Creștere economică peste așteptări în România, printre cele mai mari din UE. „Este momentul bun dinaintea unei furtuni”

×
Publicitate

România a avut o creștere economică peste așteptări în primul trimestru, cu 6,5 procente peste nivelul de anul trecut, printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

O explicație ar fi consumul în creștere. Românii au cumpărat mai mult și mai scump, unii chiar și-au făcut stocuri, de teamă că prețurile vor crește și mai mult. „Este momentul bun dinaintea unei furtuni”, spun însă specialiștii, care avertizează că economia va încetini în lunile următoare.

În primele trei luni ale anului, produsul intern brut a crescut cu 6,5% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 5,2% față de trimestrul anterior, după o stagnare, la finalul anului trecut. Creșterea economică se explică prin consumul în creștere.

Dragoș Cabat, analist economic: „Oamenii au cumpărat mai mult și mai scump, gândindu-se că acum cumpără mai ieftin decât va fi peste încă o lună sau două-trei luni. Este momentul bun dinaintea unei furtuni care va veni. Oamenii încep să simtă realmente că nu mai au bani, atunci își ajustează și consumul și probabil că în următoarele trimestre vom vedea o scădere destul de abruptă a PIB.”

Momentan, creșterea economică din primul trimestru a României față de trimestrul anterior este și cea mai mare din Uniune. Media europeană este de 0,4%. Pe de altă parte, și Comisia Europeană estimează că economia României va încetini până la 2,6%, deci mult mai puțin decât estimarea initițială, de peste patru procente. Creșterile de prețuri vor diminua veniturile, iar lanțurile de aprovizionare și investițiile vor fi afectate din cauza războiului din Ucraina, spun specialiștii europeni. Dacă inflația va scădea anul viitor, așa cum estimează și BNR, creșterea economică va fi mai accelerată.

Până atunci, marele câștigător în contextul creșterilor de prețuri este statul, care încasează și taxe mai mari din bunuri și servicii mai scumpe. Veniturile bugetare au fost în creștere cu peste 22 de procente, potrivit unor surse, în mare parte ca urmare a încasărilor TVA. Pe de altă parte, și cheltuielile au crescut cu peste 15%, în special cele cu bunurile și serviciile, subvențiile, dar și cu dobânzile mai mari.

Peste tot în Uniunea Europeană, creșterea economică va fi mai modestă anul acesta față de cea estimată inițial. Cea a României va fi mai mică decât a Franței sau Ungariei, însă aproape de media europeană, conform estimărilor Comisiei. Germania, pe de altă parte, ar urma să aibă o creștere economică anul acesta de numai 1,6%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62108999
Banca Angliei avertizează cu privire la o creștere ”apocaliptică” a prețurilor la alimente la nivel mondial

Guvernatorul Băncii Angliei a avertizat cu privire la creșterea „apocaliptică” a prețurilor la alimente la nivel mondial și a spus că este „neputincios” în fața inflației în creștere, scrie Telegraph.

62146289
INS: Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

62180286
Planuri pe termen lung la uzina Dacia. Grupul Renault plănuiește să vândă doar mașini electrice pe piața europenă

Grupul Renault analizează ideea de a-și concentra activitățile de producție a mașinilor electrice, în Franța, iar uzina Dacia din România, alături de alte fabrici, ar putea sa se ocupe de automobilele cu combustie, și de cele hibride.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.