Extinderea South Stream si proiectul AGRI, planurile Romaniei pentru revenirea pe harta gazului

×
Publicitate

Romania a pierdut proiectul Nabucco, dar nu si colaborarea cu Azerbaijianul. Aflat in drum spre China, premierul Victor Ponta a incercat sa-i convinga pe azeri sa preia Oltchimul si sa investeasca intr-un terminal de gaz lichefiat, pe tarmul Marii Negre.

Altfel, premierul a avut si o revelatie. A descoperit ca muzicienii de la Mandinga sunt atat de iubiti in Azerbaijian incat s-ar descurca mai bine decat politicienii sa atraga investitorii din Baku.

Ajuns in Baku, Ponta a propus companiei azere SOCAR sa preia Oltchimul, aflat in insolventa din luna ianuarie. Ne vom gandi, a fost raspunsul azerilor care in urma cu 3 ani isi exprimasera dorinta de a coopera cu combinatul din Ramnicu Valcea. Daca nu reusesc politicienii ,i-ar putea convinge trupa Mandinga.

"Dupa concursul Eurovision, trupa romaneasca Mandinga se pare ca este foarte populara si sunt foarte mandru de acest lucru. Ar trebui sa o includem în delegatie pentru a discuta probleme economice, astfel incat sa avem succes. Poate va fi mai buna decât politicienii", a declarat Victor Ponta, premierul Romaniei.

harta gazului 3
Compania azera SOCAR are deja in Romania o retea de benzinarii si s-a extins si in Elvetia, Ucraina si Georgia.

In Baku, in ultimul an, s-au construit 6 hoteluri de 6 stele din banii obtinuti din petrol. De altfel, daca te apropii de Marea Caspica, simti mirosul de hirocarburi. Romania vroia sa intre si ea in zona asta, dar cu o zi inainte sa ajunga in Azerbaijian, premierul a aflat ca nu o sa aleaga ruta Nabucco, ci una care va ocoli Romania.

"Daca tot am pierdut Nabuco, trebuie sa avem alte proiecte economice de succes, printre care AGRI - si este momentul sa avansam cu acest proiect pe termen mediu si lung.", a declarat Victor Ponta.

Proiectul AGRI (Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector) presupune ca metanul extras din Azerbaidjan sa fie transportat prin conducte pana in porturile din Georgia, incarcat pe vapor in stare lichida si trimis intr-un nou terminal din Constanta. La noi gazul lichefiat ar urma sa fie transformat in vapori si apoi va fi transportat prin conducte pana in casele romanilor sau, si mai departe, spre Vestul Europei.

harta gazului 2
Si Kazahstanul, tara unde premierul Ponta a ajuns joi, s-a oferit sa livreze gaze Romaniei, sustin surse apropiate discutiilor. Solutia tehnica este o derivatie a conductei South-Stream, care traverseaza Marea Neagra, la mica distanta de tarmul romanesc, si ajunge in Bulgaria.

CUM VA PUTEA ARATA EXTINDEREA SOUTH STREAM CATRE ROMANIA

Reprezentantii Guvernului din Kahazstan au propus partii romane o formula in care sa asigure livrarea de gaz kazah prin extensia din Bulgaria spre Romania a gazoductului care va fi construit in cadrul proiectului South Stream, sustine Guvernul intr-un comunicat.

Subiectul a fost discutat in intalnirea avuta de premierul Victor Ponta, aflat in vizita oficiala in Kazahstan, cu omologul sau, Serik Ahmetov, si presedintele companiei de stat KazMunaiGaz.

harta gazului 4
"Atat prim-ministrul Republicii Kazahstan, cat si presedintele Kazmunaigaz au vorbit, in cadrul intrevederii cu premierul Victor Ponta, despre oportunitatea unor noi investitii in Romania. De asemenea, partea kazaha a avansat partii romane propunerea sa asigure livrari de gaz din Kazahstan in Romania, o optiune in acest sens fiind o extensie a South Stream din Bulgaria catre Romania", se afirma in comunicat.

Sursa citata mai transmite ca partenerii din Kazahstan si-au exprimat deschiderea si disponibilitatea perfectarii unui contract comercial in vederea livrarii de uraniu, pentru consumul intern aferent unitatilor nucleare de la Cernavoda.

Reprezentantii Guvernului de la Bucuresti au propus partenerilor din Kazahstan "folosirea mai intensa" a Oil Terminal Constanta, dar si deschiderea de catre liniile aeriene kazahe a unor curse Astana-Bucuresti, se mai arata in comunicat.

Proiectul South Stream vizeaza construirea unei conducte de transport de gaze naturale din Rusia catre Bulgaria, prin Marea Neagra, si, mai departe catre Grecia, Italia si Austria.

harta gazului 5
Analistii considera ca South Stream, cu o capacitate anuala de transport de 30 de miliarde de metri cubi de gaze, este un mijloc prin care Rusia isi poate creste dominatia asupra livrarilor de gaze catre Europa.

Proiectul Nabucco West, in care este implicata si Romania, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspica, de la Sah Deniz (Azerbaijan), consortiul care opereaza exploatarea optand pentru o alta ruta de export catre Europa.

Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conducta care ar urma sa transporte gaze din Turcia pana in Austria, prin Bulgaria, Romania si Ungaria.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61346637
Gigant al industriei farmaceutice mondiale inchide fabrica de la Brasov si se retrage din Romania

GSK Romania cauta un cumparator pentru fabrica de medicamente din Brasov, pe care o va inchide, in 2015, daca nu va gasi un investitor.

61265955
Tarifele in roaming scad de la 1 iulie. Cat vor costa convorbirile si SMS-urile in strainatate

Operatorii care asigura servicii de roaming in retele publice de comunicatii mobile in UE sunt obligati sa aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decat cele actuale, potrivit ANCOM.

60454342
Referinta BNR a urcat la 4,4463 lei/euro, dupa ce miercuri a atins minimul ultimelor trei saptamani

Cursul de referinta afisat, joi, de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut cu 3,02 bani, la 4,4463 lei/euro, dupa ce miercuri a atins la cel mai redus nivel din ultimele trei saptamani.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.