului a fost caracterizata de o tendinta de majorare a preturilor solicitate pentru apartamentele scoase la vanzare in marile orase

61543874
Tranzactia ultimilor ani in Romania. Dispar doua dintre cele mai cunoscute nume de pe piata locala.Tranzactie de 6,5 mld.euro

Activele pe care le cumpara reprezinta "cea mai mare parte dintre afacerile la care trebuie sa renunte"...

61629017
"Podul care nu duce nicaieri". Cum arata constructia de 350 de milioane de dolari dintre China si Coreea de Nord. VIDEO

China a construit un pod care ar fi trebuit sa lege provinciile subdezvoltate din nord-estul tarii cu Coreea de Nord.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.