Consiliul Economic și Social avizează negativ noile măsuri fiscale. PNL: Există speranţa că va trece la ”discutate și uitate”

61902444
Inquam

Proiectul de modificare a Codului Fiscal a primit aviz negativ din Consiliului Economic şi Social (CES), organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României.

 

Anunțul a fost făcut de Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România şi membru al CES.

Şedinţa extraordinară a Guvernului pentru adoptarea noilor prevederi fiscale programată pentru vineri la ora 14.00 a fost amânată pentru luni. Măsurile anunţate de Guvern sunt contestate atât de patronate, cât şi de sindicate. Inclusiv preşedintele Klaus Iohannis a criticat Executivul pe această temă.

Decizia CES a fost luată în şedinţa de marţi.

”Dacă am discutat de un Guvern echilibrat şi cu mintea acasă, ar trebui să ţină cont, chiar dacă legiuitorul spune că vorbim de un aviz consultativ. Un Guvern echilibrat şi cu mintea la el, care vrea binele poporului, ar trebui să ţină cont, pentru că aritmetica nu face politică şi clar că acest pachet, cu transfer de contribuţii, va afecta tot ceea ce înseamnă piaţa muncii din România. (...) Sigur că afectează atât sistemul public, cât şi sistemul privat, acolo lucrurile or să scape de sub control”, a declarat Dumitru Coarnă, pentru Digi 24.

Coarnă consideră că singura pârghie legală a Guvernului este de a majora salariul de bază minim brut.

Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a prezentat în Guvern noile măsuri fiscale privind impozitarea salariilor, anunţând că angajatorii vor plăti o ”contribuţie asiguratoare pentru muncă” de 2,25%, care va acoperi riscurile de şomaj, accidente, concediu medical, creanţe salariale. Mişa a vorbit despre reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru veniturile din salarii, precum şi pentru unele pensii, pentru chirii, dobânzi, activităţi agricole.

Cîţu (PNL): Există încă speranţa că premierul va trece şi modificările la Codul fiscal la ”discutate şi uitate”

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, vineri, că, în urma amânării şedinţei de Guvern, există încă speranţa că premierul Mihai Tudose va trece şi modificările la Codul fiscal la ”discutate şi uitate”.

”Azi dimineaţă am prezentat dilema lui Tudose: dacă face transferul contribuţiilor, are oameni în stradă; dacă nu-l face, nu poate să implementeze Legea salarizării unitare. I-am dat şi soluţia - să nu adopte aceste măsuri şi să reeşaloneze creşterile salariale din 2018. Deocamdată, a înţeles şi a amânat modificările la Codul fiscal. Există încă speranţa că le trece la discutate şi uitate. Altfel, o să fie toată lumea în stradă şi doar ei în clădirile Guvernului”, a declarat vicepreşedintele PNL.

El a mai spus că amânarea şedinţei Guvernului este ”doar o victorie de etapă”.

Şedinţa extraordinară a Guvernului pentru adoptarea noilor prevederi fiscale programată pentru astăzi la ora 14.00 a fost amânată pentru luni. Măsurile anunţate de Guvern sunt contestate atât de patronate, cât şi de sindicate. Şi preşedintele Klaus Iohannis a criticat Executivul pe această temă.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61918087
Simona Halep, locul 3 în topul câştigurilor jucătoarelor de tenis în 2017. Suma câștigată

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat în 2017 premii în valoare totale de 5.275.227 de dolari, cu care ocupă locul al treilea în acest sezon.

61917623
Tarom va încheia acest an cu pierderi de peste 206 milioane lei, de 5 ori mai mari decât estimările inițiale

Compania naţională de transport aerian Tarom estimează că va înregistra în acest an pierderi în valoare de 206,79 milioane lei,

61919173
Banca Mondială: Se fac mai ușor afaceri în R. Moldova și Serbia decât în România

România a coborât, anul acesta, nouă poziții față de clasamentul anterior al Băncii Mondiale, Doing Business, ocupând poziția 45 între 190 de țări.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.