Codirlaşu (CFA România): Economia ar putea intra în recesiune tehnică în trimestrul IV, pe fondul scăderii consumului

62503367

Scăderea consumului în octombrie ar putea influenţa evoluţia PIB-ului, iar o eventuală contracţie a economiei şi în trimestrul IV faţă de trimestrul III ar însemna intrarea în recesiune tehnică, consideră preşedintele CFA România, Adrian Codirlaşu.

"Am avut pe date neajustate sezonier peste 4% scădere de consum în august versus august anul anterior. Apoi s-a mai redus în jur de 3%, dar după aceea a fost 4,6% în octombrie. Deci s-a accentuat scăderea. Lucrul acesta era cumva anticipat. N-ar fi fost în regulă să fie altfel. Arată un consumator raţional pentru că lui i-au scăzut veniturile şi şi-a ajustat comportamentul. Am avut inflaţie de 10%. Creştere de salariu net cu 4%. Deci pierdere în jur de 6% a puterii de cumpărare. Iar aceasta s-a văzut în consum. Cumva asta ar trebui să se vadă şi în PIB-ul din trimestrul IV. Consumul este cel mai important driver al PIB-ului. Din cauza asta aş spune că n-ar fi exclusă recesiunea tehnică. Deja avem trimestrul III faţă de trimestrul II cu un minus mic. S-ar putea să avem în trimestrul IV faţă de trimestrul III un alt minus şi să avem recesiune tehnică. Însă pe tot anul vom încheia cu un plus mic. Mai mic decât cel de anul trecut, dar va fi un plus. Problema este că începem anul cu consumul lovit", a precizat Adrian Codirlaşu în cadrul "CFA 5 o' clock info", eveniment organizat de Asociaţia CFA România.

El a afirmat că ar trebui să aşteptăm datele aferente lunii noiembrie pentru a putea trage o concluzie privind evoluţia consumului şi impactul acestuia asupra PIB-ului.

Potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 0,8% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2024, în timp ce în trimestrul III din 2025 Produsul Intern Brut a scăzut în termeni reali cu 0,2% raportat la trimestrul precedent.

Pe de altă parte, Alexandra Smedoiu, vicepreşedintele Asociaţiei CFA România, a avertizat că există riscul de a vedea o creştere a TVA din a doua parte a anului viitor, decizie care ar putea fi luată în funcţie de evoluţia încasărilor după primele luni, iar majorarea ar putea fi de unu sau două puncte procentuale. 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Preşedintele CFA România: Impozitul minim este „un TVA pe steroizi”. Soluţia: eliminarea lui şi creşterea salariului minim

Impozitul minim pe cifră de afaceri ar trebui eliminat, iar salariul minim ar trebui majorat, consideră preşedintele Asociaţiei CFA România, Adrian Codirlaşu.

O fabrică de ţevi din Iaşi a fost achiziționată de unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina

Metinvest a finalizat pe 16 decembrie achiziţia ArcelorMittal Tubular Products Iaşi și deține active în Ucraina, România, Italia, Bulgaria, Marea Britanie și SUA. Grupul îi aparține lui Rinat Akhmetov, unul dintre cei mai bogați ucraineni.

Guvernul direcționează 3,8 miliarde lei către investiții și datorii restante. ”Fără impact asupra deficitului bugetar”

Guvernul a anunțat miercuri că a aprobat o Hotărâre de Urgență prin care Ministerul Finanțelor alocă aproape 2,5 miliarde de lei pentru achitarea arieratelor Ministerului Dezvoltării și continuarea investițiilor publice.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.